În momentul de față, în România, justiția este practic paralizată. E o situație de neconceput în urmă cu câțiva ani. Din ianuarie 2017 încoace asaltul împotriva justiției s-a desfășurat încontinuu, cu momente de calm relativ și înșelător, determinate de amplele manifestații de protest.
Guvernarea PSD-ALDE și-a urmărit cu tenacitate planurile, având în ministrul justiției Tudorel Toader un executant pe cât de docil pe atât de șiret și de ipocrit. Toate modificările care s-au adus legilor justiției, inclusiv Ordonanța de urgență de luni, au fost prezentate ca respectând directivele Comisiei de la Veneția și prevederile Curții Constituționale.
Din aproape în aproape, modificările au dus la neutralizarea Direcției Naționale Anticorupție, la reducerea atribuțiilor președintelui în numirea procurorilor șefi de parchete, la incertitudini majore în ce privește statutul magistraților etc. Se observă ușor că anvergura schimbărilor depășește cu mult scopul inițial, și anume scăparea liderului social-democrat Liviu Dragnea de rigorile legii. În fapt, o întreagă nomenklatură a urmărit să se pună la adăpost și să-și facă de cap în totală impunitate.
Se mai poate salva ceva? Societatea civilă pare descurajată, s-ar zice că reprimarea violentă a manifestației din 10 august i-a inhibat pe mulți. Partidele de opoziție fac sesizări la Curtea Constituțională, care este însă aservită puterii. Președintele a tot contestat și retrimis legile spre reexaminare însă a fost obligat în final să le promulge. Comisia Europeană privește cu îngrijorare la ce se întâmplă în România, la fel
Statul de drept este într-un impas grav...
ambasadele occidentale, dar marja lor de acțiune este, cel puțin deocamdată, redusă. Și, oricum, guvernării PSD-ALDE îi pasă tot mai puțin de vocile critice din Uniunea Europeană, la fel cum nu mai ține cont de hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii.
Statul de drept este într-un impas grav. Toată pretinsa reformă gândită de ministrul Toader are ca finalitate favorizarea infractorilor. Și ceea ce este încă și mai dureros e că nimeni nu vede o soluție de ieșire din impas. De la elanul cu care se manifesta în piețe și pe străzi acum un an și jumătate, iată-ne astăzi paralizați de sentimentul neputinței.
