La ambasada Ucrainei de la Madrid a explodat o scrisoare „capcană”, care a rănit un angajat.
Purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, a precizat că plicul „a explodat în mâinile ofițerului de securitate. Acesta a suferit răni ușoare, nu este internat și a primit pe loc îngrijirile medicale necesare. Viața lui nu este în pericol”.
Niciun alt angajat al ambasadei din Spania nu a fost rănit.
Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a ordonat ridicarea gradului de securitate la toate ambasadele ucrainene și a cerut Spaniei să investigheze de urgență explozia.
Kuleba a spus că „oricine s-a aflat în spatele acestei explozii nu va reuși să intimideze diplomații ucraineni sau să oprească munca lor zilnică pentru întărirea Ucrainei și contracararea agresiunii ruse”.