Născut la 5 august 1979, în Chirileni, Ungheni. A absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universității de Stat din Moldova. A făcut masterul și doctoratul în istorie la aceeași facultate. A fost redactor la Editura „Prut Internațional” și redactor-șef adjunct la „Jurnal de Chișinău”. Este redactor la Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova și responsabil de actualitatea politică la „Gazeta de Chișinău”.
Luni
Îl visez a doua noapte pe Putin. S-a făcut că l-am luat pe Vladimir Vladimirovici și l-am dus acasă la cel mai important om din familia noastră. O rudă care a murit acum vreo zece ani, cam pe vremea asta. Atotputernicul lider de la Kremlin, cel mai scund dintre noi, îmbrăcat într-o geacă modestă, consimte tot ce spune ruda mea răposată, fost nomenclaturist de la sat.
Urmărirea obsesivă a ostilităților militare din Ucraina mă face să nu-mi dau seama dacă dorm sau lucrez.
Stăruie în mintea mea ideea dacă toți rușii sunt vinovați pentru crimele comise de Kremlin împotriva populației civile din Ucraina.
Se știe că vina colectivă pornește de la cele două orașe biblice distruse de providență și mă întreb dacă absolut toți locuitorii celor două urbe erau vinovați.
Marți
Eforturile mele de a obține un interviu de la o angajată a Ministerului Mediului îmi consumă energia și nervii. Din păcate, reprezentanții acestui minister, recent reinstituit, fac mai multe politici de reintegrare cu Transnistria decât politici de mediu.
Am impresia că Ministerul Mediului a devenit în acest mandat atât de opac și insipid încât nu știu dacă a mai fost vreodată în decursul existenței sale.
Pesemne că totul se explică prin înțelegeri ascunse între Chișinău și Tiraspol de a emite certificate de mediu Uzinei Metalurgice din Râbnița...
Pesemne că totul se explică prin înțelegeri ascunse între Chișinău și Tiraspol de a emite certificate de mediu Uzinei Metalurgice din Râbnița, cel mai mare contribuabil al regimului secesionist din stânga Nistrului, în schimbul unui contract avantajos cu Centrala Termoelectrică Moldovenească.
Becisnicia statului Republica Moldova ne face din nou captivii acestui teritoriu controlat de Moscova.
Miercuri
Decizia CEDO în cazul fostului director al Pieței „Curcubeu” din Chișinău, Serghei Cosovan, îmi răscolește în memorie hotărârile judecătorești din Republica Moldova.
Serghei Cosovan a fost încarcerat și deținut nejustificat până și-a dat obștescul sfârșit. Cazul acestui om de afaceri demonstrează nocivitatea și incompetența polițiștilor, procurorilor și magistraților responsabili de dosarul său.
Mai multe femei s-au plâns reporterilor Centrului de Investigații Jurnalistice că răposatul director al pieței „Curcubeu” a luat bani pentru buticuri, dar procurorii nu au reușit să îi demonstreze vinovăția. Ei l-au ținut în temniță, fără probe, până la moarte.
Un oficial a spus jurnaliștilor că mediatizarea condițiilor proaste de detenție împiedică oamenii legii să încarcereze marii criminali ai Republicii Moldova.
Dar noi nu avem cum să nu înregistrăm aceste cazuri deoarece tăcerea este egală cu complicitatea.
Joi
O nouă ieșire de-a lui Mihail Garbuz. De-a lungul timpului, acest personaj cu nume stâlcit a organizat aici, la Chișinău, diversiuni nu doar împotriva Republicii Moldova, ci și împotriva României, prin proiectul odios „Moldova Mare”, împotriva Ucrainei prin acțiunea „Radei Populare a Basarabiei” în 2014.
Într-un răspuns la o solicitare, Serviciul de Securitate al Ucrainei, SBU, mi-a comunicat în aceeași perioadă că a urmărit diversiunile lansate în ajunul semnării Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE. Numai că Mihail Garbuz nu a fost niciodată, inexplicabil, tras la răspundere.
Astăzi, Procuratura Generală susține că toate acțiunile care incită la război și la ură interetnică sunt concertate și realizate intenționat pentru a crea printre cetățenii Republicii Moldova o atitudine favorabilă unui conflict armat, inclusiv pentru generarea unor disensiuni sociale.
Bine, mă întreb eu, și de ce atunci la o lună de ostilități militare în Ucraina nu a fost nimeni tras la răspundere pentru propaganda războiului?
Vineri
Încep ziua, ca de obicei, făcând bilanțul militarilor ruși căzuți în războiul din Ucraina. După doi ani de statistici de Coronavirus, calculăm cifrele nebuloase ale războiului.
La o lună de război în Ucraina, Sputnik-ul tace mâlc despre problemele trupelor rusești...
Deși autoritățile moldovenești au blocat domeniul Sputnik.md, Agenția de stat Rusia Today continuă să propage nestingherit știri false pe un alt site – md.sputniknews.com.
La rândul său, Radio Sputnik lucrează deopotrivă degajat prin posturile „Hit FM” și „Radio Alla”, colportând propagandă rusească pe teritoriul a trei state – Moldova, Ucraina și România. La o lună de război în Ucraina, Sputnik-ul tace mâlc despre problemele trupelor rusești, dar preferă să vorbească despre pretinsele laboratoare de arme chimice pe teritoriul statului vecin.
Toată știrea se bazează doar pe discursul reprezentantului Ministerului Apărării al Federației Ruse, Igor Konașenkov, originar din Chișinău.