Psihoterapeut, născut la 16 ianuarie 1983, în s. Ursoaia, raionul Căușeni. A făcut studii în Administrarea Publică la ASE București, apoi în Filosofie la Berlin și Leuven (Belgia). A făcut un masterat în Politici Europene la Maastricht, Olanda, iar acum finalizează altul în Psihologie Clinică la USM. În ultimii ani s-a dedicat profesiei de expert în servicii publice locale în cadrul mai multor proiecte finanțate de PNUD Moldova și USAID, iar recent a revenit la profesia de psihoterapeut în Chișinău.
Luni
De cînd nu mai am un serviciu cu program fix nu-mi mai displac zilele de luni. De fapt, nici nu mai percep această tranziție abruptă dinspre duminică spre luni. Luni devine doar o altă zi din șirul de zile ale unui an, la fel de potrivită pentru odihnă sau lucruri productive ca oricare alta.
Sunt entuziasmat de dimineață de evenimentul pe care urmează să-l organizez în seara zilei – Realitatea virtuală și Psihoterapia. Este un eveniment care îmbină două dintre domeniile mele preferate: tehnologiile și psihoterapia. Fac rapid un video de promovare a evenimentului, realizînd că nu am mai publicat nimic despre el în ultimele zile. O implic și pe Ninunea, pisicuța a cărei îngrijitor sunt de cîteva săptămîni.
După asta fug repede la Judecătoria Buiucani, unde la 12:00 este programată o ședință de judecată în privința lui Vitalie, o persoană fără adăpost cu care m-am împrietenit în timpul proiectului social Gunoiștea. Vitalie a avut o copilărie complicată, care a implicat violență fizică și emoțională, la ai săi 50 de ani a ajuns în stradă, după mai multe greșeli comise. Acum încerc să-l ajut să-și recapete demnitatea unui trai decent, dar asta implică și soluționarea unor dificultăți cu justiția. Realizez cît de dificil îi este unei persoane fără studii universitare să se descurce în labirinturile coridoarelor Judecătoriei Buiucani.
Seara sunt la evenimentul pe care îl organizez despre Realitatea virtuală și Psihoterapia, mă bucur să văd fețe cunoscute, dar și necunoscute care sunt interesate de subiect. Petrecem împreună cîtva timp în care arăt în modul practic, cu ajutorul unor ochelari VR, putem sprijini clienții din psihoterapie spre depășirea fricilor și fobiilor. Ajung acasă un psihoterapeut trudit, dar fericit.
Marți
Este în ziua în care apar știrile despre incendiul de la catedrala Notre Dame. Pentru că nu urmăresc știrile, aflu întîmplător despre asta, de la un prieten de pe Facebook. Urmăresc neutru reacțiile care curg pe rețelele de socializare:
- Consternare
- Solidarizare
- Dragoste subit regăsită pentru tot ce e francez
- Inițiativa de a contribui și noi
- Glume
- Indignare că alte subiecte mai importante sunt ignorate
Mă întreb care este reacția potrivită. Decid să nu am nicio reacție, dar îmi recunosc faptul că Notre Dame nu m-a impresionat prea mult, că acest patrimoniu se bucură de multă popularitate nejustificată. Acest atașament excesiv față de cărămizi și mortar nu prea îl mai regăsesc în mine. Îmi amintesc totuși de bisericuța veche din cimitirul din s. Vorniceni, care m-a impresionat mai mult ca orice catedrală somtuasă din vest.
Miercuri
La 7:00 sunt la cabinetul www.exemplu.de, unde sunt psihoterapeut. Este o inițiativă recentă, care îmi aduce multă satisfacție, în urma celor circa 5 ani de studii și eforturi depuse pentru a ajunge să practic psihoterapie. Am primul client la 7:30. Îmi place să încep orele devreme, astfel a doua jumătate a zilei îmi rămîne pentru alte activități. Mă simt relevant să fiu alături de clienții mei în travaliul lor spre o viață mai bună.
După prima sesiune, savurez o cafea la cafeneaua cu specific turcesc din preajma cabinetului. Îmi place atmosfera din mahalaua de lîngă Tighina 26, mai ales acum cînd strada este săpată și fără transport auto. Cu ochiul minții mă imaginez într-un oraș cochet, din vest, pe care îl savurăm ca turiști, și realizez că de fapt aici, în Chișinău, am toate elementele pentru a simți aceeași toropeală a unui turist mulțumit. Chișinăul apare mult mai interesant prin ochiul unui turist, preiau adesea această perspectivă.
Joi
Urmăresc cu plăcere două reportaje realizate de două jurnaliste tinere prezente la evenimentul de luni despre realitatea virtuală. Mă bucur că aceste jurnaliste au venit primele și au plecat ultimele, adică au fost acolo chiar pentru substanța evenimentului, nu doar din datorie.
Mă joc cu pisicuța mea Ninunea. Descopăr atașamentul pentru ea. Observ cum devine o mică vedetă pe rețelele socializare unde public zilnic fotografii cu unele mici aventuri ale ei. Ninunea are și un cont de instagram.
Este o nouă situația în care mă regăsesc – cea de proprietar de pisică. Învăț multe din această nouă experiență. Este o mare plăcere a mea să mă transpun în situații necunoscute pentru mine și să învăț din ele.
Ies în oraș pentru a socializa cu oameni pe care anterior îi cunoșteam doar de pe Facebook...
Spre seară ies în oraș pentru a socializa cu oameni pe care anterior îi cunoșteam doar de pe Facebook. Am obișnuința recentă de a scoate oamenii la vorbă în oraș, nu doar prin like-uri și comentarii. Realizez că pe mulți dintre cei pe care credeam că-i cunosc de fapt nu prea îi cunosc deloc. Cînd ies în oraș mă las purtat de întîmplare și oameni întîlniți, încît mă pomenesc că servesc o bere cu actorul Pavel Golan, faimosul domnul Leonid din spoturile publicitare pentru telefonie mobilă. După cîteva zeci de minute de discuții ajungem să rîdem copios la descoperirea faptul că este dintr-un sat cu tatăl meu – s. Cîrnățeni, Căușeni. Doar în Chișinău se pot întîmpla asemenea întîmplări cu sens, unul dintre motivele pentru care mă simt ca peștele în apă în orașul și țara mea.
Vineri
E ziua în care mă trezesc cel mai tîrziu. Îmi ofer acest drept. Nu mă cert. Înseamnă că am avut nevoie. Merg la un dejun tîrziu cu o altă cunoștință recentă, de la deschiderea cabinetului meu psihologic www.exemplu.de. Îmi place să descopăr oameni noi, să vorbesc cu ei despre experiențe personale, să evităm ostentativ subiecte precum politica sau soarta țării.
La prînz mă regăsesc la începutul ultimului modul din pregătirea de 3 ani în psihodramă oferită în Chișinău de către Institutul de Gestalt și Psihodramă din Moscova. Psihodrama a ajuns să fie deschiderea de cale spre cariera mea de psihoterapeut. Este o metodă integrativă, care folosește mișcarea, jocul de rol, prin care conținutul gîndurilor și trăirilor noastre poate fi arătat în exterior, printr-o scenă. Cînd gîndurile capătă formă și voce, cu ele este mult mai ușor de dialogat, sunt mult mai ușor de înțeles și de schimbat. Trei ani au trecut foarte repede, mîine am de susținut examenul de certificare în domeniul psihodramei. Sunt fericit că am decis să fac acest pas cu 3 ani în urmă. Schimbările mari încep de la pași mici.
Plec mai devreme de la psihodramă căci seara conduc împreună cu psihologul Ana Niculaeș un grup terapeutic pentru persoanele cu dificultăți în viața personală.
Sfîrșitul de săptămînă mă prinde exersînd psihoterapia în grup, activitatea care mă umple de sens și frumos, prin care descopăr nuanțe nebănuite ale propriei ființe și ale ființei omenești în general. Vineri seară sunt un psihoterapeut trudit, dar fericit. Relaxat și impecabil, vorba unui poet local.