Acum, după ce ultimul James Bond, No Time to Die, a ajuns pe ecrane, marcând ieșirea la pensie a actorului Daniel Craig, ne amintim de un articol, anul trecut, în revista lunară franceză Le Monde Diplomatique (care n-are nimic de-a face cu cotidianul Le Monde), care publicase la un moment dat un foarte frumos mini-studiu despre „Lumea potrivit lui James Bond”.
Aflam acolo că Bond este „modelul impecabil al omului alb occidental la cel mai înalt nivel de performanță, indestructibil apărător al lumii libere”. Le Monde Diplo arăta însă că, la șaizeci de ani și douăzeci și cinci de filme, James Bond a ajuns treptat să se îndepărteze foarte des de clișeele așteptate.
Pe de o parte, el este în continuare un simbol al Marii Britanii care a pierdut imperiul, dar care se străduie să rămână o putere mondială, deși Londra s-a văzut treptat afiliată Washingtonului. Pe de altă parte, o remarcă Le Monde Diplomatique, tonul filmelor din seria James Bond a devenit atât de straniu și îndepărtat de modelul inițial, încât de multe ori „Bond se apropie mai mult de serviciile secrete rusești decât de cele americane”. Deja în episodul A View to Kill (1985, cu Roger Moore), șeful KGB-ului, generalul Gogol, îi acordă în final lui James Bond medalia Ordinului Lenin!
Astăzi însă a devenit limpede că franciza James Bond și-a pierdut suflul odată cu sfârșitul Războiului Rece, la fel cum și răposatul John Le Carré își încetase seria cu personajul Smiley, deoarece inamicul, FSB, nu mai sună la fel de înfiorător pe cât fusese rezonanța KGB-ului, cu acel nevăzut șef al spionilor cu nume de femeie: Karla.
Lovitura de geniu în franciza James Bond, după o serie întreagă de actori nefericiți, a fost găsirea lui Daniel Craig, în 2006, care a trecut prin toate stadiile umane, de la durul îndrăgostit, cu inima frântă, în Casino Royale, la veteranul depresiv și îmbătrânit din Skyfall.
A urmat însă episodul Spectre, care a fost doar o înșiruire de clișee din ce în ce mai fade și unde, nemaiputând, din motive de corectitudine politică, să facă un inamic din Rusia sau China, scenariul imaginează o implacabilă (și implauzibilă) organizație teroristă mondială care lansează un program de supraveghere globală. Ca și în Mission Impossible mai recent, răii (the baddies) din James Bond sunt acum mai degrabă ieșiți din CIA și din serviciile secrete germane și britanice.
Asta poate a și făcut că Daniel Craig, care era atunci la al patrulea film din serie în doar un deceniu, a și declarat în acel an, 2015, că ar prefera să-și taie venele decât să mai facă un James Bond.
L-am crezut atunci. Filmul era prost și salvat doar de faptul că Daniel Craig, blond-șaten și tuns scurt, reușea să semene fizic cu Putin.
De acum înainte însă, ieșit la pensie din James Bond, el ar face bine chiar să-l joace pe Putin, într-un film adevărat. Dintr-un asemenea film nici nu știm dacă am ieși shaken sau stirred.
