În timp ce locomotiva se îndrepta atrasă ca fluturele de noapte de luminița de la capătul tunelului, vagoanele cu călători stăteau abandonate în câmp. Era o vreme frumoasă și România, ca de obicei, pitorească. Așa că pasagerii au fost nevoiți să bată câmpii, să culeagă flori și să facă selfie cu vagoanele abandonate ca să omoare timpul. Era soare și bine, ca în stațiunile braziliene unde se duc șefii să... în fine, să facă pe șefii. Lipsea tangoul. Este un caz real, iar locomotiva nu era condusă de o inteligență artificială, ci de niște angajați cărora faptul că mergeau mult mai repede ca de obicei și cu un consum de energie mai mic nu le-a ridicat probleme. Nu mai vorbim despre senzorii și alarmele care ar fi trebuit să-i avertizeze că Hyperloop nu este cuvânt românesc. Atinseseră media europeană de viteză pe kilometru și s-au oprit pare-se doar când s-au temut că au trecut granița într-o lume feroviară mai bună fără să-și dea seama. Pasagerii au fost nevoiți să aștepte cu orele ca halucinația mecanicilor să treacă și locomotiva să revină în câmp.
Asemănarea acestui episod comic cu realitatea nu este de fel întâmplătoare. România nu duce lipsă de locomotive (unele vintage, cu aburi și cărbune) astfel că e bine că, uneori din neglijență, neatenție sau pentru că șinele sunt proaste, se desprind de vagoane pentru că altminteri locomotivele, care trag în toate direcțiile și scot pe coș jerbe de scântei amenințând să ne orbească pe toți, ar rupe trenul în bucăți sau l-ar înfunda în cine știe ce tunel neterminat de administrație.
Sunt unele locomotive care trag trenul pe un traseu circular și, pretinzând că nu au mai trecut prin gări cunoscute totuși tuturor, ne pun să plătim din nou biletul, indexându-i prețul conform foamei de bani a găștii de mecanici. Bunăoară, guvernul Tudose repetă parcă hipnotizat scenariul cabinetului Boc de înghețare a angajărilor la stat și de transfer al grosului taxelor și impozitelor în cârca salariaților. Spune că, în felul acesta, va despovăra câmpul muncii de salariații part-time sau cu contracte pe termen determinat, deși tocmai livra de carne pe care le-o ia acestora din spinare a menținut foamea bugetară la cote suportabile până acum și a asigurat o consistentă și reală creștere economică în statistici (dar nu și în buzunarele contribuabililor ale căror salarii cresc doar pe hârtie). A crescut baza piramidei fiscale și numărul pătrunderii prin efracție instituțională în contractele de angajare și în conturile plătitorilor obișnuiți de impozite. Guvernul îi scoate din vagoane să împingă trenulețul guvernării troienit în promisiuni, datorii, contradicții și inconsecvență.
Aflăm cu această ocazie (ce surpriză!) că nimic nu e ce pare a fi. Specialiștii spun că majorările salariale vor fi acoperite și anulate prin inginerii fiscale pentru a compensa găurile din fondul de pensii și alte ajutoare sociale. Guvernul, adică Liviu Dragnea, secretarele lui și slugile din ALDE, au decis amânarea sau anularea unor capitole importante din programul de guvernare. Au scris în schimb altele, mai apropiate de viziunea centralist-democratică a acestui Troțki de Teleorman, acte ratate care ne ajută cumva să diagnosticăm guvernul socialist cu mai mare precizie. E drept că, la atâtea rescrieri pe picior, în grabă sau peste umăr, nu prea se mai știe care este programul de guvernare, ce orizont ideologic acoperă cu vorbe și fumuri, ci doar cui îi vrea binele: în niciun caz angajaților anonimi care nu-și pot face palate în Brazilia din leafa lor, cât de calici ar fi, pentru că nu bagă cărbunele potrivit în locomotiva potrivită.
Banii circulă pe alte trasee prin natura sălbatică a politicii românești, iar sistemul politic este tot mai evident dominat de capitalismul roșu, care simulează ipocrit grija omului față de om pentru a-l putea drena mai bine de bani, sânge, energie. Când se calculează și recalculează banii din buget nu este vorba, așadar, despre cumpătare, echilibristică fiscală și nici măcar despre bâlbâieli contabile, ci despre plata corectă și echitabilă a oștirii de aghiotanți, mercenari și slugi și de răsplata tovarășilor de drum care, mai devreme sau mai târziu, tot în drum vor fi abandonați de locomotiva partidului.
Mai nou, de când familiile tradiționale de partid au preluat puterea, banii ajung în coșul zilnic al acestora. De pildă, Bucureștiul și Voluntariul tind să devină sufrageria plină cu bibelouri și sublim de plastic și ipsos a familiei Pandele-Firea, cu ajutorul neprecupețit al fostei viitoare prim-ministru, Sevil Shhaideh, ocupată acum cu repartizarea ouălor de aur bugetar în cât mai multe buzunare. Pentru familia Pandele a rezervat buzunarul de la piept, să îmbrățișeze electoratul cu grijă. Cifrele din lista cu pomeni făcute din bani publici pentru dezvoltarea orașului Voluntari nici nu se pot citi atât sunt de lungi și complicate. Cert este că o creșă din oraș se bucură de o alocație de peste nouă milioane de lei pentru extindere și modernizare. Centrifuga Capitalei i-a împins în orașul Voluntari, ca în multe alte locuri cu verdeață periferice, devenite centri strategici de putere, pe toți membrii familiei de partid, mari amatori de vile cu piscină cu pești de sticlă, păuni de plastic, pitici de grădină și teren de tenis cu macrameuri. În rețeaua stradală a fostei comune Voluntari sau în zonele rezidențiale Băneasa, Pipera sau Bucureștii Noi putem citi ca într-un palimpsest faraonic, din acumularea de palate, grădini franzuțești și orfevrerie stradală, istoria ultimelor decenii de fraude și abuzuri. Îmbogățiții s-au strâns unii într-alții, fiecare ridicându-și casa cu un metru mai sus ca a demnitarului cu care s-a alternat la putere și la avizele de urbanism. Pe lângă ei a apărut și mușița profitorilor de contracte preferențiale cu statul. În această gură de rai urbanistic s-au strâns în vreme, așadar, toți cei care au transformat economia de piață într-o glumă sinistră.
Aceștia vor să profite de creșterea economică și de supraponderalul Program de dezvoltare locală administrat de Sevil Shhaideh, să aibă condițiile supraomenești de viață pe care le merită, adică apă curentă, canalizare și creșe tip mall, guvernul fiind amator să investească bani în extinderea și consolidarea bazinului electoral.
E drept că în și mai mare măsură ar fi trebuit investiții în canalizarea și apa curentă (ca să nu mai vorbim de creșele, dispensarele și școlile-cavernă unde începe să încolțească viitorul patriei) a cel puțin 60% din localitățile românești cărora alternările la guvernare și promisiunile deșarte din siajul acestora le-au produs, spun statisticile, mare suferință și ocluzii pe riviera gârlelor unde își aruncă dejecțiile.
E loc de mici speranțe, însă, de când cei 40 de primari din Ilfov s-au strâns pentru a înființa Asociația de dezvoltare intercomunitară a transportului public. A fost ca o nouă ceremonie nupțială între primărița Capitalei și soțul ei de la Voluntari: s-au pozat semnând serioși diverse catastife, apoi privind vesel-visători la publicul cotizant. În principiu, efectele acordului sunt pozitive, măcar și pentru că readuc starea de lucruri la normalitate și refac rețeaua de transport extraorășenesc desființat de alți zeloși în tranzit pe la Primăria Generală. Așadar un alt traseu circular al deciziei care probabil a fost gândit numai pentru a da acces firmelor de transport din Ilfov pe foarte bogata piață bucureșteană (oricum acaparată de firmele de taximetrie al clienților de partid și de stat.) Chiar dacă e vizibilă încântarea finanțatorilor sau poate tocmai de aceea, primărița Firea spunea că „a fost un moment istoric” în vreme ce prefectul județului Marius Ghincea evoca a patruzeci și opta aniversare a primului om pe Lună și susținea că și înființarea asociației „va fi un pas foarte uriaș pentru utilizatorii transportului public.” Adevărul e că în România drumul către Lună este modernizat cu miliardele doamnei Shhaideh și trece neapărat prin sufrageria din Voluntari. La urma urmei, partidul lui Iliescu a gândit mereu la luminița de la capătul tunelului spațial: cu ani în urmă, tot un PSD-ist, Mircea Geoană, visa la trimiterea românilor în spațiu, acolo unde Tudose se pregătește să-i trimită pe rău-platnici.
Cât de importante sunt cele 30 de miliarde de lei din buzunarul lui Sevil Shhaideh ne-o spune istoria recentelor lupte dintre fostul prim-ministru Grindeanu și eternul Dragnea. La apogeul crizei politice interne a PSD, demisiile doamnelor de la dezvoltare și de la afaceri interne au fost singurele contrasemnate și trimise la Cotroceni de Victor Ponta, secretara de o seară a lui Grindeanu. Ca în multe alte familii, criza a fost declanșată de lupta pe portofel, iar succesul moțiunii de cenzură introduse de PSD împotriva propriului guvern e explicabil și prin nemulțumirea grangurilor din partid față de repartizarea banilor și a politicilor de investiții locale și contrare intereselor interlopilor partidului. Cu toții ar da mulți ani din viață cu suspendare pentru a profita de aceste fonduri.
Oricum, presiunea juridică se mai relaxează, iar primele efecte ale inutilității manifestațiilor împotriva Ordonanței 13 se fac în mod strălucit simțite. Chiar și fără această hârtie redundantă, justiția dovedește suficientă clemență pentru a lăsa liberi prin bazinul electoral rechinii îngrășați în pensioanele de lux ale sistemului penitenciar românesc (asta în vreme ce fiscul e în plin și sângeros sezon la vânat mic și hipocaloric). Pentru că și în geografia penitenciară, ca și în cea a marilor orașe, s-au creat oaze de liniște și relaxare pentru pensionarii lanțului trofic care vin să-și mai vină în fire și să lase banii să lucreze pentru ei. Zilele acestea, Dan Voiculescu, unul dintre părinții economiei de piață gri a României, patron al celei mai redutabile brigăzi artistice și de agitație din presa românească, a fost eliberat pentru bună purtare, fertilitate artistică și probleme intestinale. Urma să petreacă vreo zece ani în pușcărie însă a ieșit după trei, cu mare durere de burtă. Aștepta verdictul în spital unde polițiștii au venit să-i aducă hainele și sentința. Or fi ajutat și la schimbul bandajelor, că doar sunt plătiți și din banii patronului de presă. Voiculescu a fost închis pentru un prejudiciu cam cât a alocat Programul de dezvoltare locală în județul Ilfov, de pildă, unde se află orașul Primului-domn Pandele. E vorba despre o afacere cu terenuri din Băneasa, Ilfov, pe care Voiculescu le-a cumpărat cu un preț de 75 de ori mai mic decât în realitate. Din acești bani furați (60 de milioane de euro pe care Voiculescu nu-i recunoaște și bine face că de! banii nu au miros) nu s-au recuperat decât trei procente, restul fiind pare-se înghițit de infinitul mare al economiei subterane. Dosarul a străbătut haotic zeci de instanțe, unele recuzate, altele incompetente sau incompatibile, până la verdictul din 2013.
Numeroși alți eroi secundari, inclusiv parte din figuranți, au fost eliberați astfel că era de așteptat ca și eroul principal să iasă din culise, flămând, gata să recupereze timpul pierdut. O perspectivă care dă cumva fiori reci. Mi-au fost furați trei ani din viață, a spus Dan Voiculescu, ieșind din rezerva spitalului cu o lucire stranie în ochi, care nu i se trage doar de la ocluzia intestinală, ci și de la ocluzia de furie și foame. E drept că nu i-a stânjenit nimeni afacerile cât timp a fost închis iar procesele apărute între timp au fost stinse de clemența judecătorilor sau nepriceperea procurorilor. Familia sa a dispus cum a vrut de bani și, pentru că știe mai bine teritoriul, i-a dosit de nu-i mai găsește nimeni.
Și, pentru a dovedi că justiția nu este părtinitoare, se pregătesc de ieșirea condiționată și înainte de termen din închisoarea bine meritată, de altfel, Mircea, fratele lui Traian Băsescu, nașul justiției piraterești de azi, și Florin Popescu, fostul șef al Consiliului județean Dâmbovița, condamnat definitiv în 2016, după o mie și mai bine de zile de anchetă sterilă. El a fost acuzat că a luat o supradoză de pui congelați în campania electorală din 2012 de la finanțatori care apoi s-au supărat că sunt hrăniți cu pui congelați. Popescu a fost, cum e cuplul Pandele azi, una dintre mascotele preferate ale Elenei Udrea, fost ministru la dezvoltare, care a gestionat și ea un program de dezvoltare locală cu multe zerouri în coadă și a aruncat pe alese bani să astupe gurile flămânde din partid. Deși pus sub acuzare, Popescu a ajuns în partidul ei de incoruptibili preluat apoi de Traian Băsescu, cel care spune la ore tot mai mici publicului său tot mai împuținat de somn că a luptat cu corupția încă de la pașopt. La acele ore târzii nu e de mirare că vorbele lui s-au transformat în șoaptă: ar vrea să nu trezească zecile de dosare pe care un fost procuror general spunea că i le-ar fi deschis pe baza unor acuze mai mult sau mai puțin inventate. Curios este că încă mai e considerat un adversar redutabil de unii ștabi din PSD, care par să nu vadă că mult mai periculoasă este chiar locomotiva acestui partid, gata în orice clipă să-și abandoneze călătorii pe câmp, să sară de pe șine în mijlocul mulțimii care-l adoră.
