Linkuri accesibilitate

Schimbările climatice și sărăcia, primele obiective pe agenda lui Joe Biden la reuniunea G20 din India


Președintele SUA, Joe Biden
Președintele SUA, Joe Biden

La summitul G20 din India, președintele Statelor Unite Joe Biden va concentra atenția asupra reformei Băncii Mondiale și va îndemna alte bănci de dezvoltare multilaterale să sporească finanțarea pentru proiectele legate de schimbările climatice și infrastructură, potrivit Casei Albe.

Consilierul pentru Securitate Națională, Jake Sullivan, a declarat că „aceasta este una dintre principalele noastre preocupări la G20: punerea în aplicare a unei agende care să redefinească fundamental și să mărească băncile multilaterale de dezvoltare, în special Banca Mondială.”

Reforma Băncii Mondiale, primul punct din agenda președintelui Biden la reuniunea G20 din India
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:15 0:00

Administrația Biden susține Banca Mondială, creată la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a combate sărăcia, ca o contrapondere la sistemul de împrumuturi, acordate de China în străinătate.

Noul președinte al Băncii Mondiale, Ajay Banga se pronunță pentru extinderea programelor privind schimbările climatice și combaterea foametei și pentru creșterea capacității băncii prin noi fonduri și reguli privind bilanțul. La sfârșitul lui august, Casa Albă a cerut Congresului 3,3 miliarde de dolari fonduri suplimentare în cadrul unui buget pentru "extinderea semnificativă a finanțării pentru dezvoltare și infrastructură" prin intermediul Băncii Mondiale, pentru a oferi țărilor o alternativă credibilă la împrumuturile și proiectele de infrastructură, cu condiții restrictive și nesustenabile ale Chinei.

Biden va solicita, de asemenea, G20 să se ofere ajutor semnificativ pentru reducerea datoriei țărilor cu venituri mici și medii. Pe durata vizitei, președintele Biden va respecta recomandările privind Covid-19 ale Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Prima Doamnă, Jill Biden, a fost depistată pozitiv pentru Covid-19, însă președintele Biden a fost testat negativ de două ori și nu există schimbări în planurile sale de călătorie. Președintele Biden se va întreține cu premierul Indiei, Narendra Modi și va participa la întâlniri cu alți lideri în cadrul Summitului G20.

XS
SM
MD
LG