Ce se întâmplă însă cu cei mai vulnerabili în vreme de pandemie din R. Moldova?
La scurt timp după ce pandemia a pus stăpânire pe Europa, am surprins, în special pe rețele sociale, nemulțumirea mai multor reprezentanți ai minorităților etnice care reproșau autorităților că nu comunică despre epidemia de Covid-19 „pe limba tuturor”, astfel încât avertismentele despre măsurile luate pe timp de criză să ajungă în timp util la toți cetățenii.
Mai târziu însă, când îngrijorările autorităților, mai cu seamă a celor italiene, au dat în foc, oamenii și-au schimbat retorica. Atunci și-au făcut apariția grupuri de voluntari care au grijă să traducă mesajele autorităților în limbile rusă, bulgară sau ucraineană.
Ar trebui ca statul să asigure o indemnizație unică pentru o perioadă de o lună-două
Secretarul general al Coaliției Vocea Romilor, Silviana Feraru, spune că în comunitățile locuite preponderent de romi mediatorii comunitari și-au asumat rolul de vestitori care să transmită mesajele oficiale ale autorităților. Dincolo de informații, oamenii mai au însă nevoie și de o bucată de pâine, or, e lucru știut că o bună parte dintre romi își câștigă banii muncind cu ziua, iar acum sunt lipsiți de această sursă de existență, spune Silviana Feraru: „Sunt familii social-vulnerabile cu 4-5 copii care îmi telefonează și îmi spun că mai au produse alimentare doar pentru o săptămână. Cred că ar trebui, la fel cum se întâmplă în țările europene și nu doar pentru familiile de romi și cele social-vulnerabile, statul să asigure o indemnizație unică pentru o perioadă de o lună-două. Acolo unde mai activează mediatorii comunitari, oamenii cunosc situația, prin telefon comunică, sunt informați, dar oamenii solicită ajutor, sprijin. Noi, ca și comunitate de romi ne susținem. Știind mentalitatea romilor pot să vă spun că ei au fost uniți și vor rămâne uniți, ei nu se lasă la greu, acesta este beneficiul lor”.
Pentru persoanele cu necesități speciale, informarea despre riscurile pe care le prezintă virusul COVID-19 e și mai anevoioasă. Uneori reușesc să capteze mesaje transmise din alte state – Italia, Franța sau România, dacă adresările televizate sunt „traduse” în limbajul mimico-gestual.
Încercăm să ne descurcăm cum putem
Elena Rebeja, președinta Asociației cu deficiențe de auz din Cantemir, spune că la prima vedere s-ar părea că majoritatea hipoacuzicilor sau nevăzătorilor stau acasă și nu ar face parte din grupurile de risc. Dar este o percepție eronată, spune femeia. Și asta pentru că, dimpotrivă, majoritatea au o imunitate slăbită din cauza unui regim alimentar modest, iar dacă în comunitatea lor compactă ajunge virusul, riscul se multiplică imediat. De asemenea, până acum pentru mulți o sursă importantă de comunicare erau discuțiile cu vecinii, rudele sau prietenii cu care acum nu prea pot să interacționeze. „Nu m-am gândit că se va întâmpla așa ceva și am rămas la un moment dat fără baterii pentru aparatele auditive. Ieri, am reușit, cu Doamne-ajută, am apelat la niște persoane mari care ne-au dat o mașină de ocazie, am mers la Cahul și mi-am luat baterii pentru fetiță și la băiat. Surdomuții își scriu mesaje, cei care ne cunoaștem, dar la cei care mai puțin aud, situația este mai dificilă. Încercăm să ne descurcăm cum putem. Eu apelez la Chișinău, am o doamnă care ne ajută, apelez la Cimișlia, cât de cât noi avem ceva susținere”.
Elena Rebeja susține că în ultimele zile oamenii s-au solidarizat suficient încât categoriile vulnerabile – vârstnicii și persoanele cu nevoi sociale să nu se simtă excluse și să nu ducă lipsă de strictul necesar. Important e ca spiritul de inițiativă să nu se stingă după trecerea pandemiei și fiecare, dar mai ales autoritățile, nu cumva să revină la vechile obiceiuri – guvernanții să se plângă pe lipsa de personal și bani, iar oamenii din grupurile vulnerabile să-și ducă în continuare traiul „cu ochii închiși” la propriu și la figurat.
