Linkuri accesibilitate

9/11: Sfârșitul inocenței


În urmă cu 20 de ani, la 11 septembrie 2001 America a fost atacată, pe teritoriul continental, de către 19 militanți islamici din gruparea Al Qaeda, care au deturnat avioane civile cu care au atacat obiective de pe teritoriul Statelor Unite.

9/11: Sfârșitul inocenței
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:57 0:00
Link direct

Două dintre avioane au lovit și distrus turnurile Centrului pentru Comert Mondial din New York, un al treilea a lovit clădirea Pentagonului – Ministerul Apărării – în apropiere de Washington și un altul s-a prăbușit pe un câmp din localitatea Shanksville, din statul Pennsylvania, după ce pasagerii au reușit să dejoace planurile atentatorilor.

Cronologia unei dimineți: 11 septembrie 2001

7:59 am – Zborul American Airlines 11 (Boeing 767) decolează de pe aeroprotul din Boston, spre Los Angeles, cu 92 de persoane la bord.

8:14 am – Zborul United Airlines 175 (Boeing 767) decolează tot de la Boston, spre Los Angeles, cu 65 de persoane la bord.

8:19 am – Însoțitorii de bord de pe zborul AA 11 avertizează personalul de la sol că avionul a fost deturnat. AA informează Biroul Federal de investigații (FBI)

8:20 am – Zborul American Airlines 77 (Boeing 757) decolează de la Washington D.C, spre Los Angeles, cu 64 de persoane la bord.

8:41 am – Zborul United Airlines 93 (Boeing 757) decolează de la Newark, spre San Francisco, cu 44 de persoane la bord.

8:46 am – Avionul AA 11, care a fost deturnat, lovește turnul nordic de la World Trade Center, din New York. Toți cei din avion și sute de oameni care erau în clădire sunt uciși.

9:03 am – Avionul UA 175, care a fost deturnat, lovește turnul sudic de la World Trade Center, între etajele 75-85.

9:37 am – Avionul AA 77 lovește aripa de vest a Pentagonului (Ministerul Apărării) de la Washington. Toate cele 59 de persoane la bord și 125 de militari și civili din clădirea Pentagonului sunt uciși.

9:59 am – Turnul sudic de la World Trade Center se prăbușește.

10:07 am – Avionul UA 93 se prăbușește într-un câmp din localitatea Stonycreek, la aproximativ 240 km nord-vest de Washington, D.C. Toate persoanele aflate la bord, pasageri, membri ai echipajului, și cei patru teroriști, au murit. Se bănuiește avionul, singurul care nu și-a atins ținta, se îndrepta spre clădirea Capitoliului, sediul Congresului american de la Washington. Pasageri și membri ai echipajului au reușit să zădărnicească planurile teroriștilor.

10:28 am – Turnul nordic de la World Trade Center se prăbușește, la 102 minute după ce fusese lovi.

Două mii nouă sute nouăzeci și șase de persoane și-au pierdut viața în acele atacuri teroriste, care au antrenat modificări majore în viețile americanilor și politicile administrațiilor George W Bush și celor care i-au urmat. Aeroporturile nu vor mai arăta niciodată la fel ca înainte, poliția a adoptat structuri militarizate și două războaie se numără printre numeroasele urmări ale atentatelor. Gruparea Al Qaeda condusă la acea vreme de Osama Bin Laden a revendicat atentatele, susținând că acestea au fost represalii pentru sprijinul american în favoarea Israelului, implicarea în războiul din regiunea Golfului și prezența militară a Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Evenimentele tragice din acea zi au antrenat o ripostă americană fermă, președintele George W. Bush spunând la New York că aceasta îi va viza nu doar pe teroriști, dar și pe cei care i-au ajutat. Așa a început războiul din Afganistan, care a înlăturat – la vremea respectivă – regimul taliban din Afganistan, țară unde gruparea Al Qaeda găsise refugiu pentru taberele de pregătire. Un război încheiat de curând, odată cu retragerea americană și revenirea talibanilor la putere. Documente descoperite după ce Osama Bin Laden a fost ucis de forțe americane, în urmă cu zece ani au dat la iveală că liderul terorist nu și-a imaginat că America va porni un război, după atentate, ci un scenariu în care populația Statelor Unite s-ar fi revoltat, așa cum a făcut-o în contextul războiului din Vietnam, cerând administrației să retragă trupele din Orientul Mijlociu. O analiză fantezistă, americanii sprijinindu-l pe George W Bush când acesta a invadat Afganistanul.

Întreg aparatul de securitate american a fost restructurat in anii care au urmat atentatelor – în condițiile în care acestea au dat la iveală lacune serioase de coordonare și în sistemul de informații. Într-o lume în care pericolele teroriste abundă, s-a reușit ca teritoriul național american să fie protejat, în ultimii 20 de ani. Structurile Al Qaeda și ulterior ale Statului Islamic au fost dezmembrate, chiar dacă primejdii din partea lor și altora încă mai există. Bin Laden a ucis mulți oameni dar a eșuat în încercarea de a alunga America din țări musulmane. Ceva s-a schimbat însă, în acea zi, în psihologia colectivă americană – sentimentul de invulnerabilitate s-a risipit, odată cu prăbușirea turnurilor de la World Trade Center, viețile americanilor au trebuit să se ajusteze, America a devenit în timp – chiar dacă nu ca o consecință directă a atentatelor – o țară divizată politic și mai sceptică cu privire la angajamentele sale globale. Acea zi a reprezentat un șoc național, un adevăr care se cere înțeles înainte de orice analiză a ceea ce a urmat. Până la atentatele teroriste, America era plină de încredere, după victoria în bătălia idelogică cu comunismul și prăbușirea Uniunii Sovietice, rămânând unica supraputere.

Atentatele au fost o brutală trezire la o nouă realitate. Istoria nu se sfârsise, ci doar căpătase o altă înfățișare. Pentru scurt timp, 11 septembrie 2001 a unit țara, popularitatea lui George W Bush a ajuns imediat la aproape 80%, dar după ce el a declanșat și războiul din Irak, pornind de la premize și analogii false, diviziunile s-au instalat. Apoi au apărut probleme interne, al căror apogeu a fost criza financiară din 2008, după care economia și-a revenit, dar treptat. Într-un sondaj recent, 46% dintre americani cred ca atentatele de la 11 septembrie 2001 au transformat America într-o direcție greșită și doar 33% au opinia opusă. La asta, pentru unii, se adaugă și ceea ce consideră a fi fost abdicări de la principiile acestei țări, atunci cînd drepturi ale omului au fost încălcate pe considerente de securitate, când s-au comis abuzuri în centre de detenție, tortură chiar, cînd sisteme de supraveghere au trecut de un prag considerat până la atentate, inviolabil. Mentalul colectiv a evoluat și el, autoritățile și oamenii în general fiind mult mai deschiși să accepte că pentru contracarea terorismul e nevoie de forță.

Comemorare 11 septembrie 2001: Familia pompierului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:00 0:00

O altă falie, care s-a reașezat în America este cea a raporturilor interetnice. Inițial musulmani nevinovați au avut de suferit hărțuiri, în timp acest sentiment s-a mai atenuat și a generat contra-reacție, dar retorica lui Donald Trump s-a clădit în bună parte pe resentimentele nascute in septembrie 2001, pe ideea că străinii – și mai ales musulmanii - sânt potențiali dușmani și că Statele Unite nu au decât de suferit când încearcă să se implice în străinătate. Pentru cei care cultivau teama, cel puțin timp de un ciclu electoral, izolarea a fost răspunsul la trauma colectivă. Ziua de azi readuce în memorie acel tragic eveniment și pe cei care au pierit sau și-au văzut viețile distruse. Este de sperat că amintirea va refocaliza dezbaterea publică cu privire la măsurile necesare pentru a asigura siguranța publică și protecția libertăților individuale, în contextul lumii în care trăim, o lume cu multiple primejdii și un deficit îngrijorător de încredere și unitate.

Referindu-se la americanii care acum 20 de ani s-au sacrificat pentru a împiedica teroriști să atace cladirea Congresului cu cel de-al patrulea avion deturnat, fostul ministru pentru securitate națională, Tom Ridge a spus „Faptul ca americani au luat cu asalt clădirea Congresului, la 6 ianuarie 2021, la 20 de ani după ce alți americani au murit pentru a împiedica teroriști sa o atace este suficient ca să ți se faca pielea de găina. Cel puțin asta simt eu”.

XS
SM
MD
LG