Linkuri accesibilitate

Salarii grase pentru instituţiile bugetare?


Liderul PD, Vlad Plahotniuc
Liderul PD, Vlad Plahotniuc

Și ce va fi după alegeri? Dacă PD nu va învinge ce-o să facă salariile majorate?

Marele coordonator al guvernării, Vlad Plahotniuc, a declarat că salariile pentru cei din instituţiile bugetare vor creşte simţitor. Bucuria asta vine peste lucrătorii din Educaţie, Medicină, Asistenţă Socială şi Administraţia Publică Locală. Plahotniuc s-a folosit de ocazie pentru a preciza că meritul îi aparţine Partidului Democrat, „unicul partid care îşi respectă promisiunile”. E ca şi cum, fără democraţi, statul n-ar mai fi reuşit această izbîndă.

Salarii grase pentru instituţiile bugetare?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:14 0:00
Link direct

Ştirea asta e colosală, fireşte. Plahotniuc a spus că vor fi majorări de 20, 50 şi chiar de 90%. Numai că o altă precizare a sa ne cam diminuează entuziasmul, şi anume aceea că nimeni „nu va primi un salariu mai mic de 2 mii de lei”. Iese că, în ciuda majorărilor anunţate cu surle, vor fi şi salarii de două şi trei mii de lei, ceea ce e foarte puţin. Şi mă întreb dacă marii conducători ar putea trăi măcar vreo 3-4 luni cu asemenea salarii. E puţin probabil.

După anunţarea acestor majorări ale salariilor, lucrurile rămîn încă în ceaţă. Nu se ştie exact cît va avea infirmiera Galina de la Spitalul Republican sau învăţătorul Vasile din Iarova, Soroca. Vor avea oare nişte salarii grase, mulţumitoare? Se mai aud şi voci care spun că de fapt are loc o modificare a felului în care se plăteau salariile, o reunţare la modelul sovietic, la adaosuri, iar acum din aceste adaosuri se vor face majorările.

Că se majorează salariile e bine. Dar să nu ne grăbim, să vedem cît de mari vor fi aceste salarii şi ce va fi după alegeri. Dacă PD nu va învinge ce-o să facă salariile majorate? Şi vor mai fi oare alte majorări?

XS
SM
MD
LG