Linkuri accesibilitate

Se intră în linie dreaptă la europarlamentare


Liviu Dragnea

La Iași însă protestele împotriva turneului lui Liviu Dragnea în Moldova au fost ample și au dat peste cap regia pe care o pregătiseră organizatorii.


Turneul prin Moldova al lui Liviu Dragnea și al altor membri social-democrați de vază s-a încheiat sâmbăta trecută la Iași, dar s-a încheiat prost. E drept că nici la Suceava, nici la Botoșani n-a mers totul ca la carte, întrucât s-au auzit răspicat vocile unor contestatari. La Iași însă protestele au fost ample și au dat peste cap regia pe care o pregătiseră organizatorii.

Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:31 0:00
Link direct

Au fost sute de contestatari, numărul lor depășindu-l pe acela al susținătorilor, aduși cu autobuzele din județ, mai ales când aceștia din urmă s-au plictisit și au plecat să se plimbe în mall-ul din apropiere. Protestatarii au fost și inventivi în alegerea sloganurilor și totodată foarte vocali, în așa măsură încât conducerea locală a partidului a recurs la mijloace deloc ortodoxe pentru a acoperi strigătele și huiduielile mulțimii: a pus mai întâi să cânte o formație de lăutari, iar în final a adus o fanfară: a fost o secvență desprinsă parcă dintr-un film de Kusturica. La urmă, Liviu Dragnea a plecat în mare grabă, furișându-se într-un microbuz cu geamuri fumurii.

S-au comentat mult evenimentele de la Iași, s-a spus chiar că este începutul sfârșitului pentru Dragnea și pentru partidul lui. Sigur, Moldova avea, în mare parte, reputația că este un fief pesedist, iar acum tendința, la Iași cel puțin, pare să se fi inversat. Să nu tragem însă concluzii pripite. În Iași, oraș universitar, există asociații civice foarte active, ceea ce nu e cazul în alte orașe moldovenești.

E de altfel frapant să constați că liderii PSD nu se lasă impresionați și își văd înainte de ale lor. Continuă, astfel, operațiunea de mutilare a Codurilor penale care, în forma votată ieri în Parlament, îl scot basma curată pe Dragnea în procesul angajărilor fictive. PSD știe bine că are încă majoritate parlamentară, știe apoi că rezervele de votanți din mai multe regiuni ale țării au rămas intacte. Mizează, firește, pe măsurile populiste cu care ademenește categoriile defavorizate, pe pensionari în primul rând. Și mizează, de asemenea, pe aparatul de propagandă care funcționează, la turație maximă, 24 de ore din 24.

Scrutinul pentru europarlamentare care va avea loc peste o lună va fi un test de o deosebită importanță. Un eșec sau un rezultat mediocru ar însemna o lovitură pentru toți cei care refuză deriva autoritaristă a guvernării actuale. Iar opoziția trebuie să se aștepte la o campanie dură, în care puterea va folosi toate armele, fără nici o reținere și fără să-și facă probleme de conștiință.

XS
SM
MD
LG