Linkuri accesibilitate

Slovacul Fico merge în Ucraina, dar nu e invitat la Kiev


Robert Fico a câștigat alegerile din Slovacia în toamna anului trecut promițând că odată ajuns la putere nu va trimite „niciun glonț” în Ucraina.
Robert Fico a câștigat alegerile din Slovacia în toamna anului trecut promițând că odată ajuns la putere nu va trimite „niciun glonț” în Ucraina.

Premierul slovac Robert Fico va merge miercuri în Ucraina, însă doar în colțul ei vestic, la Ujgorod, unde se va întâlni cu premierul ucrainean Denis Șmihal. Din cauza declarațiilor sale controversate, cu iz pro-rus, Fico nu a fost invitat la Kiev.

La sfârșitul săptămânii, populistul Fico a spus că Ucraina nu este o țară suverană, întrucât s-ar fi aflat din anul 2014, anul demonstrațiilor pe pe Maidan, „sub influența totală și sub controlul Statelor Unite ale Americii”.

El a mai spus despre conflictul declanșat de invazia rusă din februarie 2022 că nu poate avea o soluție armată. Vorbind cu doar câteva zile înaintea întâlnirii cu omologul său ucrainean, politicianul slovac a sugerat că Ucraina va trebui să renunțe la o parte din teritoriu.

„Trebuie să ajungă la un anume compromis, care va fi foarte dureros pentru ambele părți” a spus Fico. „Ce așteaptă? Că vor pleca rușii din Crimeea, Donbas și Luhansk? Asta nu este realist!”

Într-un interviu cu radioteleviziunea publică din Slovacia (RTVS), Fico a confirmat ce-a promis în campania electorală din toamnă, câștigată convingător în fața forțelor pro-occidentale, anume că nu va accepta trimiterea de asistență militară Ucrainei.

Potrivit datelor actuale, Slovacia se numără printre țările europene care ajută cel mai mult vecina invadată de ruși, în raport cu PIB-ul, după baltici și Polonia.

„Nu vrem al treilea război mondial”

În privința aspirațiilor euroatlantice ale Ucrainei, Fico a promis că-i va spune lui Șmihal, miercuri că este împotriva primirii țării în NATO. „Îi voi spune că o voi bloca, altfel ne trezim cu al treilea război mondial”.

El a adăugat însă, la capitolul înarmării Ucrainei, că nu este împotriva tranzacțiilor comerciale cu arme în care ar putea fi interesat Kievul. Slovacia este unul din producătorii importanți de armament din Europa.

Remarcile lui Fico au fost comentate pe larg în presa din Ucraina – relatează portalul slovak Sme.sk.

Portalul Kyiv Independent, de pildă, a calificat declarațiile slovacului drept „antiucrainene”, iar portalul Hromadske le-a numit „problematice”.

Opoziția pro-occidentală de la Bratislava a criticat la rândul ei declarațiile lui Fico, care nu sunt primele de acest fel. „Mi-e rușine că avem un asemenea premier, lipsit de orice empatie umană și de busolă geopolitică”, a declarat liderul formațiunii Slovacia Progresistă, Michal Šimečka.

Injurii și pași înapoi în lupta cu corupția

Partidul lui Fico, SMER, a câștigat alegerile din toamna anului trecut cu o retorică anti-occidentală, în primul rând anti-americană, numindu-i pe liderii de până atunci de la Bratislava „marionete” și „slugi” ale Washingtonului.

De mai multe săptămâni, slovacii umplu piețele marilor orașe la proteste împotriva încercărilor guvernului lui Fico de a dezmembra structurile anticorupție. Imagine din Bratislava, 18 ianuarie 2024.
De mai multe săptămâni, slovacii umplu piețele marilor orașe la proteste împotriva încercărilor guvernului lui Fico de a dezmembra structurile anticorupție. Imagine din Bratislava, 18 ianuarie 2024.

Pe președinta Zuzana Čaputová, o luptătoare anti-corupție care a anunțat că nu va mai candida la alegerile de anul acesta, un oficial din partidul lui Fico a numit-o în public la un miting în 2022 „c...a americană”, îndemnând mulțimea să scandeze aceste două cuvinte, în prezența actualului premier.

În campania de anul trecut, Fico a promis că dacă ajunge la putere nu va mai trimite în Ucraina „niciun glonț” și că nu va mai asculta nici de UE în politica față de Kiev.

Pentru mulți slovaci și prieteni străini ai democrației slovace, Fico este chiar mai periculos pe plan intern, fiind angajat într-un proces de slăbire a instituțiilor anticorupție. În opinia lui, multe din condamnările pentru corupție pronunțate în ultimii ani, cât a fost în opoziție, inclusiv împotriva unor aliați de-ai lui, au fost motivate politic, și trebuie să fie cât mai iute anulate.

Primele demersuri ale lui Fico înspre „dezarmarea” instituțiilor anticorupție au fost deja dezbătute în Parlamentul European, într-un semnal că Slovacia s-ar putea alătura în curând Ungariei vecine pe lista țărilor UE în care democrația este în mare pericol.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG