În cei 20 de ani de când se află la cârma țării, administrația lui Vladimir Putin nu a putut inventa vreo idee națională. Monumentele lui Lenin și bisericile ortodoxe rămân într-un vid ideologic.
Poate că a reușit doar să reînnoiască cultul Marii Victorii din perioada lui Brejnev, cult pe care l-a transformat într-un fel de religie ce nu poate fi pusă la îndoială. Experți occidentali preocupați de răstălmăcirea strategiei intelectuale a Kremlinului caută răspunsuri în scrierile lui Nikolai Berdiaev, Vladimir Soloviov și Konstantin Leontiev. Politologul francez Michel Elchaninov, autorul cărții „În capul lui Vladimir Putin” („Dans la tête de Vladimir Poutine”), sugereză faptul că eroul său a rămas profund atașat de statul sovietic, de KGB și că, acționând conform ideilor gânditorilor conservatori, Putin își dorește să transforme Rusia într-un pol de atracție pentru adversarii modernismului din întreaga lume.
În 2005, fiica generalului Anton Denikin, Marina, a adus din America sabia tatălui său drept cadou pentru Vladimir Putin, afirmând: „Transmit această armă a comandantului suprem către comandantul suprem”. Putin nu își ascundea interesul față de Denikin. În 2009, pe banii săi, el a înălțat monumente în necropola Mănăstirii Donskoi [din Moscova n.r.], unde în 2005-2006 a fost adusă cenușa generalului și a altor emigranți, inclusiv a filozofului Ivan Ilyin.
Putin a citat în repetate rânduri din lucrările lui Ilyin și a lăudat memoriile lui Denikin. Cum se explică dragostea fostului cekist pentru albgardiști? Și, cum poate Kremlinul adapta ideile lor la realitățile zilei? La aceste întrebări oferă răspunsuri Artiom Kruglov, creatorul platformei „Putinism”.
Radio Svoboda: Putin cu greu poate fi numit un bibliofil. La o întâlnire cu Maurice Druon, el spunea că a fost pasionat de romanele lui istorice, romane, de altfel, oferite gratuit în perioada sovietică în schimbul maculaturii. În 2009, el le-a sugerat jurnaliștilor să citească jurnalele lui Denikin. Ce altceva se mai știe despre ceea ce citește Putin și despre cărțile care l-au influențat?
Artiom Kruglov: Când a venit la putere, Putin afirma că cea mai mare influență asupra formării personalității sale au avut-o filmele sovietice cu spioni, de exemplu „Scutul și sabia”. Apoi, în 2003, la o întâlnire cu Druon, el și-a mărturisit dragostea față de romanele lui istorice publicate în Uniunea Sovietică. Apropo, una dintre temele preferate ale lui Druon era mediocritatea, care se cocoțează întâmplător la vârful puterii și face apoi naiba știe ce în țară și în curtea sa. Ulterior, în 2005 a apărut un nou subiect. Putin a plătit „din banii proprii”, după cum eram informați la acea vreme, aducerea în Rusia a rămășițelor pământești ale generalului Denikin și ale filozofului naționalist Ilyin în Rusia. Așa a început el să citeze în momente potrivite și nepotrivite din operele celor doi și chiar le-a recomndat jurnaliștilor să le citească scrierile. Din câte se pare s-a referit la „Eseuri despre răscoalele rusești” – voluminoase memorii ale lui Denikin despre evenimentele din anii 1917-1920. Nu știu ce părere au alții, dar această carte mi-a lăsat o senzație apăsătoare.
Radio Svoboda: De ce?
Artiom Kruglov: Denikin este surprinzător de obiectiv, fiind omul care a condus una dintre părțile beligerante. Rusia țaristă era în criză, vârful puterii era acaparat de mediocrități și de un guvern provizoriu, majoritatea populației trăia într-o sărăcie lucie. Populația era incultă, dar violentă, scăpată din frâu. Ortodoxia era de fațadă, goală în interior. O imagine tristă. Iată de ce „poporul a cedat în fața bolșevismului”, după cum scria el. În teritoriile ocupate de albgardiști domnea dezordinea. Jefuiau la drumul mare și trimiteau acasă transporturi cu bunurile furate. Despre asta scrie Denikin în memoriile sale. În viziunea lui, bolșevicii erau niște barbari, o „minoritate cu voință puternică și fără principii”, condusă de un „element străin”. Troțki, pe care Denikin îl numește în cartea sa Bronștein [Troțki a condus Consiliul militar revoluționar, adică a fost comandantul suprem al Armatei Roșii n.r.], este caracterizat destul de obiectiv. E o combinație iscusită de teroare și demagogie, ceea ce are o mare importanță în perioada unui război civil. El recunoaște în linii mari că au pierdut obiectiv și nu întâmplător.
Radio Svoboda: Pentru ideologia sa, actualul guvern ce a găsit util în ceea ce a lăsat moștenire Denikin?
Artiom Kruglov: Denikin era un fan al imperiului rus. Scopul urmărit de el era o Rusie în granițele imperiului Romanovilor. Denikin nu recunoște niciun fel de Ucraină, ci doar Malorossia și maloroșii [Rusia Mică și locuitorii ei n.r.]. El nu recunoște independența Finlandei, Țărilor Baltice, Poloniei (deși Denikin avea origini poloneze). Imperiul este unul singur și indivizibil. Toate celelalte probleme - economia, sistemul politic - nu-l prea interesau. Fiind militar, nici nu se pricepea.
Marina Antonovna Denikina-Gray, în vârstă de 85 de ani. Anul 2005
Radio Svoboda: În urmă cu exact un secol, Denikin a încercat să ocupe Moscova. De ce nu i-a reușit?
Artiom Kruglov: În toiul unui război civil, sarcina principală era să atragă masele largi de partea sa. Denikin nu a reușit acest lucru. Se pare că, pentru țăranul rus, ideea anexării Finlandei nu era la fel de atrăgătoare precum dorința de alipire a unei parcele de pământ care aparținea vreunui boier sau țăran înstărit din vecinătate.
Radio Svoboda: Bolșevicii i-au permis să facă asta, iar mai apoi l-au trimis să anexeze Finlanda?
Artiom Kruglov: Țăranul nu gândea în avans. Mai mult, în vara anului 1919, el își anexase, de fapt, acel lot, îl „confiscase” de câțiva ani, ceea ce nu îl motiva să-i ofere sprijin lui Denikin.
Radio Svoboda: Ce rol a jucat în înfrângerea lui Denikin propria poziție față de problema Ucrainei?
Artiom Kruglov: Un rol marcant. În unele orașe ale Ucrainei, Denikin se bucura de sprijin. Albgardiștii erau întâmpinați cu flori la Kiev, Harkov, Ekaterinoslav (Nipru). Țăranul ucrainean îl susținea pe Petliura sau pe Mahno. Anarhistul Mahno era aliatul bolșevicilor în estul Ucrainei. El a sustras atenția de la armata lui Denikin.
Radio Svoboda: Denikin a fost acuzat de pogromuri împotriva evreilor în Ucraina…
Artiom Kruglov: În Fastov, Biserica Albă. Este adevărat că reprezentantul englez din staful lui Denikin a cerut categoric încetarea pogromurilor, iar Denikin a fost forțat să ia măsuri. Situația era mai gravă în teritoriile controlate de naționaliștii ucraineni – adepții lui Petliura, lui Grigoriev. Acolo a avut loc un masacru. Samuel Schwarzbard, cel care l-a ucis pe Petliura la Paris în 1926, s-a răzbunat pentru pogromuri și moartea membrilor familiei sale. El a fost achitat de o instanță franceză.
Radio Svoboda: În 2009, Putin l-a citat pe Denikin, atunci când a spus că Ucraina este Malorossia. Reiese că tezele din 2014 au apărut în interiorul Kremlinului cu mult înainte?
Artiom Kruglov: Bineînțeles. Lui Putin îi plac cel mai mult ideile lui Denikin referitoare la marea putere rusă, în mod special cele privind Ucraina. Acest lucru a început să facă parte din ideologia oficială nu în anul 2009, ci în 2005, în timpul ceremoniei organizate la Mănăstirea Donskoi, când Putin și Patriarhul Kirill au îngropat rămășițele pământești ale lui Ilyin și Denikin.
Vladimir Putin, la Memorialul soldaților Armatei Albe de pe teritoriul Mănăstirii Donskoi, în ziua inaugurării. 24 mai 2009
Radio Svoboda: Odată cu venirea la putere a lui Putin, Denikin a început să fie prezentat de propaganda rusă drept un mare patriot rus. În mod deosebit este subliniat faptul că Denikin a susținut URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Artiom Krugov: Mai exact, Denikin i-a sprijinit pe aliații occidentali în lupta împotriva lui Hitler. Față de URSS, el a rămas ireconciliabil, dar s-a bucurat de înfrângerea germanilor pe Frontul de Est. De asemenea, Denikin a rămas șocat de modul în care nemții îi tratau pe prizonierii sovietici. După război, în 1946, Denikin i-a scris o scrisoare președintelui american Truman în care îl îndeamnă să pună presiune pe URSS pe toate căile, iar în cazul unui război „să nu repete greșelile lui Hitler”: să pornească un război nu împotriva rușilor, ci împotriva bolșevismului; în teritoriiile acaparate să instituie de îndată „autoguvernarea rusă” și organe ale puterii „din rândul cetățenilor ruși, cu participarea activă a emigranților special selectați”. Și lucrul cel mai important, în caz de cotropire, să nu facă promisiuni vecinilor Rusiei că va ceda din teritoriiile rusești, în special Poloniei, care ar putea strica totul. În linii mari, Denikin propunea ca trupele NATO să fie întâmpinate cu flori la Moscova. Aceste propuneri nu erau în contradicție cu convingerile sale patriotice.
Radio Svoboda: Denikin sprijinea Imperiul Rus, dar nu era împotrivă ca trupele aliaților occidentali să ocupe Rusia?
Artiom Kruglov: Da, nu era împotrivă, numai dacă bolșevicii vor fi dați jos. De altfel, Denikin era și în anii 1918-1919 de partea Antantei. Nu vedea nimic rușinos în asta. Rusia se află în Europa și face parte din alianțele militare europene. Dacă Denikin s-ar afla acum la putere, fără nicio ezitare s-ar fi alăturat NATO.
Radio Svoboda: Interesant „idol” și-a ales Putin...
Artiom Kruglov: Putinismul este un act de onanie cekistă în fața hărții Uniunii Sovietice. Uneori, pentru o plăcere mai intensă, ei fixează cu un ac pe această hartă o fotografie cu Denikin, alteori cu Dzerjinski, dar cel mai bine ar fi cu amândoi deodată. Totuși, viziunile și vocile în creierul cekiștilor, pe de o parte, și adevărul istoric, pe de altă parte, sunt două lucruri diferite.
Anton Denikin și membrii Reuniunii sale speciale - Guvernul din sudul Rusiei. Vara anului 1919, Taganrog
Radio Svoboda: Cel puțin de trei ori, inclusiv în discursurile către Adunarea Federală [cele două camere ale parlamentului rus n.r.], Putin l-a citat pe Ivan Ilyin. De asemenea, Ilyin a fost citat de Dmitri Medvedev, Serghei Lavrov și Patriarhul Kirill. Mihail Zîgari scrie în cartea sa „Întreaga armată a Kremlinului” că, sub influența lui Ilyin, Putin a formulat așa-numitele „valori tradiționale” fundamentale. De unde a apărut la Kremlin această dragoste față Ilyin și de ce Kremlinul nu este deranjat de faptul că Ilyin îi simpatiza pe Hitler și Mussolini? „Ce-a făcut Hitler? El a oprit procesul bolșevizării Germaniei și a făcut astfel Europei cel mai mare serviciu... Cât timp Mussolini conduce Italia, iar Hitler - Germania, cultura europeană mai există încă”, scria Ilyin. Cum a fost posibil ca un filosof cu asemenea viziuni să devină idolul „Rusiei Unite”?
Artiom Kruglov: Ilyin a fost profesor la Universitatea Lomonosov din Moscova, fiind cel mai mare specialist din Rusia țaristă în filozofia lui Hegel. În 1922, bolșevicii l-au expulzat din țară și l-au îmbarcat în așa-numita „navă a filozofilor”. El s-a stabilit în Germania, unde a devenit un radical ideolog anti-sovietic. Și aici trebuie să facem distincție între două lucruri. Primul - „frumoasa Rusie a viitorului”, în viziunea lui Ilyin. Aceste idei ale sale sunt mai mult sau mai puțin constante de-a lungul a zeci de ani. Ideile sale cu adevărat prezintă un amestec dintre fascism și monarhism. Al doilea - relațiile personale ale lui Ilyin cu autoritățile Germaniei naziste, relații care au evoluat în formă de zigzag: de la dragoste până la ură, de la angajat în departmentul lui Goebbels în calitate de propagandist până la probleme cu Gestapo („poliția secretă de stat”) și plecarea forțată din Germania în 1938.
Radio Svoboda: Cum vedea Ilyin viitorul Rusiei?
Artiom Kruglov: Ilyin considera URSS drept un stat anti-rus ce urma să fie distrus necondiționat. Anume distrus. Niciun fel de restabilire a moștenirii sovietice sau ceva de genul că „luăm tot ce-i mai bun” șamd. Sovietismul urma să fie dezrădăcinat, iar vinovații - pedepsiți. Cine trebuia să facă asta? Potrivit lui Ilyin, în locul URSS, trebuie instaurată „dictatura națională rusă” care să realizeze o desovietizare radicală: să-i disperseze și să-i închidă pe comuniști, pe complicii lor, pe „membrii Ceka” [expresie folosită de Ilyin n.r.], pentru a extirpa tot ce era sovietic pretutindeni. Drept model de dictatură națională, pentru Ilyin au servit regimurile fasciste ale Europei, inclusiv modelele Franco, Mussolini, Salazar. Ulterior, după desovetizarea completă, înlăturarea foștilor comuniști și cekiști și revenirea la ortodoxie, urma să fie reinstaurată monarhia. Ideea lui Ilyin era: prin dictatură fascistă spre monarhie ortodoxă! Niciun „membru Ceka”, de felul lui Putin, nu își avea locul în această nouă Rusie a lui Ilyin. Ei ar fi trebuit să-și ispășească vinovăția prin muncă silnică în stațiunile din regiunea Turukansk (Siberia).
Radio Svoboda: Ilyin trăia în Germania. Mama lui era nemțoaică. Ce atitudine a avut el față de Hitler?
Artiom Kruglov: La început Ilyin a manifestat entuziasm față de venirea la putere a lui Hitler. În articolul sau intitulat „Socialismul național. Noul spirit” din data de 17 mai 1933 (la trei luni de la venirea lui Hitler), el a cântat ode naziștilor: Hitler a salvat țara de bolșevism, spiritul naziștilor este aproape de spiritul mișcării albgardiste rusești, Hitler nu trebuie privit cu ochii evreilor germani etc.
Ilyin a condus Institutul Științific Rus (IȘR) din Berlin. Institutul a fost pus sub controlul departamentului lui Goebbels, iar pe emigranții ruși intenționau să-i folosească pentru propagandă. Ilyin și tovarășii săi ar fi trebuit să țină prelegeri, să scrie articole despre ororile din URSS, să vorbească într-un final despre teoria „jido-bolșevismlui”, una dintre principalele ideologii ale nazismului.
Radio Svoboda: Și i-a reușit?
Artiom Kruglov: Aventura a fost de scurtă durată. Relațiile lui Ilyin cu naziștii se strică. El este dat afară de la șefia institutului și plasat sub supravegherea Gestapo drept persoană care nu inspiră încredere. Situația se agravează atît de mult în 1938 încât el este nevoit să părăsească Germania și să se mute în Elveția, în caz contrar risca să ajungă la Dachau, alături de cei pe care tot el i-a întemnițat.
Radio Svoboda: Care au fost cauzele problemelor lui Ilyin în Germania?
Artiom Kruglov: Într-o scrisoare adresată lui Ivan Șmeliov în 1938, el singur subliniază două cauze principale: divergențele de opinii între el și naziști cu privire la problema ucraineană și la cea evreiască. Ilyin visa să refacă Imperiul Rus, iar naziștii – pe cel german. Ei aveau opinii diferite în ceea ce privește imperiul în care ar fi trebuit să fie inclusă Ucraina. De altfel, pentru Ilyin nu a existat niciodată Ucraina, ci doar Malorossia. Cât despre problema evreiască, Ilyin s-a plâns lui Șmeliov că nu vrea să participe la propaganda antisemită a naziștilor. Abia după război, în 1953, el a scris articolul „Lupta dintre Uniunea Sovietică și Israel” în care sprijină Israelul în conflictul cu URSS și prezice că această campanie antisemită din perioada târzie a lui Stalin îi va transforma pe evrei dintr-o minoritate pro-sovietică într-o minoritate anti-sovietică. Totodată, s-au păstrat memoriile scriitorului emigrant Roman Gul, care a comunicat frecvent cu Ilyin o perioadă de timp. Gul scrie că filozoful Ilyin era, de fapt, o întruchipare a antisemitismului. Ilyin îi ura în realitate pe evrei, dar evita să vorbească despre asta în public. Gul aduce drept exemplu discuții purtate cu regularitate în cercuri restrînse de Ilyin și soția sa pe marginea „conspirației evreiești” și revoluției din 1917. Ilyin punea adesea etichete antisemite chiar și persoanelor fără origini evreiești.
Radio Svoboda: Kremlinul susține astăzi partidele de dreapta din Europa, precum Frontul Național, și patronează grupările pro-fasciste. Cu siguranță, Ilyin și Denikin și-ar fi dat aprobarea…
Artiom Kruglov: Ar fi aprobat partidele de dreapta, dar este puțin probabil să fi susținut regimul lui Putin. Mă îndoiesc că această cleptocrație a foștilor membri Ceka și PCUS [Partidul Comunist al Uniunii Sovietice n.r.] era ceea la ce visau cei doi. Cu toate acestea, regimul lui Putin este unul omnivor. În Europa susține ultra-dreapta, în Venezuela - regimul Maduro și comercianții de droguri, în Iran –radicalii islamiști, în Africa își face prieteni printre canibali, precum fostul președinte al Sudanului, învinuit de genocid. Spiritele rele atrag spirite rele, vorba ceea.
Radio Svoboda: Ilyin și Denikin au urât bolșevicii, iar actualii lor fani de la Kremlin refuză categoric să realizeze decomunizarea. E un paradox?
Artiom Kruglov: Înseamnă că ei nu sunt fani adevărați ai lui Ilyin și Denikin, fie nu le-au citit operele, fie spun minciuni cu bun-știință pentru a crea o perdea de fum în jurul activităților lor reale. Indiferent de atitudinea pe care o poți avea față de membrii Mișcării Albe, dar scopul lor principal era desovietizarea. Despre ce fel de desovietizare putem vorbi, dacă Putin și toți cei din anturajul lui sunt produsul sistemului sovietic. Și nu e vorba de una dintre oricare părți a acestui produs, ci de partea cea mai urâtă și mai disprețuită de albgardiști – Ceka-NKVD-KGB.
Text tradus și adaptat: Sergiu Culeac