Linkuri accesibilitate

Sergiu Cataraga: „Victoria în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial de partea coaliției antifasciste a fost o victorie comună” (VIDEO)


La ceremonia de pe plaja de la Courseulles-sur-Mer, Normandia, Franța, 6 iunie 2019

Un interviu cu istoricul și lectorul-superior de la Universitatea pedagogica de stat "Ion Creanga", șef al sectorului știință la Centru de Cultură și Istorie al Armatei Nationale a Rep. Moldova.

Șefi de stat și de guvern occidentali au marcat zilele acestea în sudul Marii Britanii și în nordul Franței 75 de ani de la D-Day, debarcarea aliaților în Normandia. A fost una din cele mai operațiuni aliate din cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei naziste. Aniversarea a cauzat însă comentarii la Moscova, unde purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a atras atenția că debarcarea aliaților în Normandia nu ar fi reprezentat un punct de cotitură în război, dacă nu s-ar fi bazat pe victoriile repurtate de sovietici. Vasile Botnaru a discutat despre toate acestea cu istoricul și lectorul universitar de la Chișinău, Sergiu Cataraga:

O discuție între Vasile Botnaru și istoricul Sergiu Cataraga
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:16:54 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ceremoniile legate de 75 de ani de la descinderea trupelor Alianței antifasciste au trezit oareșicare rețineri în partea răsăriteană, la Moscova, să spunem pe șleau.

Donald Trump și Emmanuel Macron - 75 de ani de la debarcarea din Normandia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:05 0:00

Unii ideologi au văzut în ceremoniile astea prea fastuoase, după părerea lor, o diminuare a rolului pe care l-a avut Armata Sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial. Dar dincolo de asta – o să vorbim mai târziu –, mai întâi și întâi, prima întrebare care apare la un european, la un om care citește știrile despre aceste evenimente, la un tânăr de astăzi: de ce s-au angajat americanii, australienii, chiar și britanicii în această încăierare, care i-a costat vieți omenești? Mai ales pe americani, care, hai că britanicii erau bombardați, dar americanii, de ce?

Sergiu Cataraga: „Probabil că s-a luat în considerare întreaga politică, care a fost promovată de către majoritatea statelor lumii în perioada interbelică și care s-a dovedit a fi una falită, care până la urmă a dus la dezlănțuirea Războiului Doi Mondial și la cea mai mare confruntare din istoria societății umane, confruntare militară cu pierderi uriașe pentru întreaga civilizație umană, nemaivorbind de cele materiale, în primul rând, pierderile umane care au fost. Așa a fost mersul războiului încât, până la urmă, Statele Unite ale Americii fiind atacate în decembrie 1941 la Pearl Harbor au intrat în război de partea coaliției antifasciste care se contura tot mai mult și mai mult atunci, în cea de-a doua parte a anului 1941.”

Europa Liberă: Deci, Pearl Harbor a fost punctul care a determinat administrația americană să participe…

Sergiu Cataraga: „Da, să ia partea coaliției antifasciste, care era în plin proces de creare la acel moment, deși…”

Europa Liberă: Dacă n-ar fi intrat americanii, britanicii, dacă n-ar fi fost această descindere care, spun istoricii, este cea mai spectaculoasă, numeroasă până acum în istoria războaielor, finalul celui de-al Doilea Război Mondial ar fi fost altfel?

Sergiu Cataraga: „Ar fi fost totalmente, bineînțeles, altfel. Este clar, atunci în anul 1941, Marea Britanie era într-o situație foarte și foarte gravă când, practic, Winston Churchill era disperat și-și dădea seama că din cauza blocadei maritime pe care a instalat-o Germania în Atlantic economia intra, practic, în colaps și în scurt timp putea să fie înfrântă, la fel cum au fost înfrânte Franța, Norvegia, Belgia, Olanda și alte state europene. Și numai greșeala aceasta strategică a lui Hitler de a îndrepta totuși armele sale, începând cu 22 iunie 1941, și contra Uniunii Sovietice a salvat Marea Britanie de la un dezastru total. Dar până a veni luna iunie sau până a intra, a începe acest război contra URSS din partea Germaniei, Statele Unite ale Americii de acum luaseră decizia de a ajuta economic Marea Britanie, în primul rând, iar după 22 iunie - și Uniunea Sovietică.

Știm că nu a fost semnat niciun document real până în octombrie ‘41, dar uite că în octombrie ’41 Congresul american la cererea lui Franklin Delano Roosevelt extinde acțiunea Legii Lend-Lease și asupra URSS, neavând careva înțelegeri prealabile până atunci cu Uniunea Sovietică și începe a acorda ajutor imediat Uniunii Sovietice în echivalent atât economic, financiar, material, umanitar, pentru că noi când vorbim despre ajutorul acordat de către Statele Unite ale Americii Uniunii Sovietice avem vaga închipuire că, uite, ne-au acordat un ajutor militar, adică în armament, muniții etc. Nu a fost să fie așa.

Cantități uriașe de produse alimentare au fost exportate în URSS în perioada războiului, îmbrăcăminte, încălțăminte

Era o situație disperată în URSS în perioada războiului la capitolul asigurarea propriei populații cu cele necesare, nemaivorbind de Armata Sovietică, care lupta pe front ...

pentru civili inclusiv. Era o situație disperată în URSS în perioada războiului la capitolul asigurarea propriei populații cu cele necesare, nemaivorbind de-acum de Armata Sovietică, care lupta pe front. Ajutorul acordat de către Statele Unite ale Americii a fost enorm pentru Uniunea Sovietică. De exemplu, două treimi din benzina folosită de către aviația de luptă sovietică a fost de producție din cadrul ajutorului acordat conform Lend-Lease-ului american sau…”

Europa Liberă: La modul practic, cum? Se aducea kerosen din America?

Sergiu Cataraga: „Se aducea chiar din Statele Unite ale Americii, pentru că mai era o problemă – avioanele americane și engleze nu puteau zbura pe kerosenul sovietic, care era de o proastă calitate, să începem de la asta, nemaivorbind că era acordat ajutorul în kerosen american chiar nemijlocit avioanelor de producție sovietică. Sau și alte cifre, când vorbim despre ajutorul în alimente acordat Armatei Roșii.

În Uniunea Sovietică s-au produs numai 432 de milioane de tone alimente pentru armată, pe când Statele Unite ale Americii au acordat 2.077 (de milioane de tone), de cinci ori mai multe conserve au acordat Statele Unite ale Americii URSS în perioada Războiului Doi Mondial sau Uniunea Sovietică a produs pe parcursul războiului 283 mii de tone, conform Legii Lend-Lease, numai din Statele Unite ale Americii Uniunea Sovietică a primit peste 301 mii, de-acum mult mai mult a primit.

Sau, când vorbim despre vagoane, Uniunea Sovietică a produs pe parcursul războiului 1.086 de vagoane, din Statele Unite ale Americii au fost aduse 11.075, practic de zece ori mai multe vagoane au primit în URSS din Statele Unite ale Americii decât a fost posibilitate de a produce din partea URSS nemijlocit.”

Europa Liberă: Când se treceau în revistă asemenea date, știți cel mai mult ce m-a impresionat? Istoria cu vasele care erau asamblate doar pentru niște transporturi, care finalmente au servit încă zeci de ani ca și „Studebaker”-urile, ca și „Willis”-urile.

Sergiu Cataraga: „Da, nemaivorbind de „Studebaker”-uri, Uniunea Sovietică pe parcursul războiului a produs 265.600 de automobile. Numai din Statele Unite ale Americii au fost aduse 427.284, practic de două ori mai mult au venit din Statele Unite ale Americii, nemaivorbind de ajutorul acordat de către Marea Britanie sau de către Canada, care este un ajutor de încă vreo câteva zeci de mii de automobile care au fost acordate Uniunii Sovietice ca ajutor în perioada respectivă.”

Europa Liberă: Deci, e bine de știut aceste cifre?

Sergiu Cataraga: „Da, bineînțeles, pentru că atunci când

Uniunea Sovietică era în incapacitate totală de a asigura cu cele necesare propriul front ...

privești o statistică reală și începi a înțelege că, de fapt, Uniunea Sovietică era în incapacitate totală de a asigura cu cele necesare propriul front, nemaivorbind de organizarea unor operațiuni de ofensivă și numai datorită ajutorului acordat de către Aliați Uniunea Sovietică a putut reorganiza armata, a putut crea acele mari grupuri de unități blindate, motorizate, care mai târziu au și realizat acele operațiuni strălucite de ofensivă ajungând până la Berlin.”

«Все кончено, братец». Легендарный С-47 вновь в Нормандии
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:27 0:00

Europa Liberă: Ideologii la care am mai făcut trimitere încearcă retroactiv să diminueze și valoarea financiară a acestui ajutor, dar și valoarea morală. Nu vreau să vă pun să polemizați cu un oarecare Starikov, îl cunoașteți probabil, Nicolai Starikov, deunăzi el încerca să acrediteze ideea că Pactul Ribbentrop-Molotov a fost ceva absolut firesc, că asemenea acorduri le-au încheiat mai multe țări, inclusiv Polonia. Și justifică ca și cum această înțelegere și ar fi fost absolut firesc ca dacă Polonia ar fi rămas a nimănui sau Basarabia să revină, conform pactului, în zona de interes a Uniunii Sovietice. Asta cum comentați, îi rescrierea istoriei din perspectiva Kremlinului?

Sergiu Cataraga: „Este, de fapt, același lucru care s-a făcut până în anul ‘89, până la prima publicare oficială în URSS a Pactului Molotov-Ribbentrop, când nu se dorea, se ascundea totalmente existența acestui document, a părții lui secrete, se are în vedere. Este clar că ei încearcă cumva să-și diminueze responsabilitatea pentru ceea ce au făcut atunci, în ziua de 23 august ‘39, încercând să evite învinuirile care sunt aduse și părții sovietice pentru aceea că, uite, împreună cu Germania, încălcând toate normele de drept internațional, inclusiv Statutul Ligii Națiunilor, în doi s-au înțeles și mișelește au împărțit Europa în sfere de influență și au dezlănțuit cel de-al Doilea Război Mondial.”

Europa Liberă: Acum vreau să vă mai provoc cu cunoscuta polemică a istoricului Ciubais, Igor Ciubais, cu Serghei Lavrov. În această polemică el invocă o cifră, compară pierderile repurtate de trupele Alianței occidentale și pierderile sovietice. Adică comandanții, Jukov, în primul rând, nu se gândea la pierderi, pe când comandanții occidentali, chiar la descindere s-au gândit totuși la minimalizarea pierderilor. În general, condițiile în care s-a purtat războiul pe cel de-al doilea front, frontul vestic și frontul estic, sunt comparabile? Este corect să vorbim în termenii aceștia?

Sergiu Cataraga: „Aici trebuie să fim foarte atenți la următorul lucru: într-adevăr, pe de o parte am putea face această comparație cu pierderile avute de Aliați în Vest, mai ales la deschiderea celui de-al doilea front și pierderile sovietice în Est, dar nu ar fi corect. În primul rând, trebuie să înțelegem: Armata Roșie lupta de frică. Asta a fost permanent. Să nu uităm totuși de acel ordin al lui Iosif Stalin, care a intrat în istorie sub numele de «ни шагу назад!» (niciun pas înapoi!) și care, practic…”

Europa Liberă: ...«заградотряды» (detașamente de blocare) ș.a.m.d.

Sergiu Cataraga: „Da, da, cu tot ceea ce s-a întâmplat. Niciun stat în lume n-a mai avut astfel de lucruri. Ceva asemănător a avut Germania, dar ei nu și-au bătut joc de propria armată, de propriii soldați în măsura în care s-a întâmplat în Armata Roșie. Cât privește aliații vestici, în genere n-au avut astfel de momente când în masă erau nimiciți propriii soldați sau populația civilă pentru nesupunere sau pentru neîndeplinirea ordinelor, sau pentru refuzul de a porni în atac și multe alte momente care aveau loc în Armata Roșie.

Armata Roșie era una ideologizată, spre deosebire de armatele statelor vestice, care totuși respectau democrația în măsura posibilităților, cât se putea de respectat în condiții de front. Soldații occidentali au avut posibilitatea de a alege lupta și de a intra în luptă și tot restul, chiar dacă primeau ordinele respective, spre deosebire de Armata Roșie unde, dacă se dădea ordinul, trebuia să-l îndeplinești, știind precis că pleci la moarte sigură și nu este nicio scăpare. Pentru că, dacă nu îndeplineai ordinul, ori mureai în luptă, ori te împușcau tot ai tăi, ceea ce s-a întâmplat cu aceste detașamente din spatele liniei frontului, care acționau foarte dur contra propriilor ostași și ofițeri ai Armatei Roșii.”

Europa Liberă: Ca și comandanții care, dacă nu executau un ordin, erau decapitați?

Sergiu Cataraga: „Da, sunt cunoscute episoadele acestea de discuții care au fost purtate între Eisenhower și Jukov, după al Doilea Război Mondial, când Jukov spunea vestita frază «Русские бабы ещё нарожают» („Rusoaicele vor mai naște”). Era o atitudine total... nici cuvinte nu-mi ajung pentru a descrie situația respectivă, când viața omului nici nu era luată în considerare absolut deloc.”

Europa Liberă: Acum ultima întrebare care la fel este ingrată - polemica cu ideologii -, dar totuși. Ideologii spun că „Occidentul a intrat în luptă atunci când s-a convins că Stalin cu Armata Roșie va ocupa Europa și tocmai pentru ca să împingă cât mai departe granițele, viitoarele zone de împărțire, tocmai a intrat ca să minimalizeze aria ocupată de Armata Roșie”. E de comentat aici ceva?

Sergiu Cataraga: „Undeva este un pic de adevăr, pentru că sunt memoriile lui Churchill care spunea că „ar fi necesar să debarcăm nu în nordul Franței, pe plajele Normandiei”, așa cum s-a întâmplat în ziua de 6 iunie 1944, „ci ar fi necesar să înaintăm din Italia, în continuare Austria și spre centrul Germaniei și astfel a preîntâmpina înaintarea trupelor sovietice”. Da, dar până la urmă totuși s-a luat decizia că cel mai bine ar fi de debarcat și de deschis cel de-al doilea front în Europa în nordul Franței, ceea ce, de fapt, s-a și întâmplat.

​Se înțelegea foarte bine la acel moment că Uniunea Sovietică va încerca să-și extindă influența și a împinge comunismul în Europa și în întreaga lume. Știm foarte bine despre lucrările Ziua M” sau Spărgătorul de gheață ș.a.m.d. ale lui Victor Suvorov (Vladimir Rezun), care descrie această situație și această teorie a exportului de revoluție la scară globală, care era într-adevăr urmărită și realizată destul de abil de către Stalin odată cu începerea Războiului al Doilea Mondial.

Dar uite că până la urmă totuși, cred eu și mai mulți istorici gândesc la fel: pierderile uriașe pe care le-a suferit Uniunea Sovietică pe perioada războiului, totuși, cum-necum, dar la sfârșitul războiului, actualmente se vorbește de cifra de 50 de milioane de oameni – pierderi directe și indirecte, atât pe

Din 200 de milioane de cetățeni pe care i-a avut Uniunea Sovietică, 50 de milioane să fie pierduți în perioada celor cinci ani de război...

front, cât și în spatele frontului, morți de foame sau de malnutriție, de boli etc., etc. Din 200 de milioane de cetățeni pe care i-a avut Uniunea Sovietică, 50 de milioane să fie pierduți în perioada celor cinci ani de război, cred că niciun fel de plan nu mai poate fi realizat așa cum s-a gândit Stalin la început că, iată, prin Pactul Molotov-Ribbentrop îl va induce în eroare pe Hitler, ca acesta să dezlănțuie războiul, ceea ce-i va permite URSS să instaureze regimuri comuniste cel puțin în întreaga Europă, nemaivorbind de restul lumii, așa cum îl vedeau ei în visurile lor în ajunul războiului și nemijlocit pe parcursul războiului.

Și să nu uităm: totuși, memoriile lui Molotov din ziua în care s-a dat un banchet după parada de la Moscova din vara anului 1945, când Molotov îl felicita pe Stalin: „Vă felicit, dragă și iubite tovarășe Stalin, cu cea mai mare victorie din istoria statului și poporului nostru”, la care Stalin îl întrerupe destul de dur și spune că „noi acest război nu l-am câștigat, noi l-am pierdut”. Probabil că Stalin se gândea într-adevăr la acele pierderi uriașe pe care le-a suferit Uniunea Sovietică și la imposibilitatea de a continua pe viitor acea politică de export de comunism pe calea revoluției ori a războiului, așa cum priveau ei politica externă a URSS atât pe parcursul războiului, cât și imediat după.”

Europa Liberă: Vorbind despre descinderea ca atare, Parisul datorează eliberarea acestei descinderi sau nu?

Sergiu Cataraga: „Bineînțeles că da. Eliberarea Parisului la 25 august 1944, de fapt, este finalul Operațiunii Overlord. În lumea istoricilor, noi așa spunem: „Operațiunea Overlord a durat de pe 6 iunie până pe 25 august, până la momentul eliberării Parisului”. Și francezii foarte bine înțeleg importanța debarcării din 6 iunie pentru istoria lor și prețuiesc foarte mult ajutorul acordat de către Aliați în eliberarea Franței.

Totuși, victoria în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial de partea coaliției antifasciste a fost o victorie comună. Și trebuie să

Victoria în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial de partea coaliției antifasciste a fost o victorie comună...

înțelegem cu toții că atât URSS, așa cum era la acel moment – da, avea cea mai mare armată de uscat, este clar, dar fără ajutorul occidentalilor nu avea nicio șansă de supraviețuire, mai ales să ne aducem aminte perioada sfârșitului anului 1941 – începutul anului 1942, acele cantități uriașe de armament, de muniții, de automobile etc., etc., care le-a primit Uniunea Sovietică pe perioada războiului și care i-au permis să petreacă acele operațiuni de ofensivă și care i-au permis să ajungă și să ia chiar și Berlinul.

Și puțin probabil Occidentul să nu înțeleagă acest lucru că, pe de o parte, nici Occidentul fără efortul uriaș făcut de către Armata Roșie pe front nu ar fi obținut victoria contra Germaniei fasciste, pe de altă parte și URSS, fără ajutorul occidental material, economic, financiar etc., etc. la fel nu ar fi obținut această victorie contra Germaniei fasciste.”

XS
SM
MD
LG