Pe 28 noiembrie, fotoreporterul Europei Libere, Tamuna Cikareuli, se odihnea acasă, la Tbilisi, după ce făcuse timp de mai multe zile reportaje despre protestele de stradă care au urmat alegerilor parlamentare controversate din Georgia.

Apoi a urmărit în direct, din apartamentul său, cum prim-ministrul georgian Irakli Kobahidze a anunțat că guvernul va amâna negocierile de aderare la UE „până în 2028”.

Tamuna Cikareuli descrie, cu propriile cuvinte, ce s-a întâmplat în continuare.

Eram epuizată fizic și emoțional după ce am fotografiat și am scris despre protestele electorale. Simțeam că nu duc nicăieri dar, când am văzut anunțul că guvernul va suspenda parcursul european al țării, am știut că oamenii vor ieși din nou în stradă. Așa că mi-am împachetat lucrurile și am ieșit pe ușă.

Când am ajuns la Parlament, erau deja acolo, adunați, sute de oameni.

De obicei, la marile proteste din Georgia se aude muzică și oamenii sunt oarecum veseli. De data aceasta, însă, atmosfera era pur și simplu încărcată de furie. Nu a venit niciunul dintre liderii politici obișnuiți să țină discursuri; a fost, pur și simplu, o mulțime spontană, furioasă și zgomotoasă. Oamenii nu au așteptat ca cineva să îi cheme la protest; au venit pentru că erau furioși.

Pe ambele părți ale clădirii parlamentului erau aliniați polițiști îmbrăcați în echipament de intervenție. Atunci am observat un alt aspect neobișnuit al acestui protest: poliția folosea un limbaj foarte vulgar. Când protestatarii îi înjurau, polițiștii îi înjurau la rândul lor și le arătau oamenilor degetul mijlociu. Spuneau lucruri grosolane despre mamele lor, foloseau doar înjurături extreme. Nu am mai avut parte de așa ceva în timpul protestelor anterioare la care am fost, ca jurnalist.

Pe la 2 noaptea, protestele s-au intensificat, iar protestatarii au reușit să rupă o parte din garduri. Le-au folosit ca un fel de scut de protecție în jurul parlamentului, în timp ce fluturau un steag al UE. Poliția a început să folosească și tunurile de apă.

Mașinile cu tunuri de apă fac un zgomot înfiorător înainte să înceapă să stropească, astfel încât ai timp să te adăpostești. Erau zvonuri chiar că în apa aruncată de aceste tunuri era un fel de substanță. Oriunde ajungea apa pe pielea mea, simțeam că arde.

Curând, pantofii mi s-au umplut de apă, eram udă peste tot și pielea îmi ardea. Mi-am dat seama că nu mai pot continua să lucrez, așa că m-am întors la biroul Europei Libere, unde colegii mi-au dat niște încălțăminte uscată, dar cu câteva numere mai mari.

Știu de la protestele anterioare că arestările încep, de obicei, la primele ore ale dimineții, când manifestanții sunt mai puțini și poliția poate lucra mai ușor. Pe la 5 dimineața, m-am întors în locul spre care fuseseră împinși protestatarii, lângă Teatrul Rustaveli. Știam că ceva urma să se întâmple.

În jurul orei 6:30 dimineața erau mai puțin de 100 de protestatari și poliția a năvălit ca o avalanșă asupra oamenilor. Erau ca o hoardă neagră. Băteau crunt oamenii. Atacau un protestatar, îl puneau la pământ, îl băteau cu pumnii și îl loveau în coaste. Apoi îl trăgeau după ei. Femeile țipau.

Eu făceam fotografii, iar eu și colegul meu, cameramanul Ilia Ratiana, eram cu ochii unul pe celălalt și ne mișcam împreună în timp ce poliția urmărea oamenii pe toată strada. Polițiștii au fost foarte agresivi cu jurnaliștii toată noaptea și au încercat să blocheze obiectivul lui Ratiana când am trecut pe lângă ei, înjurându-ne. Un fotograf, Aleksandre Keșelașvili, a fost arestat și bătut sălbatic în acea noapte. Nu mai văzusem niciodată acest nivel de agresivitate din partea poliției.

Spre centru, lângă Academia de Științe, am fotografiat poliția în timp ce bătea o persoană foarte tânără. Apoi au venit alți protestatari tineri care încercau să îl protejeze pe puștiul bătut. Țipau, iar poliția a început să îi urmărească și pe ei.

La Tbilisi sunt o mulțime de farmacii deschise 24 de ore din 24, iar tinerii protestatari au intrat într-una din ele, pentru a se refugia. Polițiștii au intrat și ei, și am auzit țipete înăuntru. Încercau să-i tragă pe copii afară, dar nu au reușit să îi prindă.

Când polițiștii au ieșit din nou, erau foarte înfierbântați și agresivi și l-au atacat pe colegul meu David Țagarelli. Știau că este jurnalist; era imposibil să nu-i vadă vesta de presă. Dar, în timp ce polițiștii treceau în fugă pe lângă el, l-au lovit cu pumnul în stomac. L-am ajutat să urce pe niște trepte din apropiere și a stat acolo pentru a-și recăpăta respirația. Am adunat câteva imagini de la trecători care au filmat atacul, apoi ne-am întors la birou.

Acea noapte a arătat clar că protestele erau abia la început și că urmau să vină multe alte nopți de agitație. Focul acestor proteste a fost aprins de dezamăgirea și furia oamenilor, iar brutalitatea poliției, la care toți au fost martori, nu a făcut decât să pună gaz pe foc.

Articol preluat de la Europa Liberă România.