Îmi amintesc că în perioada sovietică satul Tătărăuca Veche din raionul Soroca era plin de oameni de toate vîrstele. Acum sînt mult mai puţini. De fapt, satul avea 1300 de oameni, iar acum are vreo 600. Deci tranziţia a înjumătăţit oamenii satului! Am mai aflat că acum în sat se nasc anual vreo 2 copii şi mor vreo 4-5 oameni. Deci mortalitatea e peste natalitate. Ce să zici? Nu prea ai ce să spui.
Există însă şi situaţii mult mai triste, sate care vor dispărea după toate probabilităţile, sate care se mută pe alte meridiane, sate din care oamenii fug. Şi asta pentru că supravieţuirea în satele acelea e foarte improbabilă. Risc să presupun că peste o vreme vom avea numai o mînă de sate mari, iar acelea mici vor muri.
În ultimii doi ani, remarc că tot mai mulţi oameni pe care îi cunosc pleacă din Moldova. Unii caută cu osîrdie o posibilitate de a evada din RM şi de a găsi un job în străinătate. RM-ul e văzut de multă vreme ca un tărîm al suferinţei şi al răului, ca o lume care îţi ucide visele din faşă. Cu toate că moldovenii sunt „oameni frumoşi şi harnici”, vorba primului preşedinte Mircea Snegur, mediul e sufocant, mişmaşul e la putere. Guvernanţii vorbesc mult, vorbăria lor nu schimbă mai nimic.
Oamenii vor mai pleca, fireşte. Aici perspectivele sînt nesigure. Exodul acesta însă nu-i va întrista prea tare pe guvernanţii preocupaţi de propria lor bunăstare. Guvernanţii autohtoni se vor descurca în orice situaţie, chiar dacă va rămîne numai un milion de oameni. Statul ineficient e veşnic, el va exista mereu, oricîtă lumea ar pleca. El va exista pentru binele conducătorilor!
