O promenadă pe malul râului Sena din Paris e reconfortantă. Iar o plimbare pe malul râului Bîc (Bâc) din Chişinău e în stare să te îngrozească. M-am dus deunăzi să văd Bîcul din preajma podului de la Circ, iar ceea ce am văzut m-a băgat în sperieţi.
Am s-o spun pe şleau: râul Bîc e un fel de closet, o groapă de lături. În el sunt aruncate dejecţiile noastre, în el se scurg tot felul de ape dubioase ale unor întreprinderi, în el sunt spălate maşini, în el sunt aruncate sticle de bere şi resturi de mâncare, iar în tufişurile de pe malurile lor nişte indivizi fac picnicuri şi lasă mormane de gunoaie garnisite cu seringi.
Apa râului Bîc pute a closet, a chimie. E un miros pestilenţial care-ţi perforează plămânii şi care te impune s-o iei la sănătoasa. Îţi trebuie mască antigaz. Multă mizerie am văzut în timp ce mă plimbam pe malul Bâcului, iar senzaţia de closet imens a fost desăvârşită de un omulean de circa 60 de ani care a venit acolo şi, fără nici o jenă, a început să-şi facă nevoile.
Lucrurile mi se par clare. Statul moldovenesc nu vrea şi nu poate să facă nimic. El a acceptat transformarea Bîcului în closet. La rigoare, s-ar putea identifica toţi flăcăii care aruncă zoi prin ţevi, dar statul nu vrea să-i identifice şi noi putem să presupunem de ce. Bîcul e oglinda în care ni se vede cel mai bine chipul hidos, dezumanizat. Suntem în zoaie şi de fapt suntem ca zoaia.
