De-a lungul obsedantelor decenii comuniste, Samoilă Mîrza (1886-1967) a fost un ilustru necunoscut. Nu e de mirare că a fost uitat cu bună-știință atâta amar de vreme: biografia lui atât de strâns identificată cu momente istorice din perioada monarhiei (a fost o perioadă și furnizor al Casei Regale) nu putea fi înghițită cu ușurință de propaganda oficială comunistă.
Și-a început cariera în timpul Marelui Război, înrolat în cadrul companiei de fotografi militari imperiali, bătând în lung și-n lat imensul cimitir în care se transformase Europa. Ar fi trebuit să documenteze marșurile victorioase ale armatei habsburgice însă el a început, copleșit de infernul prin care trecea, să fotografieze gropile comune, mormanele de cadavre, resturile de umanitate rămase după trecerea tăvălugului de bombe și gloanțe. A fost luat la oaste în 1914 și doar întâmplarea a făcut să rămână doar martor, nu și martir al războiului. Mai cu seamă că fotografii ca acelea făcute de el l-ar fi putut trimite în fața Curții Marțiale pentru că nu prezentau partea glorioasă și victorioasă a războiului dus de Imperiu. Pe de altă parte, înfrângerea devenea tot mai greu de mușamalizat. Erau sute de fotografi militari de toate națiile adunați din tot Imperiul, iar când petele de sânge ale războiului au început să maculeze drapelele imperiale, ei s-au adunat la Viena pentru a se pregăti pentru marea revoluție a națiunilor care va urma după dezmembrarea colosului multinațional. Samoilă Mîrza a cunoscut-o acolo pe cea care-i va deveni prietenă și confesoare, ajutor și muză, mama României, fiica lor care apărea pe lume chiar în prezilele acestor evenimente. Înainte de a ajunge la Alba, Samoilă Mîrza a fotografiat în noiembrie 1918 sfințirea primului steag tricolor în prezența lui Iuliu Maniu, a generalului Boeru și a altor militari de la Consiliului Național Român Militar.
Lăsat la vatră, fotograful pleacă pe bicicletă la Alba Iulia unde se decidea soarta Transilvaniei și a României Mari. Acolo, ca și pe frontul Marelui Război, Samoilă Mîrza a imortalizat pe fragile plăci fotografice momentul istoric al Marii Unirii cum nu a mai făcut-o nimeni. Pentru că, da, Samoilă Mârza este singurul fotograf aflat acolo pentru imortalizarea mulțimii de delegați și oficialități, a celor care au decis pe 1 decembrie unirea cu Regatul și formarea României Mari. Nu este primit în Sala Unirii pentru că nu se acreditase, însă cei care o făcuseră nu au fost nici ei de față, fie pentru că nu doreau să-și lege numele de eveniment, fie pentru că se pierduseră pe drum. A reușit să fotografieze mulțimile venite în fața Marelui Sfat Național, tribunele oficiale și momentul în care episcopul Iuliu Hossu citea Proclamația Unirii în fața mulțimii adunate la Alba. În total șase fotografii. Câteva luni mai târziu, Samoilă Mîrza a publicat un album (Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri) cu fotografiile făcute atunci, nu doar un document al lumii românești în formare ci și un argument al entuziasmului popular față de Marea Unire, document folosit în cadrul tratativelor internaționale de pace de la Versailles.
A expediat albumul la Curtea Regelui care i-a trimis o felicitare și l-a acceptat printre furnizorii curții. A fotografiat după aceea vizita regelui Ferdinand în Transilvania, încoronarea acestuia, aniversarea unui deceniu de la Marea Unire și altele. A reușit chiar să obțină bani în 1924 de la Ion Brătianu, pe atunci prim-ministru, pentru continuarea pictării Catedralei Încoronării din Alba Iulia.
După Al Doilea Război, însă, Samoilă Mârza a fost nevoit să-și ducă zilele sub vremuri, punând pe picioare o așa-zisă Fotofrizerie pentru că arta fotografică nu avea mare căutare. Era costisitoare, nu mai avea bani pentru aparate, plăci și substanțe și s-a mulțumit cu fotografiile ocazionale de la nunți și botezuri. De altfel, s-a folosit vreme de șaizeci de ani, spun membrii familiei, de același aparat de fotografiat care înaintea Marelui Război îl costase cât o pereche de boi. Desigur, nici fosta lui carieră de fotograf al trupelor imperiale sau al Casei Regale nu-l ajuta prea mult la dosar. Și nici măcar fotografiile păstrate la loc de cinste de cărțile de istorie.
Cândva, spre sfârșitul vieții a încercat să obțină o pensie cât de mică de la comuniști însă aceștia l-au ignorat. I-a trimis chiar lui Ceaușescu ultimul exemplar din albumul tipărit în 1919 însă inutil. A fost nevoit să vândă plăcile fotografice pentru a-și asigura supraviețuirea. A pregătit o nouă ediție a albumului însă nu a mai apucat s-o vadă tipărită. A murit bolnav și sărac. Abia acum, la o sută de ani de la momentele istorice imortalizate de Mârza i se face dreptate.
Spectacolul „Fotograful Unirii” scris de Denis Dinulescu și regizat de Mihai Panaitescu înfățișează scene din viața lui Samoilă Mârza: campania militară și mlaștina sângeroasă a războiului, expediția pe bicicletă la Alba să imortalizeze delegațiile prezente la Marea Unire și, în cele din urmă, momentele lipsite de glorie când, bătrân și neputincios în frizeria care-i purta numele și-i ascundea destinul, se milogea de câte un oficial să-i dea o pensie cât de mică să poată supraviețui. Este un erou tragic, martor al unei istorii sângeroase, dar și al momentelor apoteotice ale redescoperirii destinului național în mod simbolic tocmai la Alba Iulia, la mai bine de 300 de ani după prima Unire înfăptuită acolo de Mihai Viteazul.
Spectacolul pus în scenă de Teatrul din Deva și-a început reprezentanțiile naționale sub oblăduirea Institutului Cultural Român și este însoțit de o expoziție itinerantă cuprinzând reproduceri ale fotografiilor lui Mârza și alte fotografii realizate cu metode din acea perioadă de fotograful Radu Chindiș (de la Fugașin&Partenerii) în cadrul proiectului 100 de chipuri românești. Fotograful își propune să realizeze un album în amintirea și onoarea lui Samoilă Mârza cuprinzând cel puțin o sută de chipuri ale românilor reprezentativi.
Este un pariu ambițios pentru că maestrul fotograf a asimilat tehnicile folosite în zorii fotografiei și va realiza aceste portrete folosind doar recuzita atelierelor din acea perioadă, inclusiv imensele aparate cu burduf și plăcile de sticlă acoperite cu substanțe fotosensibile pentru care erau necesari timpi lungi de expunere și un anumit grad de luminozitate. Și pentru că nu există o listă ideală (iar cele care circulă sunt mereu supuse criticilor) organizatorii programului îi invită pe români să participe la selecția personalităților, propunând și susținându-i pe cei care ar merita să apară în acest album.
