Linkuri accesibilitate

România. De ce ar vrea Băsescu să-și arunce în aer al doilea mandat


Cât de credibili sunt cei doi protagoniști: fostul președinte și consultantul său?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:08 0:00
Link direct

Președintele PSD Liviu Dragnea, care este și șeful Camerei Deputaților, ar vrea chiar el să conducă viitoarea Comisie parlamentară de investigare a scrutinului prezidențial din 2009, comisie care ar urma să se înființeze săptămâna viitoare.

Între timp, însă, și Comisia de control a Serviciului Român de Informații a anunțat că Dan Andronic, consultantul politic de la care a pornit întreg scandalul va fi chemat la audieri.

La începutul săptămânii Andronic a publicat în Evenimentul Zilei un articol care sugerează că SRI s-ar fi implicat în alegerile prezidențiale din 2009, ajutându-l pe Traian Băsescu să câștige al doilea mandat.

Pe scurt, el susține că în noaptea de 6 decembrie 2009 ar fi fost acasă la viitorul ministru al apărării și apoi al Internelor Gabriel Oprea, unde mai erau „la un pahar de whisky”, directorul SRI și adjunctul său (George Maior și generalul Florian Coldea), plus șefa Direcției Naționale Anticorupție, Codruța Kovesi, alături de alți oameni influenți ai României.

Consultantul politic spune că știe „cu certitudine” că aportul conducerii Serviciului Român de Informații și al DNA „a fost esențial” pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din 2009.

Trebuie „să știm”, subliniază și Băsescu, „dacă am avut un președinte care a fost desemnat pentru cinci ani în urma fraudei acestor domni sau doamne, sau dacă am avut un președinte legitim”.

Fostul președinte îi cântă în strună fostului său consultant politic, deși acest lucru ar putea să-i fie fatal.

Nu e clar ce anume l-ar putea face pe Traian Băsescu să se lase târât într-un scandal din care ar putea rezulta că scrutinul prin care a câștigat alegerile prezidențiale din 2009 ar fi fost sprijinit de instituțiile de forță ale statului. Și apoi, a pus la cale acest lucru fostul său consultant politic - cel care a aruncat pe piață informația - chiar împreună cu Traian Băsescu?

Ce resorturi stau la baza acestei țesături? Și cât de credibili sunt cei doi protagoniști: fostul președinte și consultantul său?

Dan Andronic este urmărit penal de Direcția Națională Anticorupție pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului în dosarul referitor la finanțarea campaniei electorale din 2009, alături de fiica cea mare a fostului președinte și de Elena Udrea, condamnată deja la închisoare cu executare, chiar dacă sentința nu e definitivă.

Pe de altă parte, Traian Băsescu se află în corzi, mai cu seamă după ce favorita sa, Elena Udrea, a primit condamnarea în primă instanță și ar putea spune în fața completului de judecată lucruri incomode despre fostul președinte.

Ambii protagoniști ai scandalului nu sunt, deci, suficient de credibili. Amândoi și-ar dori probabil să o compromită de procuroarea șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, după ce șeful și adjunctul SRI au fost deja schimbați. Alt mobil nu se întrevede deocamdată.

Lucrurile sunt complicate, și nu se putem ști dacă e doar o punere în scenă, sau într-adevăr cel mai important serviciu secret al României s-a implicat în alegerile prezidențiale din 2009 alături de șefa Direcției Naționale Anticorupție.

XS
SM
MD
LG