Linkuri accesibilitate

Șeful Poliției de Frontieră și-a dat demisia după al doilea incident major de pe Aeroportul Chișinău


Rosian Vasiloi, șeful demis al Poliției de Frontieră (stânga) și ministrul de Interne, Adrian Efros (dreapta).
Rosian Vasiloi, șeful demis al Poliției de Frontieră (stânga) și ministrul de Interne, Adrian Efros (dreapta).

Rosian Vasiloi a fost eliberat din funcția de șef al Poliției de Frontieră, în baza cererii depuse. Demisia lui a fost prezentată la ședința Guvernului din 8 noiembrie de ministrul de Interne, Adrian Efros, și susținută de toți membrii cabinetului de miniștri, fără comentarii.

Într-un mesaj pe Facebook, Vasiloi a spus că pentru el a fost o onoare să conducă Poliția de Frontieră în „cea mai dificilă perioadă din istoria Republicii Moldova, dar în care instituția pe care a condus-o a făcut față provocărilor”.

În ajun, premierul Dorin Recean a anunțat că va urma o demisie după incidentul din 5 noiembrie, când un cetățean al Azerbaidjanului, căruia i-a fost interzisă intrarea în R. Moldova, a fugit de pe Aeroportul Chișinău.

„Străinul s-a folosit de vulnerabilitățile de infrastructură din Aeroportul Internațional Chișinău și a părăsit zona de securitate cu acces restricționat”, a explicat atunci Poliția de Frontieră.

Peste o zi, fugarul a fost prins în apropiere de Ambasada Azerbaidjanului de la Chișinău și a fost îndepărtat de pe teritoriul Republicii Moldova.

Acesta este al doilea incident major de pe Aeroportul Chișinău din ultima jumătate de an. Pe 30 iunie, un cetățean din Tadjikistan căruia nu i s-a permis să intre în R. Moldova a împușcat mortal un polițist de frontieră și un agent de securitate.

După atacul armat, Vasiloi și cinci angajați al Poliției de Frontieră au fost sancționați disciplinar cu mustrare aspră, iar alți patru au fost demiși. De asemenea, Vasiloi este bănuit de neglijență în serviciu în dosarul penal pornit pe acest caz.

  • 16x9 Image

    Nadejda Coptu

    La Europa Liberă Moldova scriu despre justiție. Urmăresc ședințele de judecată din dosarele de rezonanță, relatez despre ilegalități și încălcarea drepturilor omului. De fiecare dată, când scriu, sper ca munca mea să schimbe lucrurile în bine. Anterior, am scris despre aceleași probleme și pentru site-ul newsmaker.md. Am început să lucrez în presă în 2016, când eram studentă la Facultatea de Jurnalism și reporteră pentru site-ul publika.md.

XS
SM
MD
LG