Ministrul educației vrea să le bage elevilor cartea în cap. A început cu cărțile de sport și dirigenție. Așadar, acesta era drumul către un sistem de educație ca în Finlanda, Norvegia sau Coreea de Sud. Ministrul educației spune că procesul de reformă, adică tipărirea acestor manuale, nu mai poate fi oprit. Nu există, desigur, manuale noi de română sau matematică, stăm prost și cu fizica sau chimia, însă, până la începutul anului școlar, manualele de sport vor ajunge în ghiozdanul copiilor.
Adevărul e că tinerii ies năuci din subsolurile școlii la lumina zilei, orbiți de farurile politicienilor și ale șmecherilor cu milioane (chiar și pe datorie) și influență. Nu știu nici să completeze o cerere de angajare și nici nu înțeleg termenii și implicațiile unui document legal. Într-o proporție de masă, angajații nu-și mai citesc contractele de muncă. Nu au de ce, oricum sunt niște oferte de nerefuzat. Unii nici nu le-ar înțelege. Mai bine să nu știe că le sunt încălcate drepturile, cum se întâmplă adesea. Pentru mulți dintre angajați, mai ales cei tineri, abuzați psihic în școală, „pânda” a fost cea mai importantă lecție de manual: să se aștepte la orice cu o seninătate înfricoșată. Ei nu știu să-și deschidă cont în bancă sau să scoată bani dintr-un bancomat, să dea primul ajutor în cazul unui accident, să facă o investiție sau o previziune politico-economică. Habar n-au de empatie, înțelegere, compasiune sau colaborare, considerându-le simple escrocherii sentimentale de care trebuie să se ferească. De multe ori, nu văd legături cauzale între biografia unui om care vrea să le controleze destinele (inclusiv portofelele) și comportamentul acestuia. Dacă sunt luați în brațe electoral cred că politicienii o fac de dragoste, nu pentru a vedea câți ca ei încap înghesuiți în bazinul electoral. Uneori girează inși cu probleme penale sau infractori cu stagiul penitenciar efectuat pentru că văd în ei niște eroi civilizatori sau niște buni samariteni, deși nu e un secret pentru nimeni că aceștia și-au hrănit simpatizanții cu firimituri din prada jefuită, transformându-i în complici pentru a-i putea șantaja mai bine. De aceea, manualul de sport îi va învăța să facă „alinieri în rând și în coloană” și „treceri dintr-o formație într-alta”, lecții care cu siguranță le vor fi utile în jungla de zi cu zi și foarte profitabile în activitatea politică.
Ministrul educației speră ca manualul de sport să-i apere pe copii de pericole: măcar îi învață să fugă. Dar și să facă genoflexiuni sau pasul piticului. Până una alta, elevii nu învață la școală sau în familie ce și cum să mănânce și nici să se poarte cu ceilalți. Nici măcar nu au principii de igienă clare, nu știu cum se transmite sau se previne o boală, ce sunt acelea vitamine sau calorii. Mai ales că sunt unii care le spun la televizor că medicina moderne e rodul conspirației industriei medicamentelor cu masonii și finanțele planetare. Medicii cu injecțiile lor trebuie evitați pentru că sunt slugile Big Pharma. Însă sutele de mii de copii nevaccinați împotriva rujeolei provin doar în parte din familiile sectarilor conspiraționiști. Mulți aparțin unei civilizații tradiționale relicte, unor familii care nu înțeleg ce e un bacil, la ce sunt bune vaccinurile, de ce au nevoie de săpun, hârtie igienică și canalizare. Vin din cele aproape cincizeci de procente de gospodării fără apă curentă, dar cu voturi la care aspiră zgomotos toți politicienii.
De pildă, Nicușor Dan, fostul șef al celui mai mic partid de succes din România, care spunea că se va reîntoarce la colegii săi când aceștia vor înțelege că trebuie să asculte glasul oamenilor și să-și calibreze politica după opiniile majoritare. „Ceea ce am spus eu de la începutul USR este că nu aveam nevoie de o dezbatere ideologică dacă vrem să intrăm în Parlament, deoarece asta ne poate fragmenta. Singura posibilitate prin care puteam intra în Parlament era să fim un partid umbrelă,” spunea Nicușor Dan. Deși și-a scandalizat propriul electorat, vorbele lui cinice exprimau cu subiect și predicat ceea ce mai toți politicienii fac de multă vreme: explotează prejudecățile publice majoritare în interesul agendei partidului. Conform manualului de sport, politicienii înșiși participă la o cursă cu obstacole care trebuie parcursă în mai puțin de patru ani pentru a obține note maxime de la electorat.
Nu degeaba insistă ministrul educației că sportul, mai ales fuga, îi pregătește pe copii pentru viață. Joaca lor, agresivă mai mereu, este o exersare a scenariilor pe care le vor pune în practică mai târziu, în viața reală. Probabil că manualul de sport va rafina aceste instincte de descurcăreală în jungla socială și de dresaj în menajeria politică. Lecțiile de săritura peste cap și mers în mâini vor fi foarte utile. Și, mai ales, lecția „Poziția fundamentală stând și derivatele acesteia”. Oricum, elevii trăiesc într-o perpetuă alarmă, cu singurul instinct antrenat în anii de școală, cel de supraviețuire, mereu funcțional. Nu e de mirare că invocă legitima apărare și mandatul imperativ în orice situație de viață care-i împinge la violență, fraude sau demisii de conștiință. De aceea strigă sus și tare că nu ei sunt vinovați, ci toți ceilalți din jur și, mai ales, cei absenți. Școala și familia cultivă, printre altele, abilitățile copiilor de a se deresponsabiliza, de a da vina pe alții și, în consecință, de a aștepta ca alții să ia decizii și să-și asume răspunderi. Este lecția de leapșa din manualul de sport al ministrului Pop. Greaua moștenire a comunismului și a securismului este reprezentată nu doar de eterna prezență a foștilor și a urmașilor acestora în poziții-cheie, de la bănci și partide, până la organizații nonguvernamentale și afaceri de miliarde, ci și jungla socială pe care a lăsat-o sistemul concentraționar comunist în urmă, teren de supraviețuire în care singurele criterii de promovare sunt atavismele evoluției. Este o educație care scoate din om ce are el mai rezistent și peren: instinctele primare. Cei trei mari F: frica, foamea, furia. Și școala îi înarmează cu așa ceva. Îi învață să ia ce găsesc. Chiar dacă nu li se dă. Au învățat să-și facă cruce și să spere protecție și ajutor divin sau cel puțin de la organizația de partid locală. După cum spune Ada Milea: „oamenii merg la culcare/ împreună toți în pas de defilare.”
Ar mai fi dispus un om cu educație întemeiată pe logică, bun simț și discernământ să stea la umbra securiștilor în floare? Să plătească afacerile urmașilor ștabilor comuniști și să gireze pensia lui Ion Iliescu și a altora ca el? Cum ar putea un om educat să-l voteze pe prea generalul Oprea sau pe Sebastian Ghiță, ca să nu mai vorbim de Liviu Dragnea sau însuși ministrul educației? Oamenilor li se vorbește despre rolul important pe care-l au magistrații, poliștii, militarii și respectul față de aceștia este încărcat de invidie. Este motivul pentru care anul acesta la Academia de Poliție s-au înscris nouă candidați pe loc, mai mulți decât la facultățile de Automatică sau limbi străine. O situație care se repetă de ani de zile pentru că pare-se viitorul este al acestei Academii, după cum a fost și trecutul.
Dacă s-ar face cu adevărat reforma sistemului educațional, cine ar mai vrea să cauționeze pe mai departe un sistem politic creat pentru profitul integral al organelor puterii, fie ea politică, administrativă, judiciară, polițienească sau militară? Ar accepta cineva educat, de pildă, ca militari fără glorie dar având stele norocoase pe cer și pe umeri să se pensioneze la vârsta la care unii abia și-au terminat educația, primind, pentru faptul că au mutat niște tancuri de carton și niște armate pe hârtie, pensii lunare speciale mai mari ca venitul anual al unui veteran din Al Doilea Război Mondial? Niște militari de școală nouă atât de prețuiți că, odată pensionați, sunt reangajați în postul de consilieri ministeriali sau li se dă cine știe ce birou sau fond guvernamental pe mână să facă ce vor cu el!
De câteva săptămâni, bugetul e ciuruit de cea mai acidă ploaie de stele căzătoare și pensionare din ultimul secol. Nu au căzut în războaiele veacului trecut atâția ofițeri câți ies acum la pensie, dornici să înlocuiască rutina unei slujbe bine plătite, dar plictisitoare, cu o pensie la care ceilalți se tem chiar și să viseze. Poate că nu a lansat economia românească o competiție adevărată între tigrii productivității și creativității (ar trebui să renunțe la intermediari, la interlopi și la licitațiile trucate în favoarea acestora) însă e sigur că a lansat competiția între categoriile de asistați. Oricum, pensionarii lor sunt mult mai bogați ca ai noștri. Numai de la Serviciul Român de Informații au dispărut în ultimele zile zece mari vedete ale camerelor de luat vederi și ale microfoanelor ambientale, ochi și timpane de neprețuit, cu roluri greu de estimat și ușor de presupus în jocul de lumini și umbre al anticorupției românești. Chiar dacă se spune că s-au pensionat pentru că vârsta le-o permite (unii au 42 de ani și vor căpăta pensii de zeci de mii de lei pentru că au numărat șosete ori au monitorizat și manipulat presa, de pildă), acest exod este greu de înțeles, mai ales că decretul de pensionare este semnat de același președinte care recent lăuda raportul SRI pe 2016 și spunea că are deplină încredere în oamenii din serviciile secrete, armată și Direcția Anticorupție. Dar ca un făcut, și din armată au ieșit defilând plutoane de ofițeri. Unii dintre ei, magistrații din armată, au acum pensii de o sută de mii de euro pe an, spune cu obidă ministrul apărării Adrian Țuțuianu. Adică mai mari ca leafa unui ministru și, oricum, cât salariul net al unui profesor pe 20 de ani. S-au lăsat la vatră șeful forțelor terestre și generali din structurile NATO. Din Ministerul de interne s-au pensionat sute de cadre, pentru a mai prinde ceva din beneficiile actualei legi a pensiilor speciale. Printre aceștia șeful Jandarmeriei și 16 chestori. Se retrag în floarea vârstei iar ministrul de Interne recunoștea chiar că toți cei cinci consilieri ai ei sunt pensionari de succes pe care sentimentul răspunderii nu-i lasă să stea întinși pe balansoarul de-acasă, ci doar pe fotoliu la minister. Sau poate că s-au pensionat să nu-i prindă anchetele de corupție lansate în birourile Jandarmeriei de Direcția de crimă organizată (DIICOT) care spune că unii ofițeri în loc să iasă la pensie își făceau de lucru cu bișnița și cămătăria. Dar și la DNA a bătut piatra zilele trecute, dărâmând statuile anticorupților cu ștate vechi acuzați de corupție și abuz de chiar șefa lor, și asta ne face să ne întrebăm ce otrăvuri fine se ascundeau în laudele prezidențiale. Instituțiile de forță slăbesc pe zi ce trece și nu se știe ce le-au băgat în pensii și salarii.
Discuția pe marginea pensiilor și salariilor speciale dovedește, o dată în plus, cât de speciale sunt instituțiile de forță ale statului. Puterile speciale de care dispun jandarmii, polițiștii, procurorii sau politicienii îi fac să pară niște semizei ai societății și reprezintă niște povești de succes pentru absolvenții învățământului preuniversitar care se înghesuie să găsească o baston de mareșal printre bastoanele de polițiști. De aceea, pentru a-i pregăti și mai bine pe copii pentru viață, că tot spune că e principalul său obiectiv, ministerul educației ar trebui să comande și tipărirea unor manuale de mitologie socială. Sau măcar de zoologie politică.
