Una dintre cele mai cutremurătoare reprezentații din cadrul Festivalului Național de Teatru, Pădurea spânzuraților, regizată de Radu Afrim, începe cu tăierea unei păduri. Se aud zgomote de drujbă care capătă cumva o rezonanță cosmică, arbori seculari căzând, bocete moroșene. Dacă tai pădurea, moare memoria, mor oamenii ascunși în trunchiul copacilor. Am văzut oameni cu lacrimi în ochi după căderea cortinei.
Câteva zile mai târziu, la începutul lui noiembrie, Greenpeace organiza în București un marș pentru păduri care aduna vreo mie de oameni. Era un marș ca un priveghi. Ultimul pădurar mort pe câmpul de luptă cu hoții de lemne era din Maramureș. În ultimii doi ani au fost omorâți șase pădurari. Părea că marșul cu pricina nu a avut niciun rezultat deși în Iași la protest a participat și actualul ministru al Mediului, Costel Alexe. Vreme de o lună nu s-a mai discutat despre protest, de parcă ar fi fost doar o fantezie preelectorală și nu o chestiune dintre cele mai grave. Până ce, zilele trecute, sute de oameni au ieșit, din nou, în stradă să apere pădurile românești. Nu la București, ci în Viena. Și nu oriunde, ci în fața Ministerului Mediu austriac. Manifestația e cu tâlc: de ani de zile, firma austriacă Holzindustrie Schweighofer a devenit Muma pădurii românești. Ea taie și spânzură prin păduri. De multe ori, în zelul de a atrage atenția autorităților, cavalerii de Facebook pun poze și imagini din alt film (uneori din Elveția, alteori din Siberia) pentru a-și convinge termitiera (unii zic „bula”) că e ceva de făcut. Ceva decisiv, puțin mai mult decât să apreciezi pozele sau textele inflamate. Ceva mai mult decât să bifezi încă un marș prin fața cafenelei preferate. Probabil că e nevoie de proteste continue, sistematice în care să se implice mult mai multă lume. Protestul din București, cel puțin, ar fi fost cu mult mai impunător și convingător dacă participau la el toți cei care au aplaudat piesa lui Radu Afrim, nu doar regizorul cu prietenii săi. Lupta pentru mediu în România, deși pare fără însemnătate și colaterală, este de maximă urgență. O demonstrează și criza apei potabile, a purității aerului din marile orașe. Polemicile sterile la căpătâiul unei Mări Negre muribunde, sufocată de torentul de mizerie venit din amonte, din măruntaiele orașelor, discuțiile de o mare încărcătură politică pe marginea tăierilor ilegale de păduri.
Nu e nevoie de photoshopări și nici de știri prefabricate pentru a vedea că, de la o vreme, codrul nu mai e frate cu românul. Arborii își părăsesc patria mai ceva ca românii. Nu de puține ori, vinovați sunt chiar cei care strigă hoții. Chiar dacă ar fi într-atât de vinovată de toate puse în cârca-i, firma austriacă nu putea ajunge din uz la abuz decât încurajată și protejată. Ea nu putea opera în România fără contracte și contacte. Acum mai bine de un an, reprezentanții companiei spuneau că zilnic ajung la porțile ei 70 de camioane cu cherestea de la fabricile românești și că aplică un sistem pentru a identifica transporturile neconforme pentru a le refuza. Poate îl aplică sau poate că nu. Important e că firma austriacă lucrează cu zeci de firme autohtone. Acestea sunt cele care au, cum s-ar spune, pâinea și toporul. Sunt cele care taie lemnul, pregătesc buștenii (eventual cheresteaua) și expediază marfa. Mare parte a furtului se petrece pe teritoriu românesc, cu concursul generos al unor reprezentanți ai autorităților, unii în timpul liber, alții în timpul serviciului, din pricina foamei autohtone și congenitale de câștig. Nu trebuie să-i credem pe reprezentanții companiei austriece: dacă s-a exportat mai mult lemn decât prevedeau contractele, dacă acest lemn era ilegal tăiat, mai mult ca sigur că s-ar fi văzut la graniță și ar fi trebuit să aprindă focuri de artificii la Ministerul Mediului nu de ieri, de azi, ar fi trebuit să explodeze alarmele la Garda de mediu și să curgă torente de girofaruri către gări, așa cum trec isteric în miezul nopții prin București, de la shaormerie la secția de poliție. Șirurile interminabile de vagoane cu lemn pot fi văzute și de pe Stația Spațială Internațională. De ce n-or fi fost văzute din Palatul Victoria, de la fereastra primilor miniștri, atâta amar de vreme? Le-a lipit cineva o bancnotă de frunte, ca lăutarilor, să le ia ochii?
Una dintre cele mai mari rețele de streaming video la cerere a realizat o serie de reportaje de investigație în diferite părți ale globului. Unul dintre ele este dedicat defrișărilor ilegale din Parcul Național Domogled Valea Cernei și din Parcul Național Retezat. Echipa de filmare a trecut prin peripeții mai pline de intensitate ca în filmele cu mafioți: la un moment dat, după ce hoții de păduri și-au dat seama că sunt filmați și după ce au văzut de cine (în mașină se afla, alături de cameramani, și un ecologist care făcuse sesizare – fără niciun rezultat – împotriva hoților de lemne la Garda de mediu și Poliție), mașina lor a fost blocată pe un drum forestier. Au tăiat un copac gros în fața mașinii, altul în spatele ei. Cei din mașină au fost câteva ore la dispoziția hoților. Iar printre aceștia se aflau și unii angajați de la Romsilva. Adică lupii paznici la oi. O formă tot mai extinsă de realizare a parteneriatului stat-privat.
Dacă mitingul românesc a părut fără rezultat într-o atmosferă mult-prea poluată fonic de promisiunile electorale, reportajul Netflix și protestul vienez au dat tonul la muzică. La București a început un vals ecologist, președintele Iohannis, cel care cinci ani nu a făcut mai nimic să oprească dezastrul (doar s-a alăturat când și când monosilabic lamentoului colectiv), fiind acum konzertmeister iar ministrul Costel Alexe, tenor. Acesta promitea înainte de a fi învestit ministru că va fi adoptat un Plan Naţional pentru Combaterea Tăierilor Ilegale. Ajuns la minister, declara șocat că după cum rezultă din inventarul Fondului Forestier, în fiecare an s-au tăiat în România cu 20 de milioane de metri cubi de lemn peste cifrele oficiale. Adică de două ori mai mult decât se prevăzuse.
S-a vorbit mult în Europa despre faptul că pădurile seculare românești își pierd virginitatea. S-au făcut filme, s-au organizat seminarii și s-a ajuns acum la manifestații de stradă. Desigur, preocupați acum să dăm vina pe alții, sport la care ne pricepem mai bine ca oricine, am găsit țapul ispășitor perfect. E drept că nu acest țap este vinovat de agresarea și/sau moartea pădurarilor care s-au opus tăierilor abuzive (sau braconierilor? nu vom ști niciodată). Nu e vinovat nici de mica defrișare care se petrece continuu în lizierele de la marginea drumurilor sau în pădurile cu lemn tânăr, folosit de multe ori în construcție sau ca lemn (de slabă calitate) de foc. Sunt pâlcuri de pomi nepăziți de niciun pădurar unde se intră cu căruța și se iese cu vagonul. Mai ales toamna se umplu drumurile județene de șiruri de căruțe pline de lemne de foc culese de prin păduri, iar un polițist mai atent la drumuri decât la portofelul clienților ar putea spune multe despre transhumanța pădurilor. Sunt de multe ori trunchiuri tinere, de puiet abia crescut, semn că pădurea nu mai apucă să se regenereze și că pustiul discursurilor și inițiativelor se întinde hăt, pe drumuri de munte, departe, în codrul secular. Nu este doar vina „străinilor” cu care a încheiat contracte Adrian Năstase. Indiferent de contract, acesta poate fi reziliat dacă nu servește intereselor țării sau dacă înțelegerea este abuzată ani la rând cum se spune că s-ar fi întâmplat în acest caz. E drept, aroganța lui Năstase va inspira multă vreme campaniile propagandistice anti-PSD și e greu să spui cine a făcut mai mult rău partidului: Năstase, Dăncilă sau Vladimir Ilici Lenin. Dar hoția nu are miros politic. Nu a contat cine a fost la Palatul Victoria, de la stânga la dreapta, au avut cu toții o foame patologică de contracte suspecte iar faptul că se vorbește anume despre acesta, pare să-i scutească pe unii să vorbească despre alte înțelegeri cel puțin la fel de dubioase (cele pentru construcția de autostrăzi, de pildă, sau pentru utilizarea fondurilor europene).
Istoria anilor de comunism și postcomunism ne-a învățat să nu mai luăm nimic din ce ne pune pe masă propaganda oficială. Cu siguranță, este poluat/otrăvit. Dacă ni se oferă ceva drept sigur și mai presus de orice îndoială trebuie verificat din cel puțin trei surse independente. Iar dacă nu ai sursele de informare (multă vreme datele referitoare la defrișări au fost secrete), singura formă de apărare este să te întrebi cui folosește? Cine profită din distrugerea pădurilor? Cine profită din vânarea animalelor sălbatice lăsate fără habitat, să vagabondeze pe drumuri și prin gospodării? Cine profită din denunțarea unei conspirații internaționale care intenționează să lase România mai săracă de o resursă atât de importantă? Între timp, nu se mai vorbește nimic despre mafia internă a hoților de păduri. Cu certitudine, pădurarii morți la datorie au fost sacrificați nu de bancherii sau conțopiștii companiei austriece, ci de mercenarii profitorilor locali, care știu cum merg lucrurile, pe cine și cu cât să mituiască, cine este indispensabil și cine e dispensabil. De asemenea, între timp nu se mai vorbește despre împroprietăririle ilegale și abuzive pe terenul parcurilor naturale. Orbiți de furia naționalistă împotriva investitorului străin care se dovedește un profitor fără scrupule, nu mai scoatem o vorbă în legătură cu propriile (i)responsabilități. Căci nu firma austriacă a făcut gropi de gunoi în Pasul Mestecăniș din Suceava, distrugând hectare întregi de pădure seculară, spre disperarea, furia, indignarea localnicilor, ci niște hămesiți de consilieri județeni în frunte cu infatigabilul PNL-ist Gheorghe Flutur. Au distrus, cu această ocazie, una dintre zonele cele mai pitorești ale țării. Povestea durează din 2010. Locuitorii din Pojorâta, comuna apropiată gropii de gunoi au dat în judecată consiliul județean și chiar au obținut câștig în instanță. Dar Consiliul local a decis altceva: transferul pământului (aproape 10 hectare de pădure) la județ iar consilierii de acolo au făcut ce i-au lăsat sufletul acolo, adică gunoi. O groapă de gunoi. De asemenea, nu firma austriacă este cea care a hotărât că se pot construi cartiere rezidențiale pe platoul Bucegilor, ci Consiliul local din Moroeni. Au fost date unui dezvoltator în condiții misterioase, dar previzibile, 10 hectare din zona de dezvoltare durabilă. Desigur, nu pentru a dezvolta parcul natural, ci grădina zoologică urbană. Cumva, scuza investitorului pare legitimă: oricum masivul Bucegi s-a transformat într-o groapă de gunoi. De altfel, dacă mergi pe drumul care leagă Târgoviște de Sinaia, vei vedea că parcul natural a devenit parc de distracții pentru iubitorii de frumos și manele și cartier rezidențial pentru multele căsuțe de vacanță care îți oferă, pe siteurile turistice, o panoramă de vis.
Ar fi bine ca, până să expatriem vinovățiile, să ne uităm bine în oglindă. Acum doi ani era lansată o aplicație telefonică (Inspectorul pădurii), creată de programatorul ecologist Bogdan Micu. Aplicația oferea amănunte despre legalitatea tăierilor în termen real: utilizatorul putea vedea dacă mașina de transport are autorizație, dacă există un cod unic al transportului și când a fost generat acesta. Odată ce înregistrai numărul de înmatriculare al vehiculului, puteai afla informații despre turism, dacă transportă legal, tipul, specia și volumul de lemn pentru care a primit aprobarea. Dacă apare, în schimb, informația că nu s-a emis niciun cod unic, atunci probabil că transportul este ilegal și celor care făceau aceasta constatare li se cere să dea telefon la 112. Însă acum un an guvernul Dăncilă secretiza cantitățile de lemn tăiate ilegal și făcea aplicația neoperațională. Dar chiar dacă aplicația va redeveni eficientă și va putea alerta în timp real organele de poliție să intervină, rămâne și ca acestea s-o facă în timp util, eventual înainte ca reclamantul să fie rupt în bătaie de hoții de lemn (s-a întâmplat de atâtea ori!). Privim cu interes către porțile Ministerului de Interne căci Marcel Vela a convocat acolo polițiștii cu legături în rețelele mafiote. Vrea să facă curățenie. Va fi o lungă coadă de limuzine, presupun. Mare parte din venitul brut al acestei țări se face ilegal sau imoral, la firul ierbii, din conviețuirea simbiotică între autorități și mafioți iar unul dintre principalii mușchi masticatori ai sistemului este cel polițienesc. Recent, la Caraș Severin, s-au făcut investigații pe tema permiselor de portarmă date ilegal, contra cost. După anchetele făcute de DIICOT, s-a văzut că au fost implicați cu toții, de la prefect, la simplii polițiști ca într-o cauză nobilă. Convocarea la minister a unor polițiști care își cultivă pasiunile în secret ar putea fi doar un băț băgat prin gard doar-doar o lătra cineva. Mulți spun că pentru a curăța pădurea de uscături îți trebuie nu bețe, ci topoare potrivite. Uneori însă îți trebuie ceva mai mult. Trebuie să folosești chirurgical drujba. La cum arată pădurile, singurul lemn de care ne-am putea dispensa este cel uscat sau căzut. Și desigur, limbajul de lemn.
