O analiză semnată Bogdan Antonescu și apărută pe site-ul stiripesurse.ro pune față în față realizările României în cei 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană și dificultățile cu care continuă să se lupte Republica Moldova. În opinia analistului, în decembrie 1999, când la Helsinki liderii europeni au stabilit lista potențialilor candidați la aderare și au aprobat începerea negocierilor cu șase state, printre care și cu România, Republica Moldova avea șanse să fie inclusă. Din păcate, „la Chișinău a izbucnit la moment criza guvernamentală provocată de comuniști și PPCD, susținută de președintele Lucinschi, care a dus la demiterea guvernului proeuropean Sturza”. În 2008, arată Antonescu citând Eurostat, un cetățean român își permitea mai puțin de jumătate din consumul unui European. Astăzi România s-a ridicat la 70% din valoarea medie a nivelului Uniunii Europene, în timp ce economia Moldovei etalează un produs intern brut la trei pătrimi din cel înregistrat în 1990. „Ratând șansa de a deveni parte a procesului de aderare la UE în 1999, scrie analistul, societatea moldovenească a rămas puternic fracturată până în ziua de azi. Fără o identitate autentică, rămasă în prizonieratul falsei identități vulgar-moldoveniste”, „încremenită în identitatea de origine colonială a unei gubernii rusești sau a fostei republici sovietice unionale”.
Riposta rusă la înaintarea frontierei euro-atlantice s-a născut după aproape 30 de ani
În chiar ziua începerii la Geneva a negocierilor dintre Rusia și Statele Unite, Dan Dungaciu demontează pe blogurile Adevărul refrenul repetat de Rusia că Occidentul și-a „încălcat promisiunile”. Dungaciu explică și documentează că Vladimir Putin a ales să defileze cu această afirmație încă de la anexarea Crimeei încoace, în ciuda precizărilor repetate ale Statelor Unite : „nu au existat niciodată angajamente cu forţă politică şi juridică ale Vestului că nu va extinde NATO dincolo de frontierele Germaniei reunificate”. Chiar și ieșind din sfera documentelor, nu se poate vorbi decât de pomenirea, la un moment dat, în cadrul unor discuții la nivel înalt, și a acestei idei, între altele. Repetarea ei este expresia frustrării retroactive a Rusiei : „Riposta rusă la înaintarea frontierei euro-atlantice s-a născut după aproape 30 de ani. Rusia a avut nevoie, practic, de o generaţie ca să fie, din nou, la masa mare a negocierilor. Asistăm astăzi la reglarea unui sistem de relaţii internaţionale care, vreme de 30 de ani, a funcţionat cu un singur motor: cel american”. Acum însă Rusia e din nou pe picioarele ei, „militar, cel puţin, şi vrea recunoaştere”, scrie Dan Dungaciu.
Ioana Ene-Dogioiu, de la spotmedia.ro, atrage din nou atenția asupra fenomenului creșterii de audiență a Alianței pentru Unirea Românilor. Azi o face referindu-se la un reportaj mult comentat al jurnaliștilor de la Libertatea, cărora li s-a reproșat în mediile online că ridică mingi unui partid extremist. Ioana Ene susține că reportajul a făcut exact ce trebuia, fie că „ne place ori nu” : a arătat cu ce mijloace își crește audiența AUR, iar partidele tradiționale și susținătorii lor ar trebui mai degrabă să să ia aminte la felul în care această formațiune își trimite activiștii în teren, direct în casele oamenilor, selectând cazuri „sociale” și acordând atenție specială tinerilor și copiilor.
