Linkuri accesibilitate

Sprijinul UE pentru R. Moldova: pe timp de pandemie și în afara ei


La piața din Musaitu, din Taraclia, modernizată în cadrul proiectului SARD, al UE.
La piața din Musaitu, din Taraclia, modernizată în cadrul proiectului SARD, al UE.

În aceste zile, Uniunea Europeană nu luptă numai cu COVID-19, ci și cu impresia creată de rivalii ei politici și de detractori, că și-ar fi lăsat de restriște la începutul epidemiei membrii și aliații. Despre ajutorul european pentru R. Moldova pe fondul pandemiei s-a vorbit miercuri la o conferință de presă a Delegației UE în R. Moldova.

Sprijinul UE pentru R. Moldova: pe timp de pandemie și în afara ei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:19 0:00
Link direct

Uniunea Europeană a oferit R. Moldova ajutoare urgente în valoare de 87 milioane de euro pentru cetățenii și afacerile moldovene lovite de criza pandemică, iar alte 30 de milioane de euro au fost oferite împreună cu Organizația Mondială a Sănătății pentru nevoile imediate ale medicilor și sistemului medical. Încă 100 de milioane de euro, sub formă de asistență macro-financiară urgentă, au fost propuse de Comisia Europeană pentru redresarea consecințelor crizei.

Asistenţa europeană nu se reduce însă doar la aceste sume de bani despre care s-a tot vorbit în societate...

Pe durata crizei pandemice UE a continuat să sprijine proiectele demarate până la epidemie. De exemplu, pe cele sociale realizate de organizaţii neguvernamentale, care, se ştie, de-a lungul anilor au preluat o serie de probleme pe care statului le soluționează mai anevoios. Din ajutorul urgent de 87 de milioane de euro, 11,3 milioane sunt destinate organizaţiilor societăţii civile care oferă servicii persoanelor aflate în dificultate şi celor vulnerabile.

Natalia Postolachi este directoare executivă la CASMED, o asociaţie care oferă servicii de îngrijiri sociale şi medicale la domiciliu pentru persoane cu nevoi speciale. Ea spune că graţie suportului financiar substanţial din partea donatorilor, inclusiv din parte UE, asociaţia nu şi-a suspendat serviciile în această criză pandemică. Donatorii au acceptat fără ezitare ca o parte din finanţări destinate altor necesităţi să fie direcţionate către procurarea echipamentelor de protecţie.

„Serviciile de îngrijire la domiciliu am continuat să le oferim în regim normal, cu mici ajustări şi cu protejarea constantă a personalului de îngrijire. Am decis să continuăm şi serviciul social echipa mobilă, dar într-un alt mod, adică de la distanţă. S-a reuşit în această perioadă de pandemie să fie prestate peste 300 de intervenţii online. Dacă pentru psiholog, asistentul social a fost o provocare, atunci pentru kineto-terapeut a fost o sarcină extrem de dificilă, deorece să înveţi la distaţă cum să aplice corect anumite tehnici sau cum să facă anumite exerciţii este o misiune aproape imposibilă, a fost extrem de greu.”

În acest an UE a oferit peste 30 de granturi pentru serviciile sociale, iar anul viitor numărul acestora ar putea ajunge la 100.

Organizaţia Inițiativă Pozitivă care sprijină persoanele cu HIV este şi ea printre beneficiarele unui grant european. Ina Vutcariov spune că organizaţia, cu ajutorul UE, a reuşit să asigure pe timp de pandemie continuitatea serviciilor, inclusiv în cadrul comunităţii terapeutice din Anenii Noi:

„Peste o mie de oameni care sunt HIV pozitivi şi sunt în tratament au putut să şi-l continue pentru că am avut deservire la domiciliu şi repartizarea de pastile. Am continuat să oferim servicii vitale pentru consumatori de droguri. Încă un moment foarte important a fost că am putut să continuă programul de reabilitare în comunitatea terapeutică din penitenciar. Şi desigur că inima organizaţiei noastre – comunitatea terapeutică Anenii Noi – unde trec programe de reabilitare consumatorii de droguri şi-a continuat activitatea. Am primit mult suport în această perioadă, atât financiar, cât şi moral ca să nu întrerupem această activitate.”

În 2019, pe fondul creşterii nivelului de percepție a corupției, mersului lent al reformelor în justiție și carențele la capitolul stat de drept, Uniunea Europeană a decis să-şi schimbe viziunea legată de suportul acordat R. Moldova astfel încât acesta să fie folosit în cel mai eficient mod. Susținerea financiară a fost reorientată de la autoritățile publice centrale către societatea civilă, văzută ca un motor al schimbărilor, în special la nivel local.

Ambasadorul UE Peter Michalko de Ziua Europei, la Chișinău, 2019
Ambasadorul UE Peter Michalko de Ziua Europei, la Chișinău, 2019

Ambasadorul UE Peter Michalko a menţionat că sectorul asociativ rămâne un partener de încredere şi a salutat adoptarea noii legi a ONG-urilor, săptămâna trecută, după multiple discuţii controversate. Diplomatul a mai spus că Uniunea Europeană şi ţările membre au mobilizat toate mijloacele disponibile pentru consolidarea sectorului de sănătate şi pentru a atenua impactul socio-economic al crizei pandemice în R. Moldova. Pe lângă asistenţa financiară, ajutorul oferit cetăţenilor şi ONG-urilor care au grijă de oamenii vulnerabili în timpul pandemiei, au fost donate şi distribuite mai multe echipamente medicale şi de protecţie.

Obiectivul nostru este să susținem R. Moldova pentru a ține sub control acest virus...

„Obiectivul nostru este să susținem R. Moldova pentru a ține sub control acest virus, dar și să privim spre viitor, ca să vedem cum prevenim impactul asupra economiei şi societății”, a punctat Ambasadorul UE Peter Michalko.

Diplomatul a amintit că organizaţiile societăţii civile mai au la dispoziţie două zile pentru a accesa granturi destinate serviciilor sociale, dezvoltării economice şi ajutorarea categoriilor vulnerabile, cum ar fi copiii, vârstnicii, persoanele fără adăpost şi cele cu nevoi speciale. Valoarea totală a proiectului este de peste 6 milioane de euro.

Previous Next

XS
SM
MD
LG