Tentativa de asasinare a lui Salman Rushdie a șocat în întreaga lume democratică și face ca presa să se zbată astăzi, după un wekeend de introspecție, să caute să găsească tonul just și cele mai pertinente analize.
În vreme, așadar, ce se pregătea, așezat liniștit, să țină o conferință literară, vineri dimineață, la un centru cultural din Chautauqua, New York, Salman Rushdie a fost înjunghiat violent de un tânăr islamist șiit, înainte ca acela să poată fi oprit și arestat rapid.
Săptămânalul britanic The Observer a publicat duminică un discret omagiu, scriind că «Rushdie începuse să creadă că viața lui poate redeveni normală». Omagiul e simplu în acest cel mai vechi săptămânal duminical din lume (The Observer apare fără întrerupere din 1791), unde Salman Rushdie însuși a publicat o vreme cronici literare și de cinema.
„Viața lui Salman Rushdie este din nou dată cu totul peste cap, de data aceasta la New York, unde el trăiește de mai bine de două decenii”, suspină Le Soir, la Bruxelles.
„Iranul a spus în 1998 că nu mai încurajează tentativele de asasinat împotriva lui Rushdie, amintește Le Soir. Dar autoritățile religioase au tot repetat că fatwa nu va fi ridicată, în ciuda scuzelor formulate de Salman Rushdie în 1990 în [eseul său] In Good Faith [...]. Tocmai am avut însă confirmarea că o fatwa este eternă.”
De altfel, cu câteva zile în urmă, într-un interviu acordat revistei germane Stern, Rushdie afirma că «o fatwa e ceva foarte serios» și adăuga: «din fericire, în vremea aceea nu exista internetul», cu rețelele sale sociale care propagă ideologiile urii.
Rushdie spusese atunci, într-adevăr, că viața lui ar fi fost mult mai grea dacă ar fi existat rețelele sociale la apariția romanului.
Totuși, în La Repubblica, Antonio Monda povestește despre viața în ascuns a lui Rushdie, pornind de la ceea ce chiar acesta i-a spus în urmă cu câteva săptămâni: „Chiar și atunci când pot trăi normal, iar viața pare să-și recapete ritmul de zi cu zi, speranța alternând cu dezamăgirea și entuziasmul cu plictiseala, există totuși un moment, în fiecare an, în care sunt cufundat violent înapoi în coșmarul început în 1989: în fiecare zi de 14 februarie, ziua în care ayatollahul Khomeini a lansat acea fatwa asupra mea, primesc amenințări de la cei care ar dori să mă vadă murind. Asta e pentru mine Ziua Îndrăgostiților, Sfântul Valentin”.
La Londra, The Daily Telegraph scrie că agresorul lui Salman Rushdie, „precum milioane de alți oameni în întreaga lume, cu siguranță nu citise sau nu înțelesese nimic din romanul incriminat. Majoritatea celor care au atacat Versetele Satanice în toți acești ani (începând cu Ayatollahul Khomeyni) nu s-au obosit să citească cartea.”
Acest atac, continuă cotidianul britanic, nu are nimic de-a face cu „o dezbatere asupra interpretărilor islamului sau a diferitelor școli de jurisprudență islamică și a viziunii lor asupra blasfemiei. Este un simplu atac asupra literaturii, din partea celor care nu o înțeleg. Un atac împotriva libertății de exprimare, din partea unor oameni care nu sunt conștienți de de cuprinde conceptul”.
Le Monde subliniază tăcerea guvernului indian și a premierului Narendra Modi - Rushdie nu este iubit nici de hinduși.
Totul pare, oricum, o afacere mai degrabă occidentală. Dacă lăsăm deoparte presa din țările musulmane (precum cea din Iran, controlată de guvern, care jubilează, cf. foto), în Rusia, de pildă, incidentul abia dacă este menționat.
Kommersant, pentru a da un singur exemplu de ziar încă parțial autonom, menționează doar sumar atacul, practic la rubrica fapte diverse.
Tot Daily Telegraph, dar și Salon.com scriu de altfel că pericolul noului jihadism nu pare a se opri la Rushdie și că până și scriitoarea JK Rowling („mama” lui Harry Potter), care fusese deja acuzată de „transfobie” și a primit eticheta infamantă de "terf", trans-exclusionary radical feminist) s-a văzut acum din nou amenințată cu moartea, spunându-i-se, pe Twitter, că ea „va fi următoarea”.
De altfel, cum o scrie în Italia La Repubblica, Occidentul terorizat se autocenzurează acum, iar mult temuta „cancel culture” va atinge noi dimensiuni de acum înainte.
Charlie Hebdo despre alegerile din Bulgaria
Nu însă și pentru publicații cum este Charlie Hebdo, în Franța, care ne prezintă astfel alegerile din Bulgaria, ce se vor derula “sub ochii Rusiei”:
«Prin acest al patrulea scrutin în optsprezece luni, vor ieși oare bulgarii din instabilitatea lor cronică? Cu siguranță nu: șapte partide se bat ca să împartă cele 240 de locuri din Parlament. Deocamdată, conservatorii din partidul Gerb sunt în fruntea intențiilor de vot, cu 24%. Urmează partidul reformatorului Kiril Petkov, cu 22%, iar el poate conta și pe aliații săi din Bulgaria Democrată (8%). Fiecare formațiune va avea nevoie de aliați. Vor putea astfel câștiga socialiștii (11%), care se situează cât se poate de puțin la stânga și care, ca și conservatorii, și-au pescuit elitele din vestigiile regimului comunist. Dar ar putea oare câștiga atunci partidul centrist care reprezintă minoritățile musulmane și rome (10%)? Nu e ceva chiar pe gustul slavilor și ei nici nu par deasupra corupției. Așa că rămâne extrema dreaptă pro-rusă, partidul Renașterea (Възраждане), care cântărește în prezent 9%. Și alte partide sunt pro-ruse, în special Trezirea Bulgariei (Български възход, 5 %), sau noua formațiune de dreapta a fostului șef al guvernului, ofițerul Stefan Ianev. Putem paria că Rusia se va amesteca intens acolo.»
Este interesant că pentru a vorbi despre inevitabilul partid DPS, al musulmanilor, care, precum UDMR în România, a fost în majoritatea coalițiilor guvernamentale, Charlie Hebdo nu spune, cum se obișnuiește, “partidul minorității turce”, ci cel “care reprezintă minoritățile musulmane și rome” (10%). Asta pentru că majoritatea celor care se declară “turci” în recensăminte si votează pentru acest partid în Bulgaria sunt în realitate romi, lucru trecut sub tăcere până și în foarte progresista formațiune transnațională UE Renew (liberalii din parlamentul european, conduși o vreme de Dacian Cioloș) din care aceștia fac parte.
