De ce conversațiile telefonice ale lui Donald Trump și Vladimir Putin au devenit mai frecvente? Poate Kremlinul să valorifice criza în scopuri personale? Despre toate acestea și despre multe altele am discutat cu Leon Aron, specialist american în problemele Rusiei și șeful Departamentului de studii ruse de la American Enterprise Institute din Washington. Leon Aron este, de asemenea, membru al consiliului de administrație al Agenției SUA pentru Global Media, mandatarul emisiunilor străine americane, inclusiv al Radio Liberty / Europa Liberă.
Pe 23 aprilie, Wall Street Journal a publicat un comentariu al lui Leon Aron intitulat „Coronavirusul poate pune în pericol președinția lui Putin.” Principalul pericol, potrivit interlocutorului meu, constă în faptul că, pentru prima dată în douăzeci de ani de guvernare, Vladimir Putin se confruntă simultan cu un pericol triplu: criza economică, cuplată cu pandemia coronavirusului, deprecierea petrolului, principala sursă de venit a statului și sărăcia reală a majorității populației țării. În același timp, reacția președintelui rus la această situație pare ciudată.
Iuri Jigalkin: Domnule Aron, ce părere aveți despre reacția lui Putin la coronavirus?
...poporul din adâncuri, adică pe locuitorii orașelor provinciale, din sate și fabrici
Leon Aron: „Există o serie de lucruri evidente. În primul rând, irelevanța crescândă a lui Putin, pierderea instinctului, poate pierderea sentimentului realității, ceea ce e de înțeles. Cât de realism mai poate avea cineva după 20 de ani la putere? În opinia mea, totul a început cu reforma pensiilor. A știut multă vreme cum să-i ia pe cei pe care Surkov i-a numit poporul din adâncuri, adică pe locuitorii orașelor provinciale, din sate și fabrici. Acum, mi se pare, el a început să piardă din acest fler. De ce mi-am amintit asta? Pentru că, de exemplu, nu demult a fost publicat răsunătorul interviu cu Andrei Vandenko. Multor oameni le-a atras atenția expresia lui Putin potrivit căruia cei care primesc 17 mii de ruble pe lună sunt clasa de mijloc. Îmi pare rău, dar doar ca să supraviețuiești îți trebuie 25 mii, de fapt. Iar să spui că cei care câștigă 17 mii de ruble reprezintă clasa de mijloc înseamnă să fii inadecvat. Al doilea moment s-a petrecut chiar zilele acestea și este, fără îndoială, plecarea lui la Valdai. Acest lucru este mai rău decât o crimă – este o greșeală. Și, desigur, acel apel către guvernatori și primari: Faceți cum doriți. Este destul de clar că acesta este un semn că evită să-și asume responsabilitatea, în ciuda faptului că puterea centrală a luat, în mod sistematic, totul de la acei primari și guvernatori. Acum nu au nici putere, nici bani. Lor le spune acum să lupte așa cum doresc, iar puterea centrală va aduna, cu mare greutate, câte 12700 de ruble de persoană, ca asistență federală, adică pragul sărăciei, care corespunde exact coșului minim de consum. Totul arată că începe să ruginească. Reacția sa nu este ca în alte vremuri și perspicacitatea lui politică începe să cedeze. Dar, din nou, acesta este un factor structural. Douăzeci de ani la putere, toată lumea îți spune că ești un geniu, că Rusia nu poate trăi fără tine, așa cum i-a spus Volodin. Totul este minunat, totul este frumos. Cei care-ți furnizează informații știu ce anume vrei să vezi. Toate astea sunt de înțeles”.
Iuri Jigalkin: Spuneți că este un comportament inadecvat, dar cineva ar putea obiecta că este un calcul elementar: de ce, într-un moment de criză, să-ți asumi public responsabilitatea pentru deciziile riscante? Până la urmă, formula „Țarul este bun, boierii sunt răi” a funcționat, se pare, în Rusia, fără greș.
Totul merge în scădere – popularitatea regimului, popularitatea președintelui și economia
Leon Aron: „Scuzați, vă rog, dar asta seamănă cu un copil care își închide ochii și i se pare că pericolul a dispărut deodată. Da, îi puteți arunca pe boieri de pe zidul Kremlinului. Adevărat, dar nu uitați că a mai fost și Nicolae al II-lea. Există crize în care regele fie își asumă responsabilitatea și câștigă, fie arată că nu este atât de important pentru supraviețuirea țării. E momentul în care oamenii ajung la tot felul de idei. Problema este că această criză s-a suprapus deja peste o situație destul de instabilă. Este vorba despre stagnarea continuă, cea mai lungă din istoria Rusiei moderne. Timp de 10 ani nivelul mediu de creștere a produsului intern brut este de 1 la sută. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată. Și nici faptul că veniturile scad sau stagnează de 7 ani nu s-a mai petrecut. Iar după reforma pensiilor, înainte de pandemia de coronavirus, încrederea în Putin se situa în punctul cel mai de jos, în opinia mea, la 34 sau 32 %. Ratingul a înregistrat o pondere aproximativă de 62-63 la sută, ceea ce este foarte aproape de ceea ce am observat înaintea evenimentelor din Crimeea. Acesta nu este anul 2008, nu este 2012-14, atunci când totul era mai mult sau mai puțin în regulă. E adevărat, a trecut peste noi o criză financiară, însă după mulți ani de creștere, toate acestea pot fi înghițite și îndurate. Dar acum totul merge în scădere – popularitatea regimului, popularitatea președintelui și economia, peste care într-un mod complet teribil s-a suprapus și pandemia. Situația este de așa natură încât Putin nu mai poate face mișcări bune, fără riscuri. Iar să stai în Valdai și să apari pe ecran la fiecare patru-cinci zile nu este o opțiune. Lev Gudkov spunea cândva foarte bine că, în situația actuală de dominare a statului în sfera informațiilor, ratingul lui Putin nu are cum să scadă sub 60 la sută, deoarece electoratul nu are alternative la televizor etc. Dar, de fapt, ratingul poate să cadă chiar sub acest nivel, pentru că, pe lângă toate celelalte, încrederea în televiziune scade. Prin urmare, fie trebuie să-și asume responsabilitatea, fie trebuie să spere că totul va trece cu bine. E posibil să treacă, dar poate și să explodeze”.
Iuri Jigalkin: Vladimir Putin mai poate avea încă motive serioase să spere la un rezultat mai bun pentru el, deoarece sistemul său a supraviețuit cu succes multor șocuri grave. Mulți au spus că nu va rezista presiunii sancțiunilor! Ce credeți că îl ajută să supraviețuiască, deși mulți vorbesc despre slăbiciunea sistemului?
Leon Aron: „Aceasta este întrebarea întrebărilor. Când am scris cartea despre sfârșitul Uniunii Sovietice ca revoluție de idei, cineva a spus situații revoluționare există multe, dar revoluții sunt puține. Este o astfel de combinație de schimbări, încât este foarte dificil de prezis sau de calculat ceva. De exemplu, Gontmaher spune: Vom avea revolte cauzate de foamete. Este posibil. Vă amintiți de extraordinarele statistici că 80 % din familiile rusești nu au bani pentru a cumpăra o a doua pereche de pantofi pentru un membru al familiei. Există și alte aspecte care arată că sărăcia a fost foarte puternică chiar și înainte de aceasta. Cel mai mare ajutor de șomaj este de 12 și ceva mii de ruble. Apropo, cel mai mic ajutor reprezintă echivalentul a 22 de dolari. Dar toate acestea, cu greu, au fost cumva acceptate. În același timp, între 20 și 40 la sută din oameni supraviețuiesc, conform calculelor lui Gontmaher, parcă, doar cu ajutorul economiei subterane. Acestor oameni nu li se oferă niciun ajutor, iar ei sunt cei mai săraci”.
Iuri Jigalkin: Dar acești oameni, cel mai probabil, sunt preocupați să găsească resurse pentru a se hrăni ei și familiile lor. Este puțin probabil ca ei să protesteze.
Leon Aron: „Mitul potrivit căruia țăranii înfometați merg cu furcile la palat este, desigur, un mit, dar acest lucru creează un fundal, un sentiment general al declinului legitimității guvernului. Recent, un număr de deputați și miniștri au scăpat porumbelul: Statul nu vă datorează nimic. Ce vreți de la stat? Într-adevăr, oamenii au răbdat într-o situație economică mai mult sau mai puțin normală, dar când toate acestea încep să capete proporții, când totul începe să se acutizeze, adică atunci când fantoma foamei apare cu adevărat, s-ar putea ca răbdarea să nu fie suficientă. Și aceasta nu este părerea mea. I-am ascultat pe principalii economiști ruși: Gontmaher, Inozemtsev și așa mai departe. Ei spun fără ezitare că 60% din cetățenii Rusiei au economii suficiente doar pentru șase luni. Dar ce va fi mai departe? Mi se pare că doar conducătorul suprem poate acum dispune cumva. Acesta nu este o distribuție de bani pentru, scuze, popularitate – este distribuirea banilor pentru supraviețuire”.
Iuri Jigalkin: Dar ce poate face, de fapt, Putin? Să se facă bancher? Să dea oamenilor bani, așa cum îi propun să facă economiștii? Ce altceva?
Leon Aron: „A venit momentul să-și asume întreaga responsabilitate, să înțeleagă că norocul lui a luat sfârșit, să se întoarcă la Moscova, să înceapă să lucreze din greu și să nu mai apară la televizor la fiecare trei-patru zile. Chiar și așa sau, poate, mai rar, să țină ședințe la care să i se spună ce se întâmplă și el să-i mâne de la spate: trebuie să lucrăm mai insistent. În primul rând, este foarte importantă imaginea și, în al doilea rând, strategia. El trebuie să facă acei pași pe care numai el îi poate face, să arate că este cu adevărat la putere, pentru că numai el poate gestiona sumele care nu sunt atât de ridicole, de 12 și ceva mii de persoană pe lună, dar într-adevăr să ofere oamenilor și afacerilor un sprijin serios. Mi se pare că el o poate face”.
Iuri Jigalkin: Cu toate acestea, mulți analiști occidentali și nu numai occidentali spun că regimurile autoritare rezistă atâta timp cât le rămân fidel armata și organele de menținere a ordinii publice sau, așa cum se spune în Rusia, structurile de forță. Nu contează cum se simte majoritatea populației, este important cum se simte anume acest grup de populație. Există și opțiunea, să zicem, după modelul lui Gorbaciov, când guvernul acceptă voluntar reformele și ajunge la colapsul regimului. Este posibil ca URSS să fi rămas neclintită, dacă în urmă cu treizeci de ani Gorbaciov pur și simplu ar fi strâns și mai tare șurubul. Ați scris o carte despre aceasta, vă este clar cum criza se transformă într-o revoluție?
Odată cu glasnosti au apărut fisurile, au apărut îndoielile cu privire la legitimitatea morală a acestui regim
Leon Aron: „După ce am citit un mare număr de autori clasici care scriu despre revoluție, am ajuns la concluzia că, simplificând, trebuie să existe două condiții pentru transformarea crizei într-o revoluție. În primul rând: un fel de incertitudine morală în vârful puterii, adică pentru a acționa cum trebuie, poate că ar trebui să reformăm ceva. Acesta a fost și cazul lui Charles I: poate într-adevăr ar trebui să vorbim cu parlamentul despre impozite. Ludovic al XVI-lea a vrut să se facă frate cu Convenția Națională. Desigur, Gorbaciov, Iakovlev au gândit la rândul lor că sistemul este neplăcut, dar îl poți umaniza puțin. De aici începe. De la îndoielile cu privire la legea morală de a conduce exact cum s-a condus până acum. Iar în al doilea rând este o chestiune de legitimitate morală a regimului. Orice s-ar spune, regimul sovietic, desigur, nu s-a prăbușit din cauza inițiativei strategice americane de înarmare. Statele Unite veneau în urma URSS-ului în cursa înarmării. Așa că nu e vorba despre asta. Dacă lui Andropov nu i-ar fi cedat rinichii, acum Uniunea Sovietică ar continua să existe, deoarece nu ar fi existat această condiție, nu ar fi existat nici o îndoială certă că anume așa trebuie să reformăm guvernarea. Iar pe de altă parte, odată cu glasnosti au apărut fisurile, au apărut îndoielile cu privire la legitimitatea morală a acestui regim. Și din nou, nu este nevoie să vorbim despre milioane de oameni. În general, revoluțiile le fac cel mult 1 % din populație. În America, uitați-vă, câți oameni, câți coloniști au condus acea revoluție? O mână de plantatori din Virginia. Este necesar doar ca majoritatea să nu apere regimul. Vreau să revin la întrebarea pe care ați pus-o înainte. Surkov a spus: Nu avem un stat profund, avem un popor în profunzime. Nu voi intra acum în detalii, dacă este corect acest lucru sau nu. Anume acest popor din adâncuri. Aș spune astfel: a existat un schimb reciproc de servicii politice, ca să zic așa, între Putin și acest popor din profunzime, nu clasa de mijloc sau studenții, ci oamenii din fabrici, sate și orașele mici. De aceea, apropo, mi se pare că Putin și-a permis să nu închidă internetul. Iar „Novaia Gazeta” și „Eho Moskvî” există pentru că oamenii din profunzime nu sunt interesați de internet. Iar în total, ei constituie 90 % din populație”.
Iuri Jigalkin: Și, din anumite motive, credeți că acești nouăzeci la sută sunt pregătiți să întoarcă spatele lui Putin și să protesteze, ceea ce este foarte greu de imaginat? Deși, pe de altă parte, au existat proteste puternice împotriva autorităților în anii ’90.
Leon Aron: „Cel mai mare pericol pentru Putin este faptul că, pentru prima dată, potențial, nu s-a întâmplat încă, dar pentru prima dată, el ar putea pierde o parte destul de serioasă a acestui popor din profunzime, care, desigur, este coloana vertebrală a regimului. Dacă nu ar fi fost coronavirusul, ar fi fost disidenții, intelighenția „nenorocită” care este întotdeauna împotrivă și așa mai departe, Dumnezeu cu ea. Dar s-a întâmplat așa că anume coronavirusul, prin distanțare socială, a lovit în acest popor din adâncuri, în aceste ateliere, întreprinderi mici, în negustorii care făceau naveta China-Rusia etc. În general, cred că, înainte de revoltele foametei, vom vedea cu siguranță tulburările asociate cu proteste. Chiar și în America, care este mai prosperă, deja au loc proteste în păturile vulnerabile ale societății, care spun că ar trebui să se încheie carantina, trebuie să mergem la muncă și să ne hrănim familia. Dar comparați nivelul de trai și comparați perspectivele, comparați ajutorul statului. La început vor fi câteva, cum mi se pare, proteste destul de grave. Dacă puterea va continua să se țină de aceste portofele cu parale și nu va oferi nimic serios în ceea ce privește asistența, atunci, desigur, ea riscă să scindeze acest popor din adâncuri. Scaunul începe să se clatine, nu a fost tras de sub Putin, dar începe să se clatine”.
Iuri Jigalkin: Putem presupune că anume din această cauză Kremlinul mărește salariile pentru serviciile de menținere a ordinii publice, inclusiv pentru Garda Rusă. Într-adevăr, angajaților Gărzii Ruse din centrele administrative pot primi indemnizații de 100 % pentru participarea la operațiuni de asigurare a ordinii publice.
Leon Aron: „Dar, scuzați, vă rog, aceasta nu înseamnă să bați sau dai bobârnace, cum se spune pe Tverskaia, unor tineri sau unor intelectuali putrezi. Este un moment serios. Rusia este o țară mare. Da, 350 de mii de persoane au intrat în componența Gărzii Naționale, însă, cu siguranță, nici Garda Națională nu va fi suficientă pentru o țară atât de imensă. Polițiștii locali, scuzați-mă, după cum știm, nu sunt de încredere, pentru că au frați, surori, socri și cumnați chiar în rândurile acelui popor din adâncuri”.
Iuri Jigalkin: Nu exagerați cumva pericolul pentru Kremlin? Până acum, Vladimir Putin și sistemul său au demonstrat o flexibilitate suficientă. El a demonstrat o înțelegere minunată a electoratului său, i-a oferit ceea ce a cerut, deși spuneți că acum a pierdut această înțelegere.
Leon Aron: „Da. Scuzați-mă, Vladimir Putin nu este un superman. Cine poate rămâne la putere timp 20 de ani fără să i se dezvolte o scleroză politică, fără ca, scuzați imaginea, să i se înfunde venele și arterele de calcar. Arătați-mi un șef, un conducător care, după 20 de ani, a continuat să fie la fel de flexibil, care ar avea aceeași reacție, un fel de autocritică, pe care, desigur, ar trebui s-o aibă Putin acum. Nimic din toate acestea, nici vorbă de așa ceva. Deci, pe de o parte, a stat 20 de ani la putere. Pe de altă parte, avem de-a face cu o criză fără precedent atât în privința proporțiilor, cât și în ceea ce privește profunzimea”.
Iuri Jigalkin: Putem spune că îl îndemnați pe președintele Putin să dea bani oamenilor pentru ca situația să nu devină și mai dramatică. El refuză să o facă deocamdată, în ciuda sfaturilor imperioase venite dinspre mulți economiști ruși. Ce credeți că îl oprește? Până la urmă, chiar și un sprijin inițial relativ generos pentru cetățenii ruși se va ridica la un procent mic din tezaurul Rusiei?
Leon Aron: „În primul rând, el se teme de amintirile din 1998-1999, default și așa mai departe. În al doilea rând, nu este doar părerea mea, dar toți acești bani au fost agonisiți în eventualitatea unor sancțiuni mult mai grave, care ar putea să apară, dacă el ar decide că un mic război victorios îi va rezolva toate problemele. Atunci va trebui să ascundă în spatele unui zid de piatră, pentru asta s-au acumulat rezerve colosale. Poate crede că nu a venit momentul, poate criza nu este atât de mare. Deși, desigur, acest lucru este greșit. Cred că este destul de clar că, dacă ar fi să cheltuiască, atunci acum trebuie s-o facă. Da, acești bani reprezintă o rezervă de neatins, pe care psihologic îi este foarte greu să o depășească”.
Iuri Jigalkin: Scrieți mult în ultimul an și jumătate, avertizând în legătură cu pericolul ca, în încercarea de a menține popularitatea în rândul poporului rus, Vladimir Putin să recurgă, să zicem, la o operațiune de politică externă. Acum, în presa americană au început să apară titluri că Kremlinul poate fi tentat să profite de acest moment și să pornească o astfel de operațiune. Rămâne un astfel de pericol în acest moment, ce credeți?
Leon Aron: „În continuare, sunt de această părere și scriu despre asta, o voi publica, mi se pare că, desigur, problema anului 2024 nu a dispărut. Ar putea fi proiectat cel puțin un fel de camuflaj, măcar în stilul lui Nazarbaiev. Pe 10 martie, Valentina Tereșkova a ieșit cu propunerea, desigur, sugerată de o notă de la Kremlin. În primul rând, chiar și atunci, potrivit sondajelor, 48 % dintre oameni au spus că este greșit, că nu voiau să-l vadă președinte și după 2024. M-am gândit atunci că problema nu a fost rezolvată. Această problemă a acțiunilor de politică externă sau a unui mic război victorios nu a fost complet eliminată de pe ordinea de zi. Și acum a avut loc un moment paradoxal. Acum ar fi bine de îngropat tot negativul acumulat, ceea ce Lev Gudkov numea euforie patriotică după modelul Crimeei, dar acum acest lucru este imposibil din punct de vedere fizic. Acum nu poți să aduni o armată și să pleci undeva cu ea, chiar și pentru o scurtă operațiune sclipitoare. Toți ar muri acolo din cauza coronavirusului”.
Iuri Jigalkin: Cu alte cuvinte, virusul deocamdată constrânge deciziile Kremlinului?
Leon Aron: „Cred că nu putem exclude această posibilitate. Deoarece, în cele din urmă, el va face cumva față coronavirusului, dar această situație este o bombă cu efect întârziat minând șansele lui Putin la președinție în 2024. Oamenii se vor descurca acum, cred, și, până la urmă, Putin își va păstra puterea și regimul. Dar aceste răni, cicatrici, amintirea că autoritățile ne-au părăsit, toate acestea, cred, vor reapărea atunci când va veni momentul ca Putin să fie votat în 2024. Anul 2021 sau 2022, mi se pare, va fi cel mai periculos an pentru puterea rusă. Mi se pare că el înțelege pe deplin că atunci va trebui să renunțe la toate atributele unei democrații plebiscitare, a unei monarhii electorale și să devină un președinte după modelul liderilor coreeni sau cubanezi, poate fără represiuni pe scară largă ca aceștia, dar totuși, un dictator. Întrebarea este ce risc își va asuma el ca fiind unul mai mic: va fi o criză internă sau o altă încercare de „Krâmnaș” [din rusă: „Crimeea e a noastră”], ceea ce îl va ajuta să fie reales aproape pe viață în 2024, iar apoi se va vedea ce va urma. Prin urmare, cred că opțiunea despre care vorbeam mai înainte, anume posibilitatea unui mic război victorios, nu a fost înlăturată. Problema este că, din punct de vedere politic, ar fi necesar să o facă chiar acum, dar acum este fizic imposibil”.
Iuri Jigalkin: Cum credeți, pot coronavirusul sau prăbușirea prețurilor petrolului să afecteze celelalte operațiuni ale lui Putin: de pildă, sprijinul pentru regimul venezuelean al lui Maduro, ajutorul dat lui Bashar al-Assad sau poate că va continua să susțină aceste bastioane ale influenței sale până la ultimul dolar?
Leon Aron: „Vă aduceți aminte de jurnalistul Nevzorov? De fapt, acesta a fost confidentul lui Putin în cea de-a doua sau prima campanie prezidențială și, în general, ei au fost prieteni. Acesta spune că atunci când îi aude pe protestatari: „Putin este hoț”, „Putin construiește vile, palate”, „Putin ne-a jefuit”, ar vrea ca toate acestea să înceteze. Dar știți, a spus el, am ajuns să-l cunosc discutând cu el, este un om cu multe idei. Problema este că are unele idei destul de ciudate și, poate, teribile pe care el le mărturisește foarte sincer. Când spuneți că oamenii trebuie să-și strângă cureaua – acesta nu este stilul său. Prestigiul, gloria țării, așa cum o înțelege, constă tocmai în restaurarea nu complet, ci măcar a anumitor segmente, să ridice unele bunuri pierdute de Uniunea Sovietică. Această linie a fost menținută de la bun început, acum ea poate fi continuată. Am bănuit întotdeauna că a ținut la această idee. Aceasta se vede prin lecturile sale din Ilyin, care se strecoară periodic. De pildă, ideea apare în interviul său „Crimeea. Drumul spre patrie”, în documentarul „Ordinea mondială 18”. Prin urmare, ar fi naiv să vorbești că trebuie să economisim, să plecăm din Siria, să încheiem pacea. Există niște predicții roz că, ținând cont de acest lucru, Rusia și Ucraina vor cădea de acord cu privire la Donbass. Nimic din toate acestea nu se va întâmpla, pentru că nu contează, nu este prioritar. Prioritatea este locul meu în istorie, misiunea mea, îmi pun diferite haine ale lui Ivan, ale lui Petru sau ale lui Stalin. Cam asta se întâmplă acum. Nu cred că va exista o scădere a activității pe plan extern”.
Iuri Jigalkin: Este curios că unii comentatori americani, care au o atitudine suspicioasă față de Kremlin, au remarcat cu îngrijorare că recent Donald Trump și Vladimir Putin vorbesc destul de des la telefon. Astfel, aceștia au fost de acord cu privire la reducerea producției de petrol, de exemplu. Comentatorii americani se îngrijorează în urma acestor conversații ale căror detalii nu se cunosc, Putin va putea obține unele concesii din partea lui Trump.
orice dialog cu America aduce ceva în tezaurul popularității politice interne
Leon Aron: „În primul rând, cuvintele lui Trump nu înseamnă absolut nimic. Nu pentru că nu știe despre ce vorbește, ci pentru că este o democrație, pentru că Congresul concepe legi. Congresul impune sancțiuni, Congresul le anulează. Dar să spui că acum ceva va fi anulat în legătură cu Rusia, desigur, este complet lipsit de sens. Din punctul de vedere al lui Putin, și acest lucru vine chiar de la Lenin, ca să nu mai vorbim de conducătorii sovietici din perioada târzie a URSS-ului, orice dialog cu America aduce ceva în tezaurul popularității politice interne. În acest sens, ne amintim un astfel de detaliu. Pe 10 martie, Putin se adresează către așa-numitul parlament al țării și spune: rămân pentru totdeauna. Care este argumentul: ce zice SUA? În 1951, ei au avut un amendament că nu poți fi ales mai mult decât pentru două mandate. Dar ce este anul 1951? Este o dată recentă. Uitați-vă, ei au o democrație atât de veche, au trecut două sute de ani până ei să se gândească la asta. Însă noi avem o democrație tânără și sunt multe probleme. Din nou, pe de o parte, Statele Unite reprezintă un monstru care trebuie înfrânt sau cel puțin îmblânzit. Pe de altă parte, dacă aveți nevoie de un argument, iată ce se cred Statele Unite. Apropo, vă amintiți, vorbeam despre o anumită inadecvare, pentru că problema petrolului a fost o eroare tactică absolut grozavă. Știm că Secin a venit la Putin și a apăsat tocmai pe punctul care îl doare, și anume, America: împreună cu saudiții, noi reducem producția petrolului. Și cine beneficiază de acest lucru? Producătorii petrolului de șist din America. Unde este dreptatea? Astfel, cum se spune, l-a întărâtat pe Putin. A fost o eroare colosală. Cred că acum 10 ani Putin ar fi râs de asta. Este ușor de calculat, un elev inteligent de clasa a 10-a, care citește ziare, vă va spune că saudiții vor inunda lumea cu petrolul ieftin și pur și simplu ne vor falimenta. Să comiți o greșeală atât de colosală și să provoci o lovitură atât de colosală țării din cauza mândriei că americanii continuă să ne preseze și să ne bată, iar noi trebuie să facem ceva”.
Iuri Jigalkin: Dumneavoastră vorbiți despre cât de periculoasă pentru sistemul lui Vladimir Putin este această dublă criză economică și medicală, despre sărăcia iminentă a marii majorități a rușilor, dar în această situație există o altă opțiune: de a oferi liderului împuterniciri speciale pentru a preveni catastrofa. Credeți că această opțiune ar putea fi seducătoare pentru Kremlin?
Leon Aron: „Introducerea stării de urgență. Știți, acest lucru este destul de posibil. Cea mai mare parte a conversației noastre a fost despre faptul că m-ați tot întrebat: dar dacă va lua inițiativa, este mai riscant, dar va fi justificat acest risc, va rezista? Scuzați-mă, în cazul unei stări de urgență – toate hainele se dau jos, regele e gol. Este posibil, desigur. Dar știți, starea de urgență, chiar și în regimurile autoritare, este ultimul și cel mai riscant pas. Deoarece, dacă nu funcționează, pentru că starea de urgență este militarizată, este o situație militarizată, adică trebuie să scoți în stradă Garda Națională, și de data asta nu vor mai fi bastoane, ci gloanțe. Dacă nu va rezista, atunci riscul este imens”.
Iuri Jigalkin: Vladimir Putin se încadrează în categoria persoanelor gata să facă un astfel de pas, din punctul dumneavoastră de vedere?
Leon Aron: „Cred că aceasta nu este în sângele lui, nu-i este propriu. Adică, de facto, el este, desigur, un dictator. S-a comportat întotdeauna destul de atent. Desigur, coada câinelui a fost tăiată de mai multe ori, de la bun început, dar toate acestea au fost făcute prin instanță, nu prin arestări, ci prin tribunal, în principal, destul de atent. Ar însemna să renunți la tot și să pășești în gol. Poți, desigur, să zbori sus în cer, deoarece pot să crească aripi, dar poți să te prăbușești, să te izbești dureros de pământ, cred eu”.
