Linkuri accesibilitate

Sabina Fati: PSD își păstrează votul politic. Probabil că la alegerile parlamentare PNL și PSD vor avea rezultate apropiate


În România au avut loc alegerile locale, amânate câteva luni din cauza pandemiei. Care sunt concluziile acestui tur de scrutin considerat o anticipare al celui pentru Parlament care va avea loc în decembrie?

Sabina Fati: „Dacă ne uităm la primăriile marilor orașe, celor mai mari orașe din România, vedem că preponderent sunt cele în care o alianță USR, deci Uniunea Salvați România și PNL au susținut împreună un candidat comun sau cele ardelenești, unde, în general, au câștigat primari liberali care au avut mari succese în ultimii ani și au adus foarte multe fonduri europene, și au dezvoltat industrii, și au modernizat orașul peste așteptările alegătorilor.”

Europa Liberă: În contextul acesta, în marile orașe, deci la primării și la consilii, PSD-ul înțeleg că a pierdut?

USR-ul nu a vrut niciodată să se asocieze la guvernare cu vreunul dintre partide

Sabina Fati: „La consiliile județene, care, de fapt, reprezintă ecuația politică a României, PSD-ul a câștigat 20 de consilii județene și PNL – 17, restul fiind adjudecate de UDMR. De aici putem înțelege că PSD-ul se află într-o scădere drastică, a pierdut din influență în multe locuri, în special în București, dar și într-un fief important cum este Vrancea, unde un baron cum este Marian Oprișan, după 20 de ani a fost descăunat, dar per total PSD își păstrează votul politic. Asta înseamnă că la viitoarele alegeri parlamentare, programate în decembrie, e posibil să avem două rezultate majore pentru PNL și PSD relativ apropiate, iar USR-ul să devină partidul-balama, fără de care să nu se poată face guvernarea. Avem o notă de subsol aici: USR-ul nu a vrut niciodată să se asocieze la guvernare cu vreunul dintre partide, dar a negociat anumite proiecte, anumite legi, le-a sprijinit atunci când erau în favoarea propriilor programe politice, însă nu a vurt să se asocieze tocmai pentru a-și păstra o oarecare independență și pentru a-și menține această imagine de partid pur.”

Europa Liberă: Ce i-a făcut pe votanții PSD-ului din marile orașe să nu iasă la vot atât de mult cum au ieșit până acum, totuși, Legea pensiilor s-a votat, pensionarii au fost în permanență o componentă pe care s-a bazat PSD-ul? Care ar fi explicația?

Sabina Fati: „Dacă ne referim la București, care e, cumva, orașul care dă tonul viitoarelor alegeri și care e orașul în care primarul are cea mai mare putere electivă după președintele țării, potrivit datelor statistice furnizate de oficiali, de Biroul Electoral Central, mai ales, putem vedea că tinerii sub 25 de ani s-au mobilizat cu 70 la sută mai mult decât în alegerile precedente. Mai mult, următoarea categorie de vârstă, deci generația Z s-a mobilizat mult, dar și generația următoare a cunoscut o mobilizare mult mai mare decât în trecut. Asta este o explicație. A doua explicație este că electoratul PSD este într-o scădere naturală, social-democrații români s-au bazat perioade întregi pe persoane în vârstă, care fac parte din bazinul lor electoral captiv, iar acest bazin electoral captiv se subțiază în mod natural.”

Europa Liberă: Ar putea fi o explicație și faptul că au fost mai precauți în a ieși la vot, având în vedere că e un vot în pandemie, că au fost măsuri speciale? Poate să fie și asta o explicație, cel puțin în marile orașe?

Sabina Fati: „Este o explicație pe care o folosesc ca pretext PSD-ul și marii perdanți ai PSD-ului. Pe de altă parte, așa cum arată cercetările sociologice din România, aceleași persoane din bazinul tradițional al PSD sunt cele mai puțin care cred în existența virusului. Dacă luăm caracteristica votantului PSD din București, pro-PSD și votantul Nicușor Dan, marele câștigător al alegerilor de duminică, putem vedea că, de pildă, votantul PSD este în proporție de 70 la sută format din persoane care nu au educație liceală, educația lor se termină la 8 clase. Dincolo este invers – peste 60 la sută din alegătorii lui Nicușor Dan sunt oameni care au terminat cel puțin o facultate. Deci, da, poate fi și aceasta o explicație, deși în București și în marile orașe absenteismul a fost mai mic decât acum 4 ani. În București, oamenii s-au mobilizat mai mult decât în 2016, când nu era pandemie. Deci, aceasta poate fi o explicație, dar, în același timp, ar trebui s-o privim cu rezerve.”

Vezi comentarii

Mai mult

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

XS
SM
MD
LG