Linkuri accesibilitate

„Se repetă anul 1937”: scrisori în sprijinul deținuților politici din Rusia


Inculpați în dosarul „Seti” la tribunalul din Penza
Inculpați în dosarul „Seti” la tribunalul din Penza

O campanie în susținerea deținuților politici ia amploare în Rusia, drept urmare a condamnării la închisoare, pe termene variind între 6 și 18 ani, a unor tineri, membri a așa-zisei „grupări teroriste „Seti” (Сеть, „Rețeaua”), care au declarat în repetate rânduri că au fost torturați și forțați să depună mărturii false. Un apel la solidaritate cu „deținuții politici”, scris de un grup de oameni de cultură, a fost semnat deja de câteva sute de persoane. Nu au stat deoparte nici oamenii de știință, care au publicat și ei o scrisoare deschisă în susținerea tinerilor condamnați în dosarul „Seti”.

Este o tăcere care trebuie ruptă. Este foarte important să le arătăm oamenilor că nu ne temem...


Marți, 11 februarie, câteva sute de oameni de cultură, printre care: scriitori, jurnaliști, publiciști, editori, traducători, critici literari etc., au semnat un apel la solidaritate cu „deținuții politici”, publicat de site-ul Colta.ru. În lista „deținuților politici” figurează 64 de persoane, condamnate de autoritățile ruse, în special, pentru participarea la protestele anti-guvernamentale desfășurate la Moscova, în vara anului trecut, arată datele centrului „Memorial”, organizație ce se ocupă, printre altele, de monitorizarea drepturilor omului în Rusia.

În sprijinul tinerilor condamnați în cazul „Seti”, precum și în favoarea încetării urmăririi penale a tuturor deținuților politici ruși, s-a pronunțat și un grup de oameni de știință din Rusia. Alături de un grup de jurnaliști ce scriu în domeniul științei, aceștia au publicat o declarație „deschisă pentru semnare”, pe serverul scientific.ru, precum și pe pagina de Facebook a astrofizicianului Boris Stern.


Într-un interviu oferit serviciului de limbă rusă al Radio Europa Liberă, redactorul-șef al portalului trv-science.ru, astrofizicianul Boris Stern a explicat de ce se opun savanții ruși verdictului pronunțat de autorități din Rusia în dosarul „Seti”.

Boris Stern: „Credem că în acest fel se revine la practicile din anul 1937, întrucât, din câte vedem, sunt folosite aceleași metode. Ceea ce înspăimântă nu este însă atât faptul că au loc astfel de procese, cât tăcerea care le învăluie. Este o tăcere care trebuie ruptă. Este foarte important să le arătăm oamenilor că nu ne temem ne exprimăm direct poziția. Aceasta este cauza care m-a determinat să semnez scrisoarea dată și să particip la distribuirea ei. Știu doar atât: că ei ne sperie, iar nouă nu trebui să ne fie frică. Dimpotrivă, trebuie să spunem cu voce tare că nu ne este frică, că suntem împotrivă și că vom opune rezistență”.

Boris Stern
Boris Stern


La rândul lor, reprezentanții comunității culturale din Rusia - scriitori, jurnaliști, publiciști, editori, traducători, critici literari ș.a. - au publicat un apel adresat tuturor deținuților politici ruși, inclusiv celor implicați în cazul „Seti”. În scrisoarea publicată pe site-ul Colta.ru, se spune:

„Prieteni - îndepărtați sau apropiați, cei pe care îi cunoaștem foarte bine și cei despre care am auzit doar din presă; cei care au fost deja condamnați și suferă în închisori și colonii sau cei care abia își așteptă sentința în centrele de detenție preventivă - să știți că nu sunteți singuri și nu sunteți uitați! Cei aflați în libertate nu uită de voi și vă așteaptă.

Zilnic, cerem eliberarea voastră și, indiferent de vremea de afară, organizăm acțiuni de protest în toată țara: la Moscova și Sankt Petersburg, la Ekaterinburg și Kazan, la Novosibirsk și Dubna, Rostov-pe-Don, Ivanovo și Nijni Novgorod. În fiecare vineri, sute de protestatari din Moscova și Sankt Petersburg organizează pichete la stațiile de metrou, cerând să se facă dreptate și să fiți eliberați. Iar aceste pichetări săptămânale devin deja tradiționale și în alte orașe din Rusia.

Zilnic, publicăm pe Internet adevărul despre voi și despre acuzațiile care vi se aduc, despre ilegalitatea proceselor și nedreptatea sentințelor pronunțate.

Zilnic, căutăm și găsim modalități de a-i ajuta pe cei apropiați vouă: rude și prieteni.

Sperăm că apelul nostru de astăzi va ajunge, într-un fel sau altul, la fiecare dintre voi, oriunde nu v-ați afla: în celule, la închisoare sau în „barace”, în lagărele de detenție.

Așa vă veți convinge din nou că nu sunteți singuri, că zeci și sute de oameni aflați în libertate se gândesc la soarta voastră, la viitorul vostru și fac tot ce le stă în putință pentru voi, dar și pentru libertatea noastră a tuturor, în dorința și speranța că astfel apropiem cât mai mult ziua în care ne vom întâlni în libertate. Viitorul ne aparține!”

Practic, se repetă anul 1937. Sentințele pronunțate în acest caz sunt o sălbăticie totală...

Printre cei care au semnat adresarea către deținuții politici figurează poetul și scriitorul Igor Irteniev.

Igor Irteniev:Cazul „Seti” demonstrează faptul că, practic, se repetă anul 1937. Posibil, nu în totalitate, întrucât nu mai e nevoie de brațe de muncă de sclavi într-un volum la fel de mare. Restul parametrilor sunt însă foarte asemănători. Sentințele pronunțate în acest caz sunt o sălbăticie totală. Au fost condamnați la 6, 10 sau 18 ani de închisoare tineri care nu au făcut absolut nimic. Ei le-au atribuit deținere de arme și droguri. Este, printre atele, și cazul lui Ivan Golunov, căruia i s-au plasat „droguri” în lucrurile personale, pentru a avea astfel motiv să-l închidă. Dar, slavă Domnului, cazul a fost câștigat, ba chiar au fost dați afară niște sus-puși din poliție, deși, în mod clar, asta a fost doar o măsură cosmetică. Acum însă, din câte se pare, au decis să „deruleze filmul înapoi” la maxim. Așa încercă ei să intimideze populația. Nu știu ce este de făcut în asemenea cazuri. Cred însă că orice reacție personală sau socială este foarte importantă în acest moment. Nu există rețete universale. Este doar o chestiune de alegere”.

Poetul Igor Irteniev
Poetul Igor Irteniev

Scriitorul, dramaturgul și scenaristul Aleksei Slapovski, unul dintre semnatarii petiției adresate deținuților politici, consideră că procesul și sentința în dosarul „Seti” poate lăsa puțini oameni indiferenți.

Aleksei Slapovski: În spatele acestui caz sunt oameni tineri, oameni vii. Este un lucru estrem de important. Îmi pasă de soarta acestor oameni. Acești tineri sunt diferiți, fac împreună cu toții viitorul nostru. Acest caz mă îngrijorează mult, deoarece vreau să înțeleg, cel puțin aproximativ, în ce lume vor trăi copiii mei. Am mai mulți copii. Cel mai mic are 9 ani, iar eu vreau să știu în ce lume vom trăi mai departe. Am spus de mai multe ori și am scris și în cărțile mele că una dintre problemele principale ale țării noastre sunt fărădelegea și îngăduința față de puterea care menține această nelegiuire. De această dată, și acest lucru este evident, legea nu încearcă să ne protejeze pe noi, ci niște jocuri bizare, făcute toate cu mijloace ilegale. Are loc un soi de „inversare” confuză. În acest caz, „dușmani ai poporului” au fost declarați oameni care, prea-poate, s-au gândit la țară mai mult decât adevărații săi dușmani [care i-au condamnat]. Cei care s-au ocupat de acest caz ar trebui imediat judecați, iar toate capetele de acuzare pe care le-au formulat ar trebui îndreptate chiar împotriva lor. O poveste foarte tristă, dar și foarte revelatoare.”

Alexei Slapovski
Alexei Slapovski


Regizoarea Marina Razbejkina, care și-a arătat în repetate rânduri sprijinul față de cei inculpați în cazul „Seti”, precum și față de alți condamnați politici, crede că, prin asemenea sentințe, autoritățile ruse nu fac decât să întoarcă și mai mulți tineri împotriva lor.

Autoritățile nu fac altceva acum decât să crească cu propriile mâini o mișcare de rezistență, să educe revoluționari...


Marina Razbejkina: „În ultimul timp, am asistat la mai multe lucruri îngrozitoare. Se impun pedepse ilegale. Sau, invers, persoane aflate în vârful piramidei puterii, care sunt responsabile pentru infracțiunile economice, rămân nepedepsite. Justiția din țară nu mai funcționează. Pentru cine urmărește cât de puțin aceste procese îi este clar că dosarul „Seti” este unul fabricat. Sunt derutați până și cei care nu urmăresc în mod special viața politică - oricine poate cădea victimă acestei mașinării de presiune și poate fi condamnat, respectiv, la un termen înfricoșător. Nu încetez să mă gândesc la faptul că autoritățile nu fac altceva acum decât să crească cu propriile mâini o mișcare de rezistență, să educe revoluționari, căci nici un om normal nu poate reacționa calm la astfel de situații. Sentința pronunțată în cazul acestor tineri nu este doar una nedreaptă, ci este una ilegală.

Am publicat pe pagina mea de Facebook un caz din 1952. Este oarecum similar cu ce se întâmplă acum. Atunci, pornindu-se doar de la niște zvonuri, au fost arestați 16 elevi și studenți, care au fost condamnați la 25 de ani și, respectiv, 10 ani de închisoare, în timp ce trei dintre acești copii de 20 de ani au fost împușcați. Vorbim despre anul 1952, practic, un an până la moartea lui Stalin. Mă tot chiuie gândul: cât trebuie să mai așteptăm ca să decidem să vrem să scăpăm de această urgie?”

Marina Razbejkina
Marina Razbejkina


Pe 10 februarie, o instanță din orașul Penza a pronunțat verdictul în dosarul așa-zisei „grupări teroriste „Seti”. Toți inculpații au fost condamnați la ani grei de închisoare. Dmitri Pcelințev a fost condamnat la 18 ani de detenție, pe care urmează să-i petreacă într-un penitenciar de maximă securitate. Ilia Șakurski - la 16 ani, Andrei Cernov – la 14 ani, Maxim Ivankin – la 13 ani, Mihail Kulkov – la 10 ani, Vasili Kuksov – la 9 ani, iar Arman Saginbaev – la 6 ani de închisoare.

Как мировая пресса отреагировала на приговоры по делу «Сети»
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:09 0:00


Mulți dintre tineri susțin că au fost torturați și siliți să depună mărturii false. Tinerii au fost găsiți vinovați de organizarea sau participarea la organizarea unei comunități teroriste. Câțiva au fost inculpați și găsiți vinovați de deținere de arme și tentative de vânzare de droguri.

Ancheta a fost condusă de ofițeri ai FSB. Comitetul de Investigații nu a găsit nimic ilegal în acțiunile lor. Toți cei condamnați în acest dosar sunt activiști antifasciști și anarhiști.

Centrul pentru drepturile omului „Memorial” i-a inclus pe toți cei condamnați în cazul „Seti” în lista deținuților politici.

Как выносили приговор по делу «Сети», и как на это реагировали люди
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:07 0:00

Previous Next

XS
SM
MD
LG