Linkuri accesibilitate

Spitalele din Herson, evacuate din cauza bombardamentelor. Numărul morților, în creștere


Într-un spital din Herson, medicii tratează pacienții la lumina lanternei
Într-un spital din Herson, medicii tratează pacienții la lumina lanternei

Guvernatorul regiunii Herson din sud-estul Ucrainei, aflată în conflict, a anunțat pe 25 noiembrie că „din cauza bombardamentelor constante”, oficialii au evacuat pacienții din mai multe spitale.

Guvernatorul regiunii Herson din sud-estul Ucrainei, aflată în conflict, a anunțat pe 25 noiembrie că „din cauza bombardamentelor constante”, oficialii au evacuat pacienții din mai multe spitale.

Autoritățile regionale spun că în acea zi s-au înregistrat zeci de morți și răniți din cauza bombardamentelor rusești. Halina Luhova, șefa administrației militare a orașului Herson , spune au fost uciși că 15 locuitori ai orașului Herson de bombardamentele rusești în cursul zilei. Alte 35 de persoane au fost rănite, inclusiv un copil.

Luhova a declarat prin intermediul rețelelor de socializare că mai multe case particulare și blocuri au fost avariate în bombardamentele rusești.

Deportări, tortură, execuții

Hersonul a fost trecut pe harta neagră a crizei umanitare din Ucraina. După o invazie și ocupați de opt luni, orașul Herson și regiunea a cărei capitală este au fost sfârtecate de violențe, agresiuni, privațiuni...

Abuzurile la care au fost și sunt supuse Hersonul și alte zone ocupate sau recent eliberate, prin bombardamentele și atacarea sistematică a infrastructurii au determinat Parlamentul European să recunoască, miercuri 23 noiembrie, Rusia drept „stat terorist”.​ Rezoluția Parlamentului European spune că Rusia «sponsorizează terorismul și folosește mijloace teroriste» în războiul său din Ucraina, comițând «crime de război» și cere statelor-membre să adopte un al nouălea pachet de sancțiuni unde, printre altele, să fie inclusă și lista celor implicați în deportările forțate, adopțiile forțate de copii ucraineni, în „referendumurile” ilegale din regiunile Lugansk, Herson, Zaporojie și Donețk și în „alegerile” ilegale din Crimeea și Sevastopol, precum și pe toți membrii partidelor din Duma de Stat a Rusiei care dețin funcții în parlamentele create în Ucraina, la toate nivelurile, inclusiv la nivel regional și municipal.

Hersonul nu a avut răgazul să-și revină după ocupația rusă care a făcut ravagii și a lăsat în urmă drame și răni nevindecabile: infrastructura orașului aproape integral distrusă, utilitățile la pământ și multe-multe victime, morți și răniți.

În urma investigațiilor preliminare făcute de procurorii ucraineni, dar și de cercetători independenți, s-a descoperit că, de la ocuparea Hersonului, adică din primele zile de război, locuitorii au fost supuși unor abuzuri sistematice: au fost deportați, arestați, torturați cu brutalitate și executați. Un grup de cercetători americani de la Universitatea Yale au ajuns la concluzia că Rusia a pus la cale o campanie sistematică de arestări extrajudiciare, răpiri, torturare și ucidere a ucrainenilor care se opun ocupației ruse în Herson înainte de declanșarea invaziei ruse în Ucraina pe 24 februarie.

Într-un program numit „Observatory Conflict”, susținut de Departamentului de Stat de la Washington, echipa de cercetători de la Laboratorul de cercetări umanitare din cadrul Școlii de Sănătate Publică a Universității Yale a dat publicității un raport în care documentează 226 de cazuri de arestări și dispariții de persoane din regiunea Herson în perioada martie-octombrie 2022.

De asemenea, anchetatorii din regiunea Herson din sudul Ucrainei au descoperit acum o săptămână 63 de cadavre cu semne de tortură după plecarea forțelor rusești, a declarat ministrul de Interne, Denis Monastirski, într-o intervenție la televiziunea națională. Un investigator ucrainean de top în domeniul drepturilor omului a publicat joi o înregistrare video a ceea ce susține el ar fi fost o cameră de tortură folosită de forțele rusești în Herson, inclusiv o celulă de mici dimensiuni în care, potrivit acestuia, au fost ținute până la 25 de persoane în același timp. Dmitro Lubineț, comisarul pentru drepturile omului din parlament, a distribuit videoclipul pe rețelele de socializare.

Camera de tortură din Herson: „Când nu le plăcea ceva, foloseau o armă cu electroșoc”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:13 0:00

Amintind crimele asupra civililor comise în teritoriile ocupate, în Herson sau Izium de pildă, dar și în oricare altă zonă pe unde au trecut trupele rusești, Oleksandra Matviiciuk, șefa organizației Centrul pentru libertăți civile, organizație care a câștigat ex-aequo Premiul Nobel pentru Pace în acest an, spunea că pentru autoritățile de la Moscova, comiterea crimelor de război a devenit o parte integrantă a mentalității de război. „Kievul nu ar trebui să stea pe gânduri și să-i aducă pe presupușii autori ruși în fața justiției” mai spunea ea.

De la declanșarea războiului pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, organizația a colaborat îndeaproape cu parteneri naționali și internaționali pentru a strânge documente legate de potențialele crime de război rusești împotriva civililor ucraineni.

Până în prezent, au documentat peste 21 000 de exemple de crime de război comise de forțele rusești începând din 2014, dintre care multe au avut loc după invazia Moscovei din februarie.

„Timp de opt ani am tot atras atenția la faptul că Rusia comite crime de război... și timp de opt ani lumea nu a acordat atenție acestei practici criminale”, a declarat Matviiciuk.

Rușii se retrag, dar nu cedează

Dar încercările prin care trec locuitorii Hersonului nu s-au încheiat, odată cu retragerea armatei ruse din zonă peste fluviul Nipru. Regiunea a fost aproape total debranșată de la electricitate, nu are apă curentă și nici căldură, în vreme ce condițiile meteo sunt tot mai dure.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a spus că sute de spitale și facilități medicale din Ucraina nu au combustibil, apă și electricitate. „Sistemul medical ucrainean se confruntă cu cele mai negre zile ale sale de până acum în acest război. După ce a suferit peste 700 de atacuri, [sistemul medical ucrainean] este acum și o victimă a crizei energetice”, s spus într-o declarație Hans Kluge, directorul regional pentru Europa al OMS, după o vizită făcută în Ucraina. Printre acestea, multe spitale din Herson.

Guvernatorul Iaroslav Ianușevici anunțase pe contul Telegram al administrației regionale mai devreme în cursul zilei de ieri că copiii dintr-o unitate regională din Herson au fost transportați la Nikolaev, la aproximativ 60 de kilometri distanță. El a adăugat că printre alte persoane transferate se numără și pacienți psihiatrici, aproximativ 100 de persoane fiind așteptate să ajungă la tratament în Odesa, orașul-port de la Marea Neagră, situat mai la vest. El a spus că transferul pacienților va dura pe toată durata atacurilor inamice în Herson.

Ianușevici a mai spus că locuitorii din oraș - recucerit de forțele ucrainene la începutul acestei luni după luni de ocupație și țintă a unor atacuri aeriene cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurii și obiectivelor civile - ar putea contacta autoritățile pentru a solicita evacuarea „în regiuni mai sigure din Ucraina”.

Sunt și știri mai bune din Herson: Ianoșevici i-a anunțat pe locuitorii orașului că doi operatori de telefonie mobilă, Kyivstar și Vodafone, au reușit să restabilească funcționarea a două stații de bază în regiunea Herson, permițând furnizarea de servicii de voce și internet.

XS
SM
MD
LG