Ca să demonstreze că are simț critic și că nu a fost pus la butoane doar pentru că e flexibil și poate fi răsucit 180 de grade fără să i se frângă limba de lemn sau spinarea de cauciuc, prim-ministrul Tudose a început să-și critice subalternii din guvern, la nici o lună după învestire. E nemulțumit de sistem, de năravurile instituționale, de cutumele locale. E ca oaia ministrului Daea: Gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place... E drept că prin gura lui se aude însuși șeful de partid, preocupat să se scuture de infiltrații lui Sorin Grindeanu, fostul prim-ministru și actualmente demisionat cu tam-tam din partid. Acesta se luptă să-și păstreze carnetul de membru PSD. În mod paradoxal, deși exclus în iunie, el este considerat în continuare șeful organizației Timiș, semn că răstelile șefilor din partid nu sunt suficient de puternice să sperie filialele. Dragnea vrea să scape de dușmanul intern adică de simpatizanții lui Ponta sau Grindeanu, dar vrea să dea și un mare spectacol de circ politic scoțând iepurași din joben ca să aibă electoratul ce fugări.
Ca să nu fie mâncat și el de revoluția permanentă din partid, Mihai Tudose e atent la încruntările șefului. Și pentru că știe și el cât de mult se distrează electoratul cu ocazia execuțiilor publice, a început să critice nemulțumit viziunea retrogradă a subalternilor săi. Îi acuză de nepricepere sau indolență. Sabotează revoluția permanentă. L-a ironizat, pe bună dreptate, pe ministrul transporturilor pentru ritmul cu care avansează construcția autostrăzilor. Nu e de mirare că durează atât, dacă expropriați la două trei luni câte două cotețe, l-a admonestat el. Motivul nu e doar acesta, desigur. Parte dintre clienții partidului pricepuți la măsluit asfaltul și îndoit cimentul bat culoarele procuraturii sau ale închisorilor. Mai durează până la liberare. Durează de asemenea până când se trasează cu multă artă hărțile noilor șantiere. E un secret public faptul că autostrăzile trebuie să treacă pe terenurile cui trebuie care primește bani buni pentru exproprierea în folos public. În folos public-privat. Așa a fost cu autostrada care duce la mare și nu e altfel cu celelalte. Cotețele demolate în Cernica au ridicat palate la Predeal. Ritmul exproprierilor depinde de rapiditatea cu care sunt extorcate terenurile de baronii locali. Nu altceva s-a petrecut cu terenul agricol de la Nana, de pildă, trecut cu de-a sila în proprietatea șefului de-atunci al statului și muzei sale de la Ministerul dezvoltării. E drept, acolo a fost vorba despre interesul personal, și nu despre cel național, dar în cazul demnitarilor români cele două se confundă adesea. Durează mult și să truchezi plauzibil licitațiile și să-i convingi pe cei cărora le sunt dedicate să-și scoată buldozele pe traseu. Una dintre strategiile centrale ale guvernelor mai vechi sau mai noi a fost să se folosească imperativul interesului național al unei sistem eficient de autostrăzi pentru a-și consolida rețelele infracționale și conturile personale.
E o situație care durează de 27 de ani și sunt semne că, deși ne-am umplut de autostrăzi pe hârtie, acestea nu vor căpăta consistență pe culoarele europene de transport până nu vor străbate și plajele din Brazilia.
Dar primul ministru nu l-a criticat doar pe ministrul transporturilor, ci și pe cel al sănătății. Poate pentru că și acesta lucrează în domeniul infrastructurii, e drept biologice. Sănătatea face parte, alături de fondul de pensii, autostrăzile ficționale, ajutoarele pentru sinistrați, bugetul educației și al muncii și banii europeni, din șeptelul de vaci grase mulse de toate hoardele de politicieni care vor să trăim bine. Și ei pe lângă noi. Programele de guvernare sunt pline de bune intenții care duc către paradisele fiscale în junglele cărora dispar banii publici. Sistemul este defect de 27 de ani, i-a spus Tudose ministrului, uitând să spună câți ani a defectat țara chiar partidul său. De 27 de ani, partidele și apoliticii care au ajuns la guvernare au patronat un sistem corupt care, când și când, duhnește pân-la cer. Cu toții au invocat înalte rațiuni de stat pentru proasta guvernare, recurgând uneori la autocritici ipocrite și otrăvind opinia publică cu discursuri dulcege și promisiuni fantasmagorice. Astfel că, în ciuda stufoaselor programe de guvernare, sau doar ascunși în spatele lor, au făcut ce au vrut din votul primit fără teamă de represalii. Sănătatea, educația, sistemul de pensii sau asigurările de stat au fost reformate până la desfigurare, împăturite și despăturite, rupte în bucățele sau bricolate monstruos pentru a se potrivi în buzunarul de la piept al partidelor. Ele continuă să fie o sursă de confuzie și evaziune oficială, ținta tuturor deturnărilor de fonduri făcute în numele unor noi reorganizări, reforme, restructurări și modernizări. Guvernele au supraviețuit nu pentru că deciziile lor dureroase s-au dovedit, în cele din urmă, inevitabile câștigând astfel afecțiunea și solidaritatea socială, ci pentru să au negociat majorități dubioase și au fost susținute de tot soiul de interlopi de partid și de stat. Pentru că sunt pline de inși indispensabili, ca și cimitirele politice.
Cei care conduc ministerele sensibile sunt oameni de fier cu obrajii de tovali, buni să fie tăvăliți public pentru a da senzația că guvernul știe de rușine și se teme de opinia publică. Ei sunt chipul uman și tumefiat al sistemelor politice și în numele lor încasează palme răbdători. Florian Bodog este cel mai recent exemplu de demnitar nemuritor și rece, în ciuda focurilor prin care trece. Perdaful încasat a pornit de la constatarea că sunt tot mai mulți părinți care refuză să-și vaccineze copii. S-a constatat de pildă, că din varii motive, medicii nu au făcut vaccinarea antirujeolă a peste două sute de mii de copii cu vârste între nouă luni și nouă ani. Uneori nu se găsește vaccinul, alteori nu sunt doctori, de cele mai multe ori familia tradițională decide să lupte împotriva modernității satanice refuzându-i cardurile de sănătate și vaccinurile, că nu e bine să te joci de-a Dumnezeu cu microbii. Încurajați de prostrația instituțională, profeții acestui primitivism de rit nou au cucerit televiziunile și presa, demonizând microbiologia și cerându-le oamenilor să se abandoneze în mâinile Domnului. Au avut mai mult succes decât cursurile de prim-ajutor organizate de Crucea Roșie. Așa se face că rata imunizării a scăzut cu mult sub media europeană și sub recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, sub privirile goale de conținut ale direcțiilor sanitare care au preferat să se spele pe mâini ca să-și facă de lucru. Ministrul a demis niște șefi, a făcut ceva scandal ca să spună lumea că muncește însă nu și-a convins șeful de guvern. Problema este că discuția pe marginea oportunității vaccinării copiilor trebuia începută oficial mai din vreme. Ea a fost confiscată de teoriile conspiraționiste și profeți apocaliptici antisistem așa cum amenință să se întâmple și cu mișcarea antiavort. Uneori te întrebi dacă surzenia instituțională față de controversele de acest tip nu le face bine oficialilor care le încurajează, le lasă să se coacă și să explodeze, să ne bage în criză pentru a apărea ei ca salvatori sau raisoneuri bine intenționați care au soluții de criză, așa că nu mai e nevoie de o viziune pe termen lung. Cu alte cuvinte, oferă servicii de cârpaci când ar fi nevoie de chirurgi de geniu.
Dar Mihai Tudose a criticat cei 27 de ani de-acasă ai crizelor din sănătate pornind de la alt caz intens mediatizat, cel al unui copil care a fost tratat gratuit de cancer în Italia, dar care nu mai poate continua tratamentul din cauza greoaielor proceduri birocratice din România. Un tratament ale cărui efecte pot fi compromise pentru că normele actuale îi cer bolnavului să demonstreze că este bolnav. Desigur, dacă pacientul ar veni cu bani, totul s-ar rezolva. „Ce se întâmplă acum, pe anumite zone în Ministerul sănătății, cred că ar putea să facă obiectul unor structuri din Ministerul sănătății: psihiatrie, chestii de genul ăsta”, a mai spus Tudose, trimițând, astfel, cu sintaxa și logica lui tulbure întreg sistemul de sănătate la sanatoriul de boli nervoase. Iar ministrul i-a răspuns spășit: Da, este adevărat, domnule prim-ministru. Capul plecat de sabie nu-i tăiat. Dar chiar și dacă e tăiat, ce alibi mai bun pentru o proastă guvernare decât o decapitare?
Dar proba anduranței guvernului în fața bunului simț o dă Liviu Pop, ministrul educației. Dacă sănătatea trebuie să meargă la psihiatrie, nici ministrului educației nu i-ar strica niște lecții de limba română și logică. Liviu Pop a devenit o probă a faptului că sistemul educativ din România a ajuns la performanță și e capabil de orice miracol. Liviu Pop, un ins cu studii frugale și gramatică precară, ne convinge de fiecare dată că pentru a reuși în politică trebuie doar să ai credință și să respecți sfintele evanghelii de partid. A fost ministru de patru ori, de două ori al educației, chiar dacă nu s-a prins de el. Mihai Tudose îl privește încă chiorâș pentru că Liviu Pop este omul tuturor și are relații cam în toate taberele PSD-ului. E un animal politic protejat. De astă dată, pare imun la corupția din sistemul universitar despre care spune că este autonom. Este vorba despre două universități arădene care au umplut arestul poliției cu oameni studioși. Sunt cadre didactice, informaticieni și studenți, membrii unor rețele care vindeau examene și licențe. Ministrul spune că nu are ce le face. Discreția sa e de înțeles: își apără astfel dascălii de prigoana anticorupției căci și-a făcut el însuși studiile în Arad, la Universitatea Vasile Goldiș, una dintre clientele justiției. E înțelegător cu corupți, nu degeaba a fost jucăria preferată a lui Victor Ponta. Învățământul românesc a făcut miracole nu doar cu educație ministrului, ci și cu a altor absolvenți care, se spune, nici măcar nu știau româna cu care chipurile și-ar fi scris tezele de licență. Vorbele spuse cabotin de premierul Tudose referitoare la cei 27 de ani de putreziciune ai sistemului se aplică deplin și în cazul educației sau în economie, unde unii spun că, de fapt, creșterea economică ar fi doar rezultatul unei scamatorii contabile care transferă rezultele de anul trecut în anul acesta. Și, prin grija Curții Constituționale, sistemul de drept a fost readus la situația de acum 27 de ani când Ceaușescu susținea că nu poate fi judecat decât de Marea Adunare Națională. Recenta decizia a Înaltei Curți Constituționale a stabilit că și Parlamentul are autoritatea de a face anchete, nu doar Procuratura. Parlamentarii l-au convocat (de fapt, l-au somat) zilele trecute pe Augustin Lazăr, procurorul general, să dea explicații în legătură cu presupusele fraude la alegerile din 2009. Acesta a refuzat să se prezinte la comisie. „Cererea comisiei ridică o problemă de drept, spune procurorul general, respectiv definirea limitelor legale și a cadrului cooperarii loiale (subl.SS), care trebuie să se facă cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare.” Cu alte cuvinte, ar trebui respectată, măcar de fațadă, separația puterilor în stat. Însă Curtea Constituțională a dovedit nu odată că citește altfel textul fundamental și că ea însăși face parte din acel sistem care de 27 de ani produce haos și dezordine, stabilind așadar, că parlamentarii au dreptul de anchetă ca și procurorii, și pot convoca pe cine vor ei la comisii. Nu e singura victorie din aceste zile a sistemului împotriva bunului simț. Președintele Iohannis a semnat o lege pentru modificarea Codului Penal care escamotează infracțiunea de conflict de interese, redenumind-o „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”. Noua lege stabilește că în cazul îndeplinirii unei obligații impuse de lege nu poate fi vorba despre favorizarea unei persoane. Dar, cum știm, legile sunt cortinele de fum pe care se joacă marile acte de corupție astfel că de mare parte din acuzațiile de corupție deja aflate în cercetarea Direcției Anticorupție se va alege fumul.
