Linkuri accesibilitate

Sergiu Dărănuță: Văd încă o grămadă de cetățeni care nu cred în existența acestui virus ucigaș și asta mă întristează


Sergiu Dărănuță

Jurnal săptămânal la Radio Europa Liberă cu Sergiu Dărănuță, antreprenor.

S-a născut la 6 decembrie 1983 în raionul Căușeni. Absolvent al Facultății de Științe Politice de la Institutul de Științe Politice si Relații Internaționale în 2006. A activat în calitate de inspector superior la CFM. Membru activ al diasporei din Italia (2004-2012) și SUA (2013-2018). După 15 ani de străinătate a revenit acasă. Actualmente este antreprenor. Căsătorit, tata a doi copii.

Luni

După o săptămână de febră infernală, sufocare și luptă cu virusul de tip nou SARS-Cov2 am sunat la 112 pentru a fi dus la un spital pentru tratament. Apelul a fost făcut la 13:47, ca după alte două apeluri să fiu totuși contactat de medicul de la ambulanță la orele 16:30 și să-mi spună că vor veni în timpul apropiat, doar că locuri nu sunt și vor putea doar să-mi facă o injecție pentru durere si febră. După o discuție pe ton mai ridicat și proteste din partea mea, am fost din nou telefonat și mi s-a spus să mă pregătesc în 2 minute, să cobor și să plecăm imediat la spital, fiindcă au identificat un singur pat (UN SINGUR PAT, KARL!) în tot Chișinăul, la Institutul de ftizio-pulmonologie „Chiril Draganiuc”, dar contează care ambulanță va ajunge prima acolo. Am avut norocul sa fim primii și să fiu „primul ajuns,deci primul servit’’. Am luat hainele, o sticlă de apă și am fost condus de o infirmieră, în costum de protecție, la etajul 3, în salonul 15. Acolo era un bătrânel iute și aparent sănătos, care m-a întâlnit și s-a bucurat că a sosit cineva cu care să schimbe o vorba. Am primit injecțiile intravenoase, cele în muschi și ,,pentru o fericire deplină’’ una în burtă. Am adormit ca să mă trezesc la 4 dimineața într-o baltă(la propriu) de apă, am transpirat foarte mult. Asta a fost noaptea în care am dormit cât de puțin, de acum încolo aveau să fie 4 nopți în care nu am dormit absolut de loc.

Marți

Mi-am schimbat hainele ude de transpirație și am așteptat vizita de dimineață. La orele 6:30 a venit un lucrator medical,care a recoltat probele de sînge si urină, după care am primit injecțiile in aceeași componență. La 10 am fost condus afară, unde era parcat un oficiu mobil(camion) pentru efectuarea radiografiei prin aparatul roentgen.

Ziua a fost folosită la maximum pentru a suna toată lumea cu care am fost ultima săptămână în contact și a-i preveni că sunt bolnav. Părinți, cumetri, prieteni, cunoștințe… Cel mai interesant este că nimeni, dar absolut nimeni nu s-a infectat de la mine, cu toate că am avut un șir de întâlniri, mese de sărbători, întâlniri electorale chiar și asta m-a bucurat nespus, mi-a luat o piatră de pe inimă, pentru a nu mă simți vinovat. Am sunat la agenția de turism și am schimbat biletele retur ale familie, de revenire în țara, care întîmplător și cu o doză de noroc erau plecați peste hotare în momentul infectării mele, ceea ce a permis ca soția si cei doi băieți ai mei să rămână sănătoși si neinfectați cu Covid19.

Am fost telefonat de medicul de pe ambulanță care m-a adus la instituția medicală, m-a întrebat dacă am sau nu pneumonie, fiindcă este persecutată de superiori, cu acuzații, de ce m-au adus la spital, dacă eu sunt tânăr și aș putea trece de virus la domiciliu, în condițiile cînd nu sunt paturi libere in oraș.

La masă ,,am fost servit” cu injecții, un pumn de pastile si am început tratamentul cu picuratori -3 sticluțe diferite. Așa cum lucrătorii medicali erau super-ocupați, sticlutele îmi erau schimbate de ,,colegul de cameră”. Iar eu, cu toate medicamentele primite, mă simt cu mult mai rău decât ieri și oxigenul este în scădere constantă. A fost în sfîrșit medicul cu care am avut o discuție scurtă, dar informativă, cu toate că nici ei, medicii, nu cunosc tot despre acest virus. Tot restul zilei m-am simțit foarte prost,cu febra 39,7 care nu a mai scazut în urma medicamentelor, cu tusea care mă făcea să am dureri în tot corpul și cu sufocatul care mă speria. Noaptea nu am dormit deloc, m-am luptat cu țânțarii(care nu se tem de virus), ascultam respirația îngreunată a vecinului de cameră și mă gândeam doar la o singură intrebare-de ce Eu? Cum am fost atât de mult afectat de acest SARS-CoV2, eu, care alerg diminețile ,care consum doar alimente sănătoase, care nu fumez și nu consum alcool, care m-am protejat la maximum pe toată perioada pandemiei…

Miercuri

Dimineața,la 6:15 de acum febra este măsurata(39,2) și aștept să-mi fie administrate doctoriile. Până la 7 am fost ,,împuns’’peste tot și sunt în așteptarea dejunului.

Azi abia am atras atenție la cum suntem alimentați in spital.Eu am ramas profund mirat de calitatea și cantitatea produselor alimentare care sunt oferite bolnavilor. Cu siguranță o bilă albă statului pentru acest efort depus. Carne de gaină sau vită, pește, pirjoale, supe, compot, ceai, chefir, dulciuri și alte bucate fac parte din meniul zilnic al bolnavilor. Privesc vecinul meu de 66 ani, care are o pensie de 1600 lei, cum mănâncă și înteleg că pentru el spitalul este mai degrabă o statiune balneară, unde sunt garantate toate condițiile și nu este nevoie să-și bată capul de alimentare și medicamente (problemele principale ale vârstnicilor).

Mi-au venit rezultatele analizelor și a radiografiei. Am pneumonie bilaterală virală, cu apariția unor leziuni exudative. Nici sîngele nu arată indici optimisti. Vine medicul după masă și iar îmi schimbă protocolul medicamentos. Mă simt tot asa de rău,fără un progres minim,cu o stare psihologică joasă și cu o senzație de neputință pe care nu o pot învinge.

Întreb medicul despre preparatul,,Remdesivir” care se spune că a ajuns în Moldova. Sunt gata sa achit acele 12000 lei pe cura medicală, numai să mi-l administreze și să-și faca efectul. Medicul îmi spune că încă nu a ajuns în spital acest medicament și nici nu știe când va ajunge.

Prietenii mi-au adus niște produse si apă,pe care au lasat-o la întrare in institutia medicala,ca mai apoi un lucrator medical să mi-o livreze în salon. Rog pe cineva,de la libertate, să-mi pună niște bani pe telefon,ca să am permanent internetul conectat și legatura telefonică.

Am adormit vre-o 30 minute ca să fiu trezit de doamna care imi administrează medicamentele.Cu somnul acesta raman pană dimineața.

Joi

Azi am observat prima dată, dupa 7 zile de boală, o diminuare a febrei, dar s-au accentuat tusea și senzația de sufocare. După tratamentul medicamentos de dimineață mi s-a adus un aparat de oxigen. Am inceput să respir mai ușor, dar însăși prezența aparatului mă sperie. Să fie oare așa de grav? Medicul îmi spune că dacă nu se va îmbunătăți starea generală vor fi nevoiți să mă ducă în reanimare și iar să-mi schimbe tratamentul.

Nu pot nici dormi, nici sta, nici citi,nici privi vreun film, practic nu am chef de nimic.Doar sunetele familiei mele si zîmbetul piciului îmi aduc bucurie. Mă gîndesc cît de bine că nu sunt in Moldova,ca sa mă vadă în starea aceasta și nu dă Domnul sa contacteze acest virus ucigaș.După masă,din salonul de alături au fost externați bolnavii pe care nici nu știu cum îi cheamă.Au stat 12 zile și după spusele lor,s-au tratat.Salonul a fost liber 20-30 minute ca din nou sa fie aduși 3 pacienți,din care unul în stare gravă. Am chemat lucratorii medicali și i-am oferit aparatul de oxygen,dat mie dimineața, vecinului in stare gravă.Avea o tuse care mă înspăimanta și vedeam ca dumnealui are mai multă nevoie de oxygen decît mine.

O doamnă din salonul de peste coridor a fost externată de urgență,i-a decedat soțul de Covid19 și ea a fost nevoită sa plece.

In rest,rutină -medicamente,dejun,medicamente,prînz,cină,medicamente. Noaptea,mi-am luat inima in dinți și am facut un duș,chiar dacî medicii mi-au interzis. Nu mai rezistam,nu mai sufeream șervețelele umede. Apa mi-a dat viață la propriu, am început altfel să mă,,autoprogramez”.

Vineri

Doamne, ce aș mai bea o cafeluță făcută de soția mea… Ultima zi când sunt doctorii în saloane și în spital înainte de weekend. Îi aștept să mai discut cu ei, să mai văd ce spun și care sunt progresele. După micul dejun vine si doamna medic. Combinezon de protecție, două măști, ochelari și vizieră de plastic, două perechi de mănuși… Și cu un simț bun al umorului, cu o energie care mă lasă fără cuvinte. Ei, medicii și lucrătorii medicali sunt eroi,sunt soldații care luptă pentru noi,care ne insuflă încredere,care jertfesc sănătatea si poate viața proprie pentru pacienti.Pentru asta le multumeam permanent,ma străduiam să cunosc cum ii cheamă și mă adresam pe nume,pentru a-mi arăta stima si recunoștința.

Starea generală s-a ameliorat, febra a început să scadă, tusea persistă, dar cu o intensitate mai mică, ceea ce mă face să gândesc că organismul meu luptă și că medicamentele își fac efect. Azi mi-au revenit mirosul si gustul, credeam că mor de bucurie când am simțit gustul unei portocale.

Citesc știrile și văd încă o grămadă de cetățeni care nu cred în existența acestui virus ucigaș și asta mă întristează. Înțeleg că eforturile medicilor se egalează cu zero, dacă statul și cetațenii vor rămâne în continuare iresponsabili și reci la SARS-COV2.

XS
SM
MD
LG