Linkuri accesibilitate

Serghei Lavrov acuză Statele Unite


O nouă rachetă balistică intercontinentală rusă „Sarmat” fotografiată la 19 iulie 2018
O nouă rachetă balistică intercontinentală rusă „Sarmat” fotografiată la 19 iulie 2018

Administrația de la Washington ar fi pe cale să distrugă instrumente cruciale ale legislației internaționale, în opinia ministrului de externe rus.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat Statele Unite că ar vrea să demonteze sistemul tratatelor de control asupra armelor, în vreme ce Rusia ar fi gata să facă noi eforturi pentru a salva un tratat din vremea Războiului Rece.

Sergei Lavrov la conferința sa anuală de presă de astăzi
Sergei Lavrov la conferința sa anuală de presă de astăzi

Serghei Lavrov a vorbit la o conferință de presă anuală la Moscova, la o zi după ce Rusia și Statele Unite au purtat consultări la Geneva pe marginea Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare.

Documentul din 1987 interzice rachetele de croazieră cu lansare de la sol și rază de acțiune între 500 și 5000 de kilometri.

Aproape 2 700 de asemenea rachete au fost distruse de Uniunea Sovietică și Statele Unite după semnarea tratatului. Cele mai multe rachete americane distruse erau amplasate în Europa.

De câțiva ani, Statele Unite acuză Rusia că ar încălca tratatul, construind o rachetă nouă, 9M729. Washington-ul amenință să se retragă din tratat, dacă Rusia nu revine la îndeplinirea lui deplină.

Ceea ce nu încurajează optimismul sunt acțiunile unilaterale ale Washington-ului care țintesc în distrugerea unor instrumente de o importanță crucială ale legislației internaționale de asigurare a stabilității strategice, a spus astăzi Lavrov la conferința de presă.

De asemenea, el a acuzat Statele Unite că ar fi ignorat explicațiile ruse oferite la consultări de marți la Geneva, în legătură cu noua rachetă rusească, care nu ar încălca prevederile tratatului.

Subsecretarul de stat american Andrea Thompson
Subsecretarul de stat american Andrea Thompson

Cu o zi mai devreme, Andrea Thompson, subsecretar american de stat pentru controlul armelor și securitate internațională, a spus că Rusia nu a reușit să explice nimic și că trebuie să-și distrugă rachetele neconforme.

Luna trecută, secretarul de stat american Mike Pompeo a spus că Rusia are la dispoziție pentru aceasta 60 de zile, sau Statele Unite abandonează tratatul.

Serghei Lavrov care este ministru de externe din 2004, când Vladimir Putin a obținut cel de-al doilea său mandat prezidențial, face conferințe de presă în fiecare an în luna ianuarie. Dar vorbește mai mult despre evenimentele anului trecut, fără a face declarații majore despre politicile viitoare.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG