Linkuri accesibilitate

„Societatea are nevoie de deputați cinstiți, onești, patrioți”


Președinția a publicat decretul prin care Maia Sandu o nominalizează a doua oară pe Natalia Gavriliță candidat la funcția de premier, mărind tensiunea între forțele politice pro-occidentale și cele grupate în jurul liderului socialist pro-rus, Igor Dodon. Șefa statului a anunțat candidatura repetată a lui Gavriliță la puțin timp după ce ea nu obținuse niciun vot, joi, în legislativ din prima tentativă, iar deputații socialiști sprijiniți de o nouă majoritate tehnică creată pe loc au înaintat propriul candidat pentru funcția de premier, pe cea care a ajuns un prosper om de afaceri în România, Mariana Durleșteanu, fostă ministră de finanțe în guvernul comunist de până în 2009. Potrivit unei decizii din anul trecut a Curții Constituționale, președintele țării este obligat să accepte propunerea de premier venită de la o majoritate calificată. Maia Sandu și anturajul ei, care doresc dizolvarea parlamentului și alegeri anticipate, contestă modul în care s-a creat această majoritate din 54 de parlamentari. Ce cred cetățenii simpli despre confruntările de pe scena politică și despre problemele care le fac viața mai grea? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.

„Corupția - asta-i cea mai grea povară pentru oameni”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:32:36 0:00
Link direct

* * *

În plină criză pandemică și economică, în Republica Moldova se adâncește și o criză politică, dar oamenii cu care am discutat la Briceni, localitate situată la hotarul moldo-ucrainean, spun că își doresc pensii și salarii decente, mai multe locuri de muncă, o infrastructură îmbunătățită și șirul schimbărilor continuă. Ei s-au săturat de corupție și de sărăcie, iar regretul multora dintre ei este că societatea moldavă de astăzi este profund divizată nu doar între Est și Vest, dar este vorba de diviziunea dintre cei care continuă să trăiască în pragul sărăciei și a unor demnitari a căror bunăstare constituie obiectivul principal al politicii guvernamentale. Iată ce spun oamenii simpli despre traiul lor.

– „Ei... Știți, eu trăiesc greu, cam greu, tot așteptăm schimbări, dar foarte greu vin schimbările.”

Europa Liberă: Ce schimbări așteptați concret?

– „Să trăiască lumea mai bine, să aibă minimumul de existență, să poată să se bucure de ziua de mâine, copiii să fie lângă părinți, să nu plece.”

Europa Liberă: Și prioritar ce probleme trebuie rezolvate?

– „Să nu fie corupție, în primul rând. Asta-i cea mai grea povară pentru oameni.”

Europa Liberă: De ce se dezrădăcinează atât de greu acest flagel?

– „Fiindcă acești care sunt la conducere sunt acolo deja de foarte mult timp și trebuie de schimbat.”

Europa Liberă: Se discută mult și despre anticipate. Dvs. ce punct de vedere împărtășiți?

– „Sunt pentru, pentru anticipate.”

Europa Liberă: De ce?

– „Fiindcă putem să dezrădăcinăm tot ce este acum numai prin anticipate, dar totuși depinde cum au să voteze oamenii, principalul oamenii cum au să voteze.”

Europa Liberă: Dar de ce v-au dezamăgit actualii aleși ai poporului?

– „Deputații sunt pentru dânșii. Știți, câteodată ne gândim poate nici să nu mai mergem la votare, că de-amu ne-am săturat. Ei votează pentru ei, lumea rămâne așa cum rămâne. Și încă ceva, oamenii cinstiți nu nimeresc acolo, fiindcă-s foarte înrădăcinați ai lor, adică cumătrismul. În Moldova, dacă-i fratele acolo, își ia și sora, și verișorul și tot așa mai departe. E greu!”

Europa Liberă: S-a produs o schimbare, a fost aleasă Maia Sandu președintă.

Sperăm ca în următorul parlament să fie oameni onești, să fie integri...

– „Da, a fost aleasă dna Maia Sandu, dar dumneaei, sărmana, nu știu, să-i dea Dumnezeu sănătate să poată să facă ceva. Dorim ca să facă schimbarea, fiindcă e păcat, așa o țară frumoasă... Am emoții...”

Europa Liberă: Ea a propus un guvern fără șanse și a spus că totuși pledează pentru anticipate.

– „Da, sigur, sperăm. Sperăm ca în următorul parlament să fie oameni onești, să fie integri și dacă vin acolo să se gândească un pic și la oamenii de rând, că noi îi votăm pentru noi, pentru țară. Eu, de exemplu, nu vreau să fiu bogată, vreau să am cele necesare ca să pot trăi într-adevăr.”

Europa Liberă: Traseismul acesta politic v-a deranjat în parlament că un deputat a trecut dintr-un partid în altul?

– „Da, sigur, foarte mult! Nu știu, ar trebui să fie o lege. Cum adică, omul l-a votat la partidul respectiv, iar el a plecat deja la alt partid? Nu-i corect!”

Europa Liberă: Deputații pot fi slugile poporului?

– „Numai dacă nimeresc niște oameni cinstiți, corecți, inteligenți, care să nu se gândească numai la interesul personal.”

Europa Liberă: Dar interesul național la ce s-ar reduce astăzi?

– „Fără corupție, fără sărăcie, cu legea în capul mesei să fie. Știți, acum, legea-i numai pentru oamenii simpli.”

Europa Liberă: Pentru Dvs. contează Moldova - mai aproape de Est, de Vest?

– „Cu Uniunea Europeană, Moldova îi cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: De ce?

– „Pentru că noi acolo am fost de multe ori, am văzut cum trăiește lumea, avem rude, acolo-i făcut totul pentru oameni. Omul de rând își face lucrul, primește salariu, are ziua de mâine asigurată.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, am ajuns la Briceni...

– „Valentina Ursu... Of, Doamne! Când numai aud de Valentina Ursu, eu îndată îs acolo. Așa mi-i dragă nu știu de ce chiar glasul ista, vorba asta, așa, mi-a intrat în suflet. Îmi place cum vorbiți, cum duceți emisiunea asta, foarte tare îmi place.”

Europa Liberă: Întrebăm cetățenii: cum se trăiește astăzi în Republica Moldova?

– „Se trăiește foarte greu, fiindcă nu-s locuri de muncă. Nu știu, cu corupția asta... Cum să credem, în cine să credem, ce să facem, nu știu. Tare-i greu, tare-i greu, pensia-i mică...”

Statuia lui Lenin la Briceni
Statuia lui Lenin la Briceni

Europa Liberă: S-a ajuns și la o criză politică și acum se discută mult să se dizolve parlamentul, să se organizeze alegeri parlamentare anticipate. Ce punct de vedere aveți dvs., alegătorii?

– „Eu ca alegător doresc să fie totul bine și să fie alegeri.”

Europa Liberă: Alegeri doriți?

– „Da! Da, desigur că dorim.”

Europa Liberă: De ce?

– „Să se înnoiască parlamentul, da, să se înnoiască.”

Europa Liberă: Credeți că se va deosebi viitorul parlament de actualul, dacă vor fi alegeri?

– „Greu de spus. Îi foarte greu, fiindcă ei azi spun așa, mâine spun altfel. Of, Doamne!”

Europa Liberă: Și încotro Moldova, pe ce drum să meargă în continuare?

– „Acum îs tare multe schimbări și de-atâta nu suntem hotărâți. Când cu rușii, când cu românii, când cu Uniunea Europeană...”

Europa Liberă: Și Dvs. ce ziceți – mai aproape de Est sau de Vest?

– „Aproape de toți. Eu țin și cu rușii, și cu românii, și cu Europa tot țin, tot vreau, desigur, că băieții mei îs în Europa.”

Europa Liberă: Unde sunt?

– „Sunt în Italia amândoi și eu am rămas că cresc un băiat, și-l educ, și-i foarte greu, îi foarte greu.”

Europa Liberă: De câte ori vă gândiți la viitorul Moldovei, la soarta acestei palme de pământ?

– „În toată ziua!”

Europa Liberă: Și de la conducerea Republicii Moldova ce așteptări aveți?

– „Să se unească de-amu și cu Europa, numai să fie. Dar de ce nu? Eu zic de atâta că bieții mei sunt în Europa.”

Europa Liberă: Încotro, Moldova pe ce cale să meargă în continuare?

– „Moldova trebuie să trăiască bine cu toate țările. Dacă o să trăiască bine și cu Europa, și cu Euroasia foarte bine o să fie, numai cu toate țările...”

Europa Liberă: Ce probleme trebuie să fie rezolvate în Republica Moldova acum, pentru ca cetățenii să aibă încredere în țara lor, în guvernanții lor?

– „În primul rând, locuri de lucru, o fabrică cât de mititică, măcar de măici (maiouri) și chiloți să facă, ca să aibă lumea unde lucra. Nu-s!”

Europa Liberă: Pleacă lumea, continuă să plece?

– „Pleacă, d-apoi cum?! Iaca și noi avem în străinătate și nu-i putem aduce acasă.”

Europa Liberă: Credeți că va veni ziua când vor reveni copiii acasă, aici, la Briceni?

– „Nu degrabă, nu degrabă! Nu au cu ce trăi aici. Ce să facă?”

Europa Liberă: Câți bani i-ar trebui unui om ca să spună că are o viață decentă?

– „Dar, doamnă, știi dumneata că nu are capăt? Cu cât mai mult ai, cu atât mai mult vrei.”

Europa Liberă: Dar ce salariu, iată, ca să fie lumea mulțumită? Mărimea unui salariu?

– „Vreo 10 mii...”

Europa Liberă: Despre anticipate ce părere aveți? Ați reușit să vă creați o opinie, e nevoie de ele, nu e nevoie?

– „Dacă au să fie anticipate și au să schimbe parlamentul, nu tot ei au să pună pe cine vor vrea ei? Noi o să votăm pe cine o să votăm, că noi alegem partidul, dar partidul își alege de-amu omul lui acolo, noi nu alegem...”

Trebuie să facă lege ca să nu umble deputații dintr-un partid în altul...

Europa Liberă: Dvs. vă uitați cine e pe lista partidului când votați?

– „Dar ce este lista partidului?”

Europa Liberă: Până ajungeți să puneți ștampila în dreptul unei formațiuni politice, trebuie să cunoașteți cine face parte din partid.

– „Apoi ne-om uita și-om vedea. Cetățenii nu rezolvă nimic aici.”

Europa Liberă: Dar sunteți mulțumit de felul cum lucrează deputații, aleșii poporului?

– „Nu, sigur că nu! Eu sunt mulțumit Domnului că-s sănătos.”

Europa Liberă: Dar deputații ce „păcate” au făcut?

– „Ei fură, ei fură! Și-i o proste că ei se cumpără. Ei când trec în partid, acel partid pe care îl leapădă și trec în altul, acela l-a plătit pe deputatul acesta care trece. Dar de când se cumpără la noi deputații? Nu de-amu. Asta-i mai demult, încă de pe când era Voronin la conducere, de la comuniști s-a început treaba asta ca deputații să se cumpere. Trebuie să facă lege ca să nu umble deputații dintr-un partid în altul. Ai intrat într-un partid, mergi înainte!”

Europa Liberă: Și în viitorul Moldovei credeți?

– „În viitor? Sigur că da, dar viitorul nu-l știe nimeni.”

Europa Liberă: De cine depinde ziua de mâine a Republicii Moldova? Cine o face?

– „Ei, cineva spune că de alegători, dar eu socot că de parlament și de conducere. De noi nu depinde nimic, noi suntem datori numai să dăm voturi, dar acolo ei fac tot ce vor ei.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, am făcut un popas aici, la nordul Moldovei, la Briceni, și întrebăm cetățenii: ce probleme trebuie să fie rezolvate prioritar, ca cetățenii să aibă încredere în cei care conduc, în țara lor?

Un an de zile a trecut, iar dl procuror general niciun pas nu a făcut...

– „Problema luptei cu corupția, schimbarea unui procuror care să rezolve problemele. Ian uitați-vă, problema „furtului miliardului” încă tot e pe loc. Un an de zile a trecut, iar dl procuror general niciun pas nu a făcut. Și ce ne deranjează pe noi, populația, e că parlamentul în ultimele zile ale anului trecut a votat așa niște legi pe care ei nu le-au văzut. Da, domnilor, îi bine că ați votat, dar trebuia de la început. Trebuia Maia Sandu să nu ceară chiar din primele zile de la fosta guvernare mare revoluție, trebuie răgaz, trebuia de votat un guvern și de dat undă verde ca să lucreze pentru oameni, că societatea a votat contra lui Dodon pentru a câștiga Maia Sandu, dar la următoarele alegeri anticipate o să se păstreze același procentaj. PAS-ul are să primească voturi și socialiștii, „Pro Moldova” și, poate, Platforma DA.”

Europa Liberă: Astăzi aveți încredere în cei 101 deputați din parlament?

– „Nu, nu am încredere.”

Europa Liberă: Dar vedeți că e o dilemă – încredere cetățenii nu au, anticipate să nu fie organizate și atunci?

– „Pur și simplu nu știu care-i ieșirea din situație, dar traseismul ista, trecerea deputaților dintr-un partid în altul, asta-i o rușine. Eu, de exemplu, nu aș accepta aceasta pentru nimic în lume. Dacă cetățenii te-au votat în acel partid, cum tu poți să te duci în alt partid?”

Europa Liberă: Dar ei spun că trec dintr-o formațiune politică în alta ca să rezolve problemele cetățenilor.

– „Care interese? Așteaptă alte alegeri, ai să-ți dai demisia din parlamentar și pe urmă să te înscrii în celălalt partid, dar dacă te-ai văzut acolo, în parlament, rezolvă problemele cetățenilor. Și societatea are nevoie de deputați cinstiți, onești, patrioți, care să nu se gândească numai la buzunarul lor, să fie gata să facă sacrificii și pentru țară.”

Europa Liberă: Se mai discută mult și încotro Moldova – mai aproape de Est, mai aproape de Vest? Pentru Dvs. contează drumul pe care trebuie să meargă țara?

– „Desigur! Desigur că în Uniunea Europeană. De-atâta că noi am primit atâtea granturi, atâtea ajutoare de la Uniunea Europeană, apoi în general ne ducem într-o mare prăpastie dacă ne distanțăm de la Uniunea Europeană. Uitați-vă numai cu câte ajutoare a venit dl președinte al României, și motorină și ne-a mai promis vaccinuri, pe când din partea Rusiei numai socialiștii primesc nu știu ce acolo ajutoare. Poate vaccinuri o să dea Rusia, dar în rest nu dă ajutoare la rezolvarea problemelor în Moldova. Pentru Transnistria, mă rog, vor da, pentru că ei sunt interesați să-și țină armatele acolo și să ne dezbine.”

Lumea totuși n-are unde să lucreze. Dacă are cineva un business – tot este înădușit, mai pe scurt, nedreptate...

Europa Liberă: Cum vedeți Dvs. confruntarea asta între Igor Dodon și Maia Sandu?

– „Pur și simplu, niște bețe în roate care stopează dezvoltarea Republicii Moldova.”

Europa Liberă: În cinci, în zece ani ce schimbări așteptați să se producă și cum vedeți viitorul țării?

– „Eu nu știu, populația de-acum s-a săturat, noi 30 de ani de zile batem pasul pe loc.”

Europa Liberă: Ce gust are independența Republicii Moldova?

– „Clar că gustul e amar, lumea tot a votat guverne, parlamente, tot a așteptat că iaca, gata, vine care să ne rezolve problemele și lumea totuși n-are unde să lucreze. Dacă are cineva un business – tot este înădușit, mai pe scurt, nedreptate. Uitați-vă, eu am mers chiar acum prin piață și m-am gândit, înainte era lume că mergea cap în cap și trebuia să ne înghesuim ca să trecem într-un loc, poftim, acum aleargă dintr-un capăt în altul, piața-i goală.”

Europa Liberă: Despre exod, despre migrație ce părere aveți, va continua lumea să plece?

– „D-apoi cum?! Iată, uitați-vă, chiar azi acolo stau patru tineri și spun: măi, omule, am dat la pașaport românesc, doi ani aștept de-acum rândul acolo. El așteaptă ultima salvare, să primească pașaportul românesc și s-o plece de aici. Ce se deschide la noi în Moldova?...”

Europa Liberă: Dar de la Maia Sandu aveți așteptări?

– „Asta-i ultima speranță, că dumneaei să rezolve măcar ceva, e clar că ceea ce a promis tot nu o să poată, de pildă, rezolva, dar măcar să-i dea pace, dar dacă de fiecare zi au s-o sâcâie așa, au s-o blocheze – clar că nu se va primi nimic, dar dl Dodon a spus așa, că tot de-abia se începe, veți vedea cum. Asta ce-i? O amenințare, că nimic la voi nu se va primi din cauză că noi nu vă vom da pace.”

Europa Liberă: Pe ce cale se îndreaptă astăzi Republica Moldova?

Primesc pensie 1.200 de lei și nu-mi ajung bani până la sfârșitul lunii...

«При Додоне было лучше, он сказал что для людей всё сделает, он слово своё сдержал, а сейчас как слышу за Маю Санду, то не сделала, то не так, обещала одно, сделала другое. Вот я, допустим, получаю 1.200 пенсии, мне не хватает до конца месяца. Мы надеемся всегда на лучшее, а там кто знает.» („Pe vremea lui Dodon a fost mai bine, el a spus că va face totul pentru oameni și s-a ținut de cuvânt. Dar acum, aud despre Maia Sandu că nu a făcut asta, nu a făcut cealaltă, a promis un lucru, dar a făcut altul. Eu, de exemplu, primesc pensie 1.200 de lei și nu-mi ajung bani până la sfârșitul lunii. Întotdeauna sperăm la mai bine, dar cine știe...”)

Europa Liberă: А от кого зависит лучшее? (Dar de cine depinde bunăstarea?)

«От правительства нашего, я так считаю. От кого может зависеть? Народ ничего такого не может сделать.» („Cred că depinde de guvernarea noastră. De cine poate să depindă? Poporul nu poate să schimbe nimic.”)

Europa Liberă: А каково ваше мнение, досрочные выборы будут что-то решать? (Ce părere aveți, alegerile anticipate ar schimba situația?)

– «Если это даст пользу, я бы тоже была за это, чтоб было только хорошо людям, не только правительству, а именно людям чтоб было хорошо.» („Dacă acest lucru va aduce beneficii, aș fi și eu pentru ele, dar să fie bine și pentru oameni, nu numai pentru guvernare, ci anume oamenilor simpli să le fie mai bine.”)

Europa Liberă: Вот, Вам понятно сейчас что творится в парламенте? (Dvs. vă este clar ce se petrece acum în parlament?)

«Ну, там между собой делят, делят и никак не разделят, там в парламенте в основном…» („În parlament împart-împart ceva între ei și nicidecum nu se pot împăca...”)

Valentina Ursu, am făcut un popas aici, la nordul Republicii Moldova, la Briceni, și întrebăm cetățenii pe ce cale se îndreaptă azi Republica Moldova?

– „Sperăm că o să mergem pe o cale dreaptă, pe calea europeană.”

Europa Liberă: Dar pe ce se bazează speranța aceasta?

– „Acum, iată, guvernul nou se va schimba, sperăm că o să mergem spre ceva mai bun.”

Europa Liberă: Dar ați văzut că în parlament spun că nu vor vota un nou guvern?

– „Cred că s-a făcut intenționat, ca să nu se voteze pentru a petrece alegeri anticipate.”

Europa Liberă: Ce ziceți, e nevoie de alegeri anticipate?

Nici nu suntem independenți, nici nu suntem frați cu nimeni...

– „Vedeți, asta-i o sumă de bani cheltuită adăugător – iată ce-i. Dacă la alegerile precedente s-au cheltuit 150 de milioane, acum aceste 150 de milioane mai bine ar merge pentru lupta cu pandemia.”

Valentina Ursu sunt de la Radio Europa Liberă.

– „Eu v-am recunoscut.”

Europa Liberă: Întrebăm pe ce cale se îndreaptă azi Republica Moldova.

– „Nici nu am idee ce să vă spun. Nici nu suntem independenți, nici nu suntem frați cu nimeni, luptăm, fiecare pentru existența sa mătincă luptă acum, așa-i politica în țara asta. E cumătrism, e nemurism, acolo. Totuși, idee nu am ce o să fie mai departe, așteptăm ceva bine, dar nu știm, dna Valentina.”

Europa Liberă: Ați văzut că mulți deputați insistă pe ideea ca să se ajungă la anticipate. Dvs., alegătorii, ce ziceți despre aceste alegeri parlamentare, dacă ar avea loc anticipate?

– „Eu nu cred că o să se schimbe ceva, din contra, o să fie o sărăcie și mai mare în țară. Se cheltuiesc bani care înapoi nu mai vin în buget, sunt cheltuieli mari de bani. Nu știu...”

Europa Liberă: Dar sunteți mulțumiți de activitatea deputaților din parlament?

– „Nu! Deloc chiar.”

– „Când s-au ales, ei tot promiteau multe...”

– „Și nimic nu au făcut, așa și acum o să fie.”

Europa Liberă: Mai țineți minte cine este deputatul pe circumscripția Briceni?

– „Briceni?... Nu!”

Europa Liberă: Ce trebuie să facă conducerea, ca cetățenii să fie mulțumiți de viață?

– „Să se întoarcă cu fața la lume și oleacă să-i doară inima după cetățeni, nu numai după scaunul lor și după buzunarul lor, după cumetrii lor și nepoții lor, iată care-i...”

– „Să se întoarcă cu fața la lume și eu cred că pentru o Moldovă așa de mică e prea mare un parlament așa bogat, cu 101 deputați, eu cred că aiștia-s bani cheltuiți în zadar.”

Europa Liberă: Se va deosebi viitorul parlament, dacă vor fi alegerile anticipate, de actualul?

– „Îmi pare că nu.”

– „Lupul părul își schimbă, dar năravul ba! Tot aceiași, numai o să schimbe căciula invers.”

– „Mulți din parlamentari au umblat din partid în partid, tot ca să nu piardă scaunul cel călduț – iată ce-i.”

Trebuie să ne întoarcem cu fața la sat, să aibă și omul cela și o apă potabilă în casă, și un gaz, dar așa, ei au palate, dar noi – nimic...

Europa Liberă: Îi criticați pentru traseismul din parlament?

– „Da, pentru că poporul i-a dat votul la partidul cela și el conform listei partidului a intrat. Și în cazul acesta ar fi bine ca să-i ia mandatul și să se ducă altul, dar lui dacă nu i-a plăcut partidul acesta, înseamnă că el n-are de ce să fie, că l-au ales pe o listă la partid, dar el umblă și se vinde la unul și la altul.”

Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Republicii Moldova?

– „În primul rând, corupția să fie combătută, trebuie lupta cu corupția, la noi și așa-i sărăcie, încă și corupția îi mare.”

Europa Liberă: Dar Moldova mai aproape de Rusia, de UE, contează?

– „Să trăim bine și cu Rusia, și cu România.”

– „Și-i clar că acum toți la Uniunea Europeană se trag și poate o să fie mult mai bine, dat totuși să nu uităm și de Rusia, că o bună parte a lumii încolo se duce, fiindcă la noi locuri de muncă nu-s deschise.”

Europa Liberă: Aveți pe cineva plecat peste hotare?

– „Amândoi copiii îs plecați peste hotare.”

Europa Liberă: Unde vă sunt?

– „În America, de nevoie.”

Europa Liberă: Credeți că o să mai revină ei acasă, aici?

– „Nu cred.”

– „Ar dori, ei vor să revină, dacă ar fi salariul de acolo și să fie apreciați într-adevăr, să vină și să aibă pe ce trăi, dar așa... Și cum nu dăm, dar toți provenim de la sat, trebuie să ne întoarcem cu fața la sat, să aibă și omul cela și o apă potabilă în casă, și un gaz, dar așa, ei au palate, dar noi – nimic. Lumea n-are apă în fântâni. Vă închipuiți - să ajungi la țară, să ții un animal și să nu ai apă în fântână? Asta-i jale!”

* * *

Despre necazurile și așteptările pe care le au cetățenii de la aleșii poporului au vorbit locuitorii cu care am discutat la întâmplare pe străzile din Briceni, localitate situată la aproape 250 de kilometri distanță de capitală. Interlocutorii mei au amintit și despre nevoia combaterii corupției. Și ambasadorul Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, consideră că pentru cetățenii din Republica Moldova corupția continuă să fie o problemă de stringentă actualitate. Tocmai de aceea, spune oficialul european, reforma justiției trebuie să fie făcută credibil, încât să existe garanții pentru cetățeni că justiția lucrează în mod independent și echitabil și că toți sunt egali în fața legii. Diplomatul european s-a referit și la alte subiecte de actualitate în interviul acordat Europei Libere, inclusiv la situația din parlamentul de la Chișinău, acolo unde până nu demult toate partidele promiteau să grăbească declanșarea alegerilor anticipate.

Peter Michalko: „Confirm. Și noi auzim de la toți factorii politici că alegerile anticipate ar fi o soluție care își doresc să aibă loc. Deci, așteptăm ca această dezvoltare să se întâmple și să continuăm inclusiv cu asistența oferită din partea noastră.”

Europa Liberă: Din momentul semnării Acordului de Asociere pe care îl are Republica Moldova cu Uniunea Europeană, țara s-a angajat să promoveze mai multe reforme. Și iată în cadrul dialogului pe care l-a avut Maia Sandu cu autoritățile europene s-a revenit la necesitatea continuării acestor reforme și, mai ales, ca aceste reforme să aibă impact pentru cetățeni, pentru a promova reformele e nevoie de asistență, dar Maia Sandu spunea că această asistență ar putea să ajungă în Republica Moldova după ce se duce o luptă înverșunată împotriva corupției. Cum vedeți Dvs. combaterea acestui flagel? Și este adevărat că asistența este condiționată doar dacă se văd rezultate în această luptă cu corupția?

„Ușile” deschise la Bruxelles pentru Moldova: un interviu cu ambasadorul Peter Michalko
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:54:40 0:00

Peter Michalko: „Dacă vorbim despre lupta împotriva corupției, asta este legată și de unele măsuri concrete. Există un șir de măsuri concrete care trebuie luate. Deseori ele sunt parte a condiționalității care din partea noastră este aplicată, este legată de asistență și vedem că asta ajută și chiar auzim de la parteneri moldoveni că asta ajută progresului în lupta reală împotriva corupției, dar vedem frecvent că încă nu este voință politică din partea celor care trebuie să ia decizii ca această luptă să fie reală. Deci, această condiționalitate rămâne parte a asistenței noastre și principiul „Mai mult pentru mai mult” rămâne valabil. Republica Moldova are șansa să aibă o asistență foarte mare și puternică din partea Uniunii Europene și este numai în mâinile Republicii Moldova cât va folosi din această perspectivă. Deja am spus că este un moment strategic, pentru că acum se vor decide aceste resurse pentru viitor. Este foarte important ca Republica Moldova acum să arate că voința politică este prezentă și puternică pentru un progres care, în primul rând, este cerut de către cetățenii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Șefa statului, Maia Sandu, zicea că eliminarea corupției ar începe din legislativ. O parte din voința politică tot acolo se află. E adevărat că doar eliminând corupția din parlament ar putea să se croiască cărărușă pentru a stârpi în general acest flagel în Republica Moldova?

Republica Moldova are șansa să aibă o asistență foarte mare și puternică din partea Uniunii Europene...

Peter Michalko: „Este valabil pentru instituțiile Republicii Moldova, întrucât mai multe se confruntă cu riscul și cu prezența corupției. Dacă vorbim despre legislativ sau justiție, putem să ne referim la Raportul GRECO foarte recent care a fost destinat și ceea ce privește membrii parlamentului, și judecători, și procurori și a evidențiat foarte clar că nu au fost aplicate aceste măsuri care au fost recomandate de către această structură europeană, deci sub Consiliul Europei, la care Republica Moldova este membru și care este practica europeană care asigură că corupția va fi eliminată. Aici putem să ne referim și la acele opinii din partea Comisiei de la Veneția din 2017 în legătură cu sistemul mixt electoral și acest parlament este moștenirea sistemului electoral mixt care vorbește despre riscul de influență din partea intereselor particulare, chiar se vorbește explicit despre oligarhi. Deci, acolo se vorbește despre oameni din business și eu cred că mulți oameni și-au făcut această concluzie că aceste riscuri care au fost exprimate de către Comisia de la Veneția și ODIHR au fost adevărate. Este evident că este nevoie de schimbare și oamenii cred că și în exprimarea voinței în alegerile recente prezidențiale au arătat puternic această voință pentru schimbare pozitivă.”

Europa Liberă: Uniunea Europeană a făcut mult ca această reformă în justiție să se miște cu pași mai rapizi, reforma oricum a trenat în justiție. Toate guvernările promit că vor pune preț pe această reformă, dar, așa cum văd și cetățenii Republicii Moldova, totuși pașii sunt lenți. UE a trimis și experți. Prezența acestor experți pe care îi are acum Republica Moldova din partea Uniunii Europene ar putea să dea roade?

Peter Michalko: „Să fie clar că îmbunătățirea sistemului, dezrădăcinarea corupției nu vor avea loc dacă nu vor fi făcute de către moldoveni.”

Europa Liberă: Deci, pe interior e necesar ca să existe voință politică?

Peter Michalko: „Nici un expert, nici un proiect nu poate să vină să salveze sistemul care este dinăuntru bazat pe principii greșite și desfăcut de către interese particulare, de către corupție. Deci, numai cu măsurile întreprinse de către moldoveni poate să existe justiție sănătoasă în care oamenii pot să aibă încredere. Da, noi vom continua să oferim susținere acolo unde vedem că ea este necesară, avem un consilier la nivel înalt, avem un proiect actualmente în derulare, vom putea să planificăm și mai multe demersuri, eforturi de susținere, dar numai dacă cei care decid în această privință în Republica Moldova în mod adevărat vor vrea să schimbe lucrurile, când judecători din sistem vor spune: gata, cei corupți vor fi eliminați și noi vom construi o justiție fără corupție, numai când procurorii vor fi conduși în modul în care corupția în sistem nu va fi acceptată și va fi eliminată, numai atunci sistemul va putea să se schimbe.”

Europa Liberă: Cetățenii Republicii Moldova deseori se întreabă: de ce nu există finalitate pe dosare de rezonanță – „furtul miliardului”, „laundromatul”, „7 aprilie”, „Pădurea Domnească”?

Îmbunătățirea sistemului, dezrădăcinarea corupției nu vor avea loc dacă nu vor fi făcute de către moldoveni...

Peter Michalko: „Mă alătur cetățenilor Republicii Moldova în această întrebare.”

Europa Liberă: Aveți o explicație de ce atât de greu se află cine sunt adevărații făptași?

Peter Michalko: „Așteptăm și noi răspunsul. Pe de altă parte, am văzut niște răspunsuri, inclusiv în raportul Kroll și vedem că nu există continuare în acțiunile justiției sau, precum este cazul Șor, nu există finalitate. Și fără asta nu va fi posibil ca cetățenii să vadă justiția și sistemul de aplicare a legii ca unul eficient, ca unul care le servește cetățenilor.”

Europa Liberă: Ce părere aveți despre fenomenul migrației, faptul că atâta lume totuși a ales calea străinătății, și-a găsit un loc de muncă, un trai mai decent în altă țară decât Republica Moldova? Ce părere aveți despre această migrație?

Peter Michalko: „Republica Moldova este probabil în Europa țara cea mai grav afectată și asta este ceva pentru ce trebuie o atitudine specială, specifică, inclusiv în ceea ce privește asistența și susținerea care este oferită, dar cel mai important lucru este că la asta trebuie să reflecteze politicienii și cei care fac decizii în Republica Moldova, că ei trebuie să fie servitorii oamenilor.”

Europa Liberă: Așa se zice, că deputatul e sluga poporului sau funcționarul ar trebui să lucreze în interesul cetățeanului.

Peter Michalko: „Pentru că de asta oamenii pleacă din țară, că ei nu au nici condiții economice. Și ele nu există, pentru că sistemul nu dă voie activităților economice și, pe de altă parte, ei sunt tratați de către instituții, inclusiv de către justiție în modul în care ei nu vor fi tratați în alte țări, că sunt tratați nu egal în fața legii și asta trebuie să se schimbe. Și răul cel care stă la rădăcinile acestei situații este corupția care a devenit sistemică și caracatița aceasta, deci, captivitatea care a fost descrisă inclusiv de către parteneri externi, ea nu a plecat.”

Peter Michalko
Peter Michalko

Europa Liberă: Asistența oferită din partea UE se cifrează astăzi la cât?

Peter Michalko: „Trebuie să spunem în ce perioadă. În ultimii zece ani este mai mult decât un miliard de euro, deci, 20 de miliarde de lei în ceea ce privește granturi care au venit din fondurile bilaterale pentru Moldova, dar și regionale, acolo sunt încă resurse în plus, de exemplu, programul pentru primării și creșterea economică este regional. Sunt programe transfrontaliere, mai mult cu România, care au adus așa de multă dezvoltare de infrastructură și este vorba și de finanțarea care vine prin Banca Europeană de Investiții sau cu alți parteneri precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. De exemplu, Banca Uniunii Europene are pentru Moldova în portofoliu 850 de milioane de euro. Astea sunt proiecte de infrastructură, drumuri, aprovizionare cu apă sau sistemul de management al deșeurilor. Deci, sunt proiecte mari și plus împreună cu asta fiecare țară membru al Uniunii Europene vine cu un program bilateral cu care multe proiecte sunt realizate, împreună cu proiecte pe care le finanțează Uniunea Europeană, Germania a finanțat multe proiecte care sunt foarte apreciate de către oameni. Deci, este susținere foarte mare din partea întregii Europe.”

În ultimii zece ani, UE a oferit R.Moldova mai mult de un miliard de euro...

Europa Liberă: Ultimele sondaje de opinie arată că e în creștere numărul susținătorilor ca Republica Moldova să fie cât mai aproape de Uniunea Europeană. Foarte des ați fost întrebat: când ar putea Republica Moldova să ajungă cu o cerere de aderare la Bruxelles? Răspunsul a fost: Când veți fi pregătiți; când veți corespunde tuturor cerințelor pe care le înaintează Uniunea Europeană pentru fiecare din statele care vor să ajungă în UE, acelea sunt valabile și pentru Republica Moldova. Și totuși, autoritățile de la Chișinău de prin 2014 au început să se laude că vor merge să depună o asemenea cerere la Bruxelles. E pregătită Republica Moldova să depună o asemenea cerere?

Peter Michalko: „În primul rând, eu mă bucur foarte mult că vedem că cetățenii apreciază cooperarea și relațiile care există între Uniunea Europeană și Republica Moldova. Eu cred că este clar, Acordul de Asociere, Acordul de Liber Schimb este o bază foarte bună și potrivită pentru aceste relații. Acum suntem în faza de îndeplinire a acestui acord. Prin această fază au trecut toate țările, mulți parteneri, inclusiv cei care după asta au intrat în Uniunea Europeană, dar Republica Moldova are încă mult de lucru la îndeplinirea acestui acord, atingerea asociației politice și integrării economice și standardelor europene, deci obiectivelor stabilite în această fază și vreau să subliniez că deja în preambulul acestui Acord de Asociere, chiar fraza a doua este că ambiția și alegerea europeană a Republicii Moldova este recunoscută.”

Europa Liberă: Dar există o evaluare cât din prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană au fost îndeplinite până astăzi?

Peter Michalko: „Mai este mult de lucru...”

Europa Liberă: O relație bună și foarte bună a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană ar putea să supere Rusia? Atunci când a fost semnat Acordul de Asociere au fost mari pretenții din partea Moscovei, că aceste țări care au devenit membre ale Parteneriatului Estic vor încerca să se apropie cât mai mult de Uniunea Europeană.

Peter Michalko: „Republica Moldova este țară suverană și trebuie să aibă dreptul care va fi respectat de către toți pe scena globală de a-și dezvolta cooperarea și relațiile cu alte țări, Uniunea Europeană în această privință. Și modul în care Republica Moldova a fost tratată, inclusiv cu aceste sancțiuni pentru exporturi de către Federația Rusă...”

Europa Liberă: Vă referiți la embargourile pe care le-a impus Federația Rusă Republicii Moldova, după semnarea Acordului?

Peter Michalko: „...după semnarea și aplicarea Acordului de Asociere și Acordului de Liber Schimb a fost injust și nejustificat și nu e bazat pe nimic real.”

XS
SM
MD
LG