Sîrski a respins afirmațiile potrivit cărora între el și Fedorov ar fi existat un conflict.
„A fost o surpriză pentru mine să aflu că am avut un conflict cu domnul ministru. Am perceput relația noastră ca fiind una profesională: cu probleme complexe și poziții diferite. Așa trebuie să fie între două instituții în timpul unui război de amploare”, a spus șeful armatei ucrainene, în articolul publicat, pe 20 iulie, pe portalul „Militarnyi”.
Generalul și-a cerut scuze fostului ministru al apărării și i-a îndemnat pe criticii săi să nu se axeze pe aspecte personale.
„Dacă am jignit pe cineva cu ceva: Mihail Albertovici [Fedorov], vă rog să mă iertați. Uneori sunt dur. Dar vă rog atât pe dumneavoastră, cât și pe toți cei care urmăresc acum cu interes această poveste: să ne concentrăm nu pe aspectele personale, ci pe cele globale. Pe victorie.”
La Kiev și în alte orașe mari ale Ucrainei continuă pentru a șasea zi protestele față de demisia din 15 iulie a popularului ministru al apărării, Mihailo Fedorov, în vârstă de 34 de ani, care a criticat stilul de comandă al lui Sîrski, numindu-l drept unul învechit.
Lui Fedorov i se atribuie succesele recente ale armatei ucrainene în campania atacurilor cu drone cu rază medie și lungă de acțiune, care au perturbat logistica forțelor rusești, iar loviturile asupra rafinăriilor și depozitelor de petrol din adâncul teritoriului Rusiei au provocat o penurie acută de combustibil în mai multe regiuni rusești.
Sîrski, descris adesea drept un lider militar de „școală veche” din cauza backgroundului său educațional sovietic și a unui stil de comandă rigid, a spus că recunoaște meritul dronelor și a noilor tehnologii, dar acestea singure nu pot câștiga războiul.
„Pentru a pregăti câmpul de luptă astfel încât dronele să poată acționa eficient, sunt necesare artilerie, mortiere, mijloace de geniu, apărare antiaeriană, război electronic și încă zeci de alte categorii de echipamente. (...) Nu pot, în două luni, să transform o armată de un milion de oameni într-o armată „bazată pe drone” și să spun: de acum înainte luptăm așa”, a scris generalul.
De asemenea, Sîrski a respins afirmațiile că nu ar avea „o strategie” de desfășurare a războiului.
„Strategia de război nu este un document public și nici o postare pe rețelele sociale. Ea este prezentată Comandantului Suprem, iar rezultatul ei se vede pe front, unde o armată de un milion de soldați ține în șah, deja de patru ani, un inamic superior numeric”, a mai spus comandantul-șef al armatei Ucrainei.
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a difuzat o declarație pe 20 iulie în care a respins zvonurile privind demiterea generalului Sîrski. Acestea au apărut pe fondul consultărilor purtate de președintele Volodimir Zelenski cu mai mulți lideri militari, în ultimele zile, după demisia ministrului apărării.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te