Linkuri accesibilitate

Tradiţii reînviate la Pelinia cu ajutorul migranţilor

Locuitorii satului Pelinia, Drochia, au organizat o șezătoare, în cadrul căreia meșterii populari din comună i-au învățat pe tineri, dar și pe toți cei curioși să țeasă la război covoare şi prosoape, să brodeze și să croșeteze. Cei peste 40 de meșteri din sat vor practica și vor transmite mai departe meșteșugurile în cadrul unui centru de artizanat, care va fi înfiinţat în următoarele luni cu sprijinul băștinașilor plecați în întreaga lume. Inițiativa este pusă în aplicare de autoritățile locale și Asociația „Băștinașii din Pelinia”, în cadrul proiectului „Migrație și dezvoltare locală” al PNUD Moldova.


16x9 Image

Tamara Grejdeanu

Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG