Un spectacol la care s-a râs în hohote și s-a ieșit cu o lacrimă echivocă în colțul ochiului: de râs, de plâns? Cine mai putea ști după atâta râs-plâns?
Personaj principal, secundar și figurant: Alexandra care nu vrea să îmbătrânească. Vrea să rămână la vârsta primei iubiri, iubirea vieții. vrea să rămână încremenită în ziua de 1 octombrie 1992 și mai precis în timpul concertului lui Michael Jackson la București.
Viața Alexandrei se zbate între o realitate traumatizantă și Neverland. Trăiește nu doar pe domeniul prințului muzicii cu care ar fi vrut să-și împartă viața (și chiar a făcut-o într-un mod de care nu e conștientă), ci și cu gândul la un paradis mereu amânat, interzis, pierdut și regăsit.
Spectacolul Iuliei Rugină o metamorfozează pe Ioana Flora din eleva de liceu care cunoscuse celebritatea preț de o melodie pe care Michael Jackson i-a cântat-o la ureche în timpul concertului de la București din 1992, până la transfuga din ultimele scene ale piesei.
Piesa se desfășoară de-a lungul mai multor axe paralele care sunt și concurente, cum se întâmplă în artă de multe ori: un plan este cel al existenței personale pe care nici măcar iubirea (dar erau oare iubire relațiile fugitive, schematice, ambigue ale Alexandrei?) n-o mai putea exorciza de spuma murdară a fiecărei zile.
Un alt plan este al lumii exterioare, abstracte, un joc de lumini pe ziduri, pentru că dramele Alexandrei se consumă în interioare, la fel și decepțiile. În acele interioare lumea ajunge, ca în tragediile neoclasice, nu în mod direct și brutal, ci prin intermediari mediatice, uneori pastelată de reclame imunde și ilare, alteori filtrată de tehnologia comunicațională.
Cele mai multe iluzii sau deziluzii le consumă astfel prin intermediari și proteze, iar cele mai multe drame se petrec nu din interacțiunea directă cu restul lumii, ci prin intermediul mesageriei vocale, a mailurilor și SMS-urilor, prin telefoane, Skype și gmail.
Niciodată prezentă în mod nemijlocit, mereu intermediată, lumea exterioară ajunge să fie o sursă de frustrări și tragism (atacul împotriva Turnurilor Gemene, tragedia de la Clubul Colectiv...), iar Neverland o utopie către care eroina aspiră o viață (acțiunea piesei se întinde pe 26 de ani). Am întrebat-o pe regizoarea spectacolului, Iulia Rugină, de ce a ales Neverland:
Iulia Rugină: „Am vrut să fac această încercare de a vedea cum merg lucrurile și în teatru, eu am făcut doar film, am vrut de mult timp să lucrez cu Ioana Flora, am apucat puțin să lucrez dar nu suficient, în filmul meu trecut, Breaking news. Ne-am apropiat foarte tare și am decis să facem ceva creativ și nou pentru fiecare dintre noi. Și a fost chiar o călătorie foarte intensă.”
Radio Europa Liberă: Ați fost inspirată, ca jurnalist mi-am dat seama de asta, ați fost inspirată de breaking news, de știri, căci la urma urmei totul pornește de la o știre, aceea a venirii lui Michael Jackson în România.
Iulia Rugină: „Cumva nu e neapărat un breaking news, dar da, sunt diverse întâmplări care marchează evoluția unei țări, a unei generații, a unui grup de oameni. Evident, erau mult mai multe, dar am ales să arătăm o parte dintre ele și ajutându-ne de acest colaj de evenimente să urmărim și soarta unei țări, nu doar traseul unei femei. Nu am vorbit prea mult cu cei care ne așteaptă afară (după terminarea spectacolului, nota mea, S.Ș.) dar cred că sentimentul acesta de nostalgie și de călătorie în timp îl au pentru că recunoaștem vremurile acelea, le-am trăit în trecutul nostru recent, în ultimii 26 de ani ai României așa cum o cunoaștem noi, ani care sunt parte din viața noastră și am vrut să păstrăm această perioade în detaliile ei semnificative.”
Radio Europa Liberă: Până la urmă ajungem să locuim cu toții în Neverland?
Iulia Rugină: „Nu, nu cred.”
Radio Europa Liberă: Dar eroina caută Neverlandul... Ba chiar ajunge în cele din urmă acolo!
Iulia Rugină: „Eu nu cred că Neverlandul există în altă parte decât în capul nostru, Neverlandul este doar ceea ce ea caută și caută. Nu cred că trăim cu toții acolo, nu cred că ajungem cu toții acolo pentru că trebuie să fii un anumit tip de om pentru a-ți dori această călătorie. Tocmai asta am vrut să urmărim, nu am vrut să dăm verdicte, asta e bine, asta e rău, ci să urmărim traseul și transformarea unei femei de la cel mai fericit moment din viața ei, sau cel puțin așa crede ea, la o destrămare cumva emoțională destul de puternică dar care nu e neapărat justificată de ceva, adică nu e neapărat vina cuiva, nu am vrut să arătăm cu degetul, am vrut doar să urmărim ce este în interior, în camera unei femei, în viața ei intimă.”
Radio Europa Liberă: Etapele existenței ei sunt marcate de drame personale, naționale, mondiale. Cu toate acestea interioarele ei sunt tot mai sărace. În cele din urmă de pe scenă dispar toate decorurile.
Iulia Rugină: „Da, pentru că ea se mută de acolo...”
Radio Europa Liberă: Dar această goliciune, plecarea ei dintr-o cameră goală nu înseamnă cumva că, până la urmă, odată scena golită, rămânem singuri cu noi înșine?
Iulia Rugină: „În concret camera rămâne goală pentru că Alexandra vinde casa, pleacă și povestea se încheie. În altă ordine de idei, nu mereu viața ei este modelată de presiunile lumii exterioare. Felul în care interacționează evenimentele exterioare cu viața ei o împinge câteodată într-o direcție, dar nu mereu. Adică, uneori știrile astea, breaking news-urile ne prind în toiul altor drame, care se întâmplă în casele noastre, nu neapărat la televizor, câteodată e o coincidență, câteodată te marchează, câteodată nu. Evenimentele de la clubul Colectiv o marchează pe Alexandra, cum de fapt cred că ne-au marcat pe toți; Turnurile Gemene, în schimb, n-o marchează în mod direct, în momentul acela are alte drame personale, cumva viața ei e o înlănțuire, o întrepătrundere de motivații. Nu am vrut să spunem: Hei, uite ce face lumea exterioară dintr-un om! pentru că lumea exterioară trece, de multe ori, pe lângă om. Sau omul pe lângă ea. Ce pot să spune e că pentru noi a fost un joc, un experiment, o încercare, cu foarte multă modestie, cu foarte multă frică și vulnerabilitate de a pătrunde în sufletul și în viața unei femei. Dacă am reușit sau nu, doar publicul o poate ști.”
***
Piesa nu ar fi existat fără cele două autoare. Pentru că piesa a fost scrisă nu doar de Iulia Rugină, ci și de Ioana Flora, actriță polimorfă, copil bătrân și bătrân copil, care ajunge să distileze din iubirea de la început o viață plină de fiere și amărăciune mai târziu. Împreună cele două au vertebrat, scenă cu scenă, piesa, cumva după chipul și asemănarea amândurora.
În felul acesta, spun ele, a apărut o a treia entitate, un hibrid care le conține experiențele de viață, fără ca prin aceasta piesa să devină autobiografică. Colaborarea lor e de înțeles și inevitabilă. Piesa este un one man show susținut cu brio de Ioana Flora, spectacol multimedia, combinând elementele jocului scenic cu reprezentări multimedia, filmări exterioare și clipuri video de epocă.
Pe măsură ce eroina se dezagregă după o viață risipită aiurea, fără noimă, în exasperări și aspirații care încearcă zadarnic să-i dea consistență, chiar și scena se descentrează și piesa începe să fie jucată tot mai mult pe zidurile teatrului unde sunt proiectate filmele, pe ecranul televizoarelor sau prin carcasa telefoanelor.
Finalul piesei este și el o himeră, proiectată pe un zid. Un film în care eroina apare și dispare în peisaje luxuriante, semn că aventura continuă însă într-o lume încă nedescoperită pe emisfera noastră, în Neverland. Căci Neverland este o piesă despre singurătate, vremelnicie, speranță și disperare, iluzii și deziluzii.
O piesă în care eroina principală devine când și când secundară, ba chiar o intrusă în propria viață. O piesă în care și tăcerea sau întunericul sunt grăitoare iar decorul are propria sa viață, dispărând de la o scenă la alta, până la extincția finală, la dispariția totală. A lui și a eroinei.
Piesa va mai avea câteva reprezentații (în 18 și 19 octombrie și în 9,10 și 13 noiembrie 2018) și, în ceea ce mă privește, sunt aproape sigur că voi mai merge s-o văd.
Iulia Rugină: scenaristă, scenografă și regizoare de film (Breaking News, 2017, Alt love Building, 2015, Să mori din dragoste rănită, 2014, Love Building, 2013, Captivi de Crăciun, 2010). Neverland e primul spectacol de teatru pe care-l scrie și-l pune în scenă.
Ioana Flora: născută în Panciova, fosta Iugoslavie, astăzi Serbia, fiica poetului Ioan Flora. A jucat în filme (Marfa și banii, 2001, Tancul, 2003, Pescuit Sportiv, 2009, Periferic, 2010, Domestic, 2012, Déjà vu, 2013, Acasă la tata, 2015), dar și în teatru.
