La împlinirea a 65 de ani de la moartea lui Stalin, corespondenta noastră a stat de vorbă cu istoricul Mihai Tașcă despre felul în care mai este văzut astăzi dictatorul sovietic.
Europa Liberă: Cum a fost primită această veste a morții lui Stalin în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească care era Republica Moldova pe atunci.
Mihai Tașcă: „Vestea morții lui Stalin trebuie privită sub două aspecte. Mai întâi, sub poziția oficială a guvernării și realitatea, de fapt, care era în Uniunea Sovietică. Este cunoscut faptul că toate lucrurile care erau prezentate ca succese în URSS – victoria în războiul civil, colectivizarea, industrializarea, victoria în cel de al Doilea Război Mondial, etc. erau atribuite lui Stalin. În ultimii 20 de ani din viață, Stalin prin intermediul mașini de propagandă sovietică și a făcut un nume în așa măsură în care vestea morții lui a căzut ca un trăsnet, ca un șoc.
Am vorbit cu mai multe persoane care au prins acel moment. Ei își închipuiau la acea vreme, sincer, că Stalin va fi veșnic, că Stalin nu va dispărea.
Pe de altă parte era realitatea crudă a Uniunii Sovietice. Erau 50 sau 60 de milioane – încă nu este foarte clar câte – de persoane care au avut de suferit în timpul colectivizării, foametei, represiunilor din 1937-1938, care așteptau cu sufletul la gură să se termine odată și odată acest regim. Ei, desigur, nu puteau să-și manifeste deschis bucuria.
În arhivele securității de la Chișinău am găsit mai multe dosare în care oamenii, pentru un banc despre Stalin au fost duși în Gulag pentru zece ani sau de la o vorbă spusă despre Stalin au fost duși în Siberia pentru patru ani. Chiar în ziua morții lui, am găsit un dosar în care câțiva basarabeni, de bucurie, au luat o votcă și s-au apucat să o bea. Ei, cineva din cei trei a avut grijă să meargă la Securitate să-i denunțe și, iarăși, au nimerit în Siberia.
Deci, una era propaganda rusă, propaganda sovietică și alta era realitatea crudă din teren.
Basarabenii, la rândul lor, aveau motive în plus să se bucure, cel puțin în suflet, despre dispariția călăului, întrucât în ultimii 13 ani ei au avut cel mai mult de suferit. Ei și-au adus aminte de anexarea din 28 iunie 1940, de primul val de deportare, de colectivizare, foamete, deportare din 1941, din 1949 și ei așteptau cu sufletul la gură să se termine acest regim.
Cu toate acestea, revin, am întâlnit persoane care credeau sincer că Stalin va trăi veșnic și, undeva, le părea rău că a murit. Asta, fie datorită vârstei – erau elevi și nu prea cunoșteau realitățile din Uniunea Sovietică, fie n-au fost atinși la valul de represiuni sau la fărădelegile care erau în Uniunea Sovietică.”
Europa Liberă: Spre exemplu, eu îmi amintesc de ce-mi povestea bunica mea care, cu doi ani înainte de moartea lui Stalin a fost nevoită să fugă împreună cu bunelul în alt sat, în altă zonă a Moldovei, pentru că erau și ei pe listele celor care urmau să fie deportați și au fost avertizați de rude. Și ea îmi povestea că în ziua morții lui Stalin s-a bucurat atât de mult încât și-a sacrificat ultimul batic negru pe care-l mai avea pe lângă casă ca să pună panglici de doliu pe drapel. Dar a avut inteligența să nu manifeste public această bucurie. Care au fost consecințele pentru oamenii care s-au bucurat și care au fost turnați la securitate?
Mihai Tașcă: „Într-adevăr, dosarele de la arhivă arată mai multe asemenea cazuri de manifestare tacită de bucurie la dispariția călăului. Însă, cu moartea lui nu s-au schimbat lucrurile în bine peste noapte. Imediat în republicile unionale, inclusiv în RSS Moldovenească a fost create comisii pentru verificarea dosarelor penale prin care oamenii au fost judecați și trimiși în Siberia. Acele comisii au lucrat câțiva ani de zile, am văzut acele rapoarte ale lor.
Însă oamenii din Siberia nu au fost întorși imediat. Abia prin 1956, 1957 li s-a dat voie unora să revină în Basarabia. Alții, am întâlnit dosare, și prin 70 să mai stea acolo. Deci, a început un proces de dezgheț, așa, cum l-a numit Hrușciov, însă a fost unul lent, cu pași înceți și cu pași mărunți care nicidecum nu a soluționat gravele probleme sau gravele consecințe ale stalinismului.”
Europa Liberă: Exact în contextul acesta – cât de lungă a fost calea de la moartea lui Stalin la destalinizare și dacă acest lucru s-a produs cu adevărat?
Mihai Tașcă: „Eu nu cred că s-a produs cu adevărat, întrucât, bun, ne aducem aminte de Congresul al 20-lea al Partidului Comunist sovietic în care s-a condamnat cultul personalității lui Stalin. Însă l-au condamnat cei care au fost alături de Stalin și, practic, au contribuit la stalinism. A fost un proces mai mult ca să se apere ei pe sine însăși și să nu fie și ei trecuți prin ghilotina istoriei.
Destalinizarea nici până acum nu a avut loc. Vedeți că în continuare apar manifestări pro-staliniste ici colo. Asta este o consecință a epocii în care trăim, în care trebuie să treacă timp în care lumea să înțeleagă ce a însemnat Stalin și stalinismul pentru lume, în general, și pentru Basarabia în special.
Nouă ne vine tot mai greu să vorbim sau să publicăm lucrări despre stalinism întrucât arhivele în continuare sunt închise, la
Stalinismul își are rădăcini bune, în continuare, nu doar la vecinii noștri de peste Nistru, dar și la noi în republică
arhive se îngrădește accesul la informație. Lucrările, chiar dacă apar, apar într-un tiraj mic, nu se popularizează. Așa încât stalinismul, în continuare, își are rădăcini bune, nu doar la vecinii noștri de peste Nistru, dar și la noi în republică.”
Europa Liberă: Noi ne amintim, la sfârșitul anilor 1980, începutul anilor 1990, a fost acea Perestroikă, au fost atunci foarte multe publicații cu atrocitățile din perioada lui Stalin, s-a discutat foarte mult despre acest subiect. Acum vedem că simbolismul lui Stalin, inclusiv și al lui Lenin, revin în actualitate, în special în Rusia, dar și în spațiul post-sovietic. Ce se întâmplă, de fapt?
Mihai Tașcă: „Mă întreb și eu ce se întâmplă, întrucât nu avem un proces asupra comunismului. Dacă imediat după cel de-al Doilea Război Mondial a fost un proces la Nürnberg, iată că de când s-a încheiat Perestroika, de când s-a destrămat Uniunea Sovietică, în toate republicile unionale, și în Rusia inclusiv, se discută într-o oarecare măsură despre stalinism și ororile pe care le-a adus acest regim, însă nu avem un proces care ar condamna acel regim, măcar simbolic, dacă nu prin articole din codul penal.
Se renunță, de fapt, la ideile de democrație și se revine încet la ideile de totalitarism – unde șeful puternic ne va face fericiți, unde șeful puternic va decide tot și unde nu vom avea nimic de spus în afară de ceea ce ni se va spune de sus.”
Europa Liberă: Domnule Tașcă, dar care este mesajul din spatele redeschiderii monumentelor lui Stalin și Lenin, a interzicerii filmului „Moartea lui Stalin” în Federația Rusă, a persecuțiilor criticilor lui Stalin, iată, după 65 de ani de la moartea dictatorului?
Mihai Tașcă: „Un grup de oameni care au nu atât nostalgie după vechiul regim, cât mai ales au înțeles că cetățenii pot fi manipulați, iată că asta și fac. Fie manipulează societatea cu trecutul nostru, cu trecutul care nu este deloc strălucit și oamenii, în lipsă de cunoștință, iată, acceptă o asemenea manipulare.”
Europa Liberă: Dumneavoastră spuneați că inclusiv la noi arhivele se deschid foarte greu, se vorbește cu greu despre lucruri care ar fi trebuit să fie demult condamnate și depășite. De ce e așa de grea această despărțire de trecutul comunist și dictatorial și care este diferența dintre societățile în care această despărțire s-a produs și alte societăți în care stăm încă la mijloc?
Mihai Tașcă: „Societățile libere, democratice, întâi de toate nici nu au avut asemenea regimuri. Țările din Europa nu au cunoscut asemenea regimuri totalitare. Ele având un trecut și o istorie bogată în democrație, nu puteau să accepte ca în țările lor să se instaleze o asemenea dictatură.
Noi, din spațiul acesta, fiind încă mai slabi la capitolul democrație, iată că am acceptat ca un asemenea regim să ne conducă. Iar actualii conducători să nu facă altceva decât să speculeze trecutul, fără să-l spună până la capăt. Amintesc de succese care, de fapt, sunt niște insuccese a omenirii.”
Europa Liberă: Deci, la noi dumneavoastră spuneți că nu s-a produs încă această despărțire?
Mihai Tașcă: „Nu, încă nu s-a produs, abia se începe și nu știu cât va dura. Trebuie să treacă timp, trebuie să vină oameni noi la conducere, să se deschidă arhivele, să se pună în discuție subiectele acestea, mult timp ca să treacă și să înțeleagă toți, de la mic la mare, ce a însemnat pentru noi stalinismul.”
Europa Liberă: Mai este o zicală la noi foarte bună: că cine nu-și cunoaște istoria riscă s-o repete.
Mihai Tașcă: „Așa este, așa este. Și noi, am impresia că acum încet-încet încercăm să n-o repetăm. Noi observăm cum în anii 1990 avem acces la arhive, acum nu mai avem; cum în anii 1990 se vorbea mai mult, acum nu se mai poate vorbi. Și teamă mi-e că degrabă se vor introduce coduri penale anumite articole pentru anumite fapte…
Lucrurile necunoscute întotdeauna aduc sau provoacă neînțelegeri. Cu cât mai repede se va explica ce a însemnat stalinismul pentru Basarabia, cu atât mai ușor vom trece de la statul totalitar până mai ieri la un stat democratic.”
