Născut la 3 iunie 1977 în orașul Drochia, într-o familie de intelectuali. A studiat teologia şi filologia la Chişinău. Masterate în filozofie şi asistenţă socială. Obţine gradul de doctor în teologie la Universitatea din Sibiu, România. Conferenţiar universitar, preot-paroh la Biserica USM, conduce o asociaţie studenţească creştin-ortodoxă şi a construit o biserică în localitatea Dumbrava, Chişinău.
Luni
Este zi de luni, când preoții, asemenea angajaților de la piață, au zi liberă. De mai multă vreme încerc să dedic această zi familiei, însă nu prea îmi reușește. Deși sunt preot la Universitatea de Stat din Moldova, administrez parohia Dumbrava din preajma capitalei. Tocmai de la o zi de luni am pornit lucrările de amenajare a parcării. În același timp am decis ca vechea răstignire, instalată acum 20 de ani, să o renovăm și să o amplasăm la intrarea în sat. Tot la Dumbrava sunt în toi lucrările de pictare a sfântului locaș, iar de rând cu acestea ne gândim să aducem catapeteasma din România, care se execută lângă Mănăstirea Neamț. Sunt și tată a trei copii, iar cel mai mare, Avram, absolvă ciclul gimnazial. Am impresia că toată casa e în postura absolvenților. Toți suntem cu ochii pe el, care trebuie ajutat la gătit pixurile, hainele și este încurajat să susțină cu bine examenul. A susținut primul examen la matematică. Apoi am mers la Universitate, unde am oficiat slujba Sfintei Cununii. Am avut parte de tineri tare drăguți, care au venit foarte responsabili în fața sfântului altar. Pe lângă toate, fiind cadru didactic, până seara am verificat tezele de master și am discutat cu studenții. Târziu am revenit la Dumbrava, săvârșind slujba acatistului cu un grup de credincioși. La cină am stat cu familia lărgită. Tata tocmai a fost externat din secția de neuro-recuperare și împreună cu mama vor sta o vreme la noi. Vine kinetoterapeutul și lucrăm... Când ajungi seara, îi mulțumești Domnului pentru ziua trecută și capul pe pernă. Cel mai mic, care are 8 ani, a decis să doarmă cu tata.
Marți
Ziua a început cu împărtășirea a două credincioase. M-am deplasat în sectorul Rîșcani al capitalei, mergând și comunicând cu Eliza Botezatu, care a primit cele sfinte. Un chip atât de luminos și liniștit! Am fost bucuros să fiu alături de ea în ultimele clipe. A decedat sărmănica. Apoi, nu departe am ajuns la buna noastră soră, cea mai vârstnică din parohie – sora Margareta de 97 de ani. Dânsa vine tocmai de la Cahul, unde a activat toată viața în calitate de contabil-șef la o fabrică, ultima vreme fiind în grija copiilor și nepoților. Are apartamentul ei, preferă să se descurce de una singură și mi-a mărturisit că e tare mulumită de pensia pe care o are. M-am mirat să aud că un vârstnic este mulțimit că are pensie boierească, aflând că are tocmai 2.700 de lei. Se descură, căci mâncarea și facturile sunt în grija rudelor. Apoi toată ziua am petrecut-o la Universitate. Am lucrat asupra tezelor studenților de la master. Anul acesta am 8 masteranzi la programul Istoria și Cultura Religiilor din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, USM. Cina e în sânul familiei. Am avut niște oaspeți, care au venit cu un gând bun și depănare de amintiri.
Miercuri
Miercurea e zi de post. Încercăm să ne înfrânăm un pic. E sezonul cireșelor, postind cu fructe până seara. Simți că în a doua jumătate a zilei începi să zbori, devii mai ușor și mai senin. Toată ziua am lucrat la universitate. S-a mai adăugat ziarul Dumbravei, corectând și scriind câteva răvașe. Tot în această zi am săvrșit slujba acatistului și intercționând cu o colegă, care m-a rugat să ne gândim cum putem îngriji mai multe mominte ale celor trecuți la Domnul din rândul slujitorilor și ale oamenilor de cultură, care nu mai au rude.
Joi
Este ziua când am fixat o minunantă troiță la intrarea în Dumbrava dinspre comuna Trușeni. Mai mulți bărbați s-au implicat în această lucrare bineplăcută Domnului. După trudă a mers un păhar de vin alb și o bucată de pâine. Am fost cu gândul la feciorul mai mare, care a susținut examenul la limba română. Slava Domnului, parcă a trecut și acesta. Am lucrat la Universitate, primind mai multă lume, care caută preotul cu diverse întrebări. Seara a urmat slujba nocturnă la Dumbrava și am adus liniștea în suflet după câteva zile zbuciumate. Practic în fiecare zi este cineva care încearcă să zădărnicească liniștea, însă e nevoie de răbdare și multă rugăciue, cu care treci peste toate ispitele și greutățile vieții. Se zice că rugăciunea de noapte este una de aur, e cu o încărcătură aparte.
Vineri
Iarăși zi de post. Tot cu cireșe începem. E pregătirea pentru susținerea tezelor. Din zori am scris avize și recenzii. Apoi am verificat o lucrare ce urmează a fi dată în tipar. Am mers la biserica din lemn din strada Albișoara, unde se instalează un monument în cinstea vrednicului de pomenire Mitropolit Efrem Enăchescu. Am salutat meșterii și donatorii poposiți din Oltenia și am discutat cu părintele-paroh Severian Gheras. Apoi cu câțiva colegi am abordat strategii educaționale și am oficiat slujba unei cununii. Spre seară am asistat la priveghere, apoi am mers la binecuvântarea unui parc auto, împărtășind bucuria zilei cu angajații acestei instituții.
Seara am găsit liniștea casei alături de cei dragi și mi-am planificat slujbele pentru zilele de sâmbătă și duminică. Bucuria cea mare e să fii sănătos, să fie pace, să fii în preajma oamenilor dragi și să poți sluji Domnului prin aproapele. Îi mulțumesc Celui de Sus pentru toate!