Linkuri accesibilitate

Statele Unite și chestiunea refugiaților palestinieni


Palestinieni în enclava Gaza transportînd corpul unui militant al Jihad-ului în octombrie 2017
Palestinieni în enclava Gaza transportînd corpul unui militant al Jihad-ului în octombrie 2017

Administrația Trump a decis să înceteze finanțarea unor programe ONU destinate refugiaților palestinieni.

Administratia Trump a decis sa înceteze finantarea pentru programe ONU menite sa finanțeze refugiati palestinieni. Care este contextul acestei decizii, în relatarea corespondentului Europei Libere la Washington.

Exista citeva elemente de context. Pe de o parte este faptul ca administratia Trump isi propune sa reduca ajutorul american pentru strainatate in general.

Al doilea element este procesul de pace din Orientul Mijlociu. In urmatoarele saptamini, Casa Alba planuieste sa critice activitatea Comisiei specializate de la Natiunile Unite si sa ceara reducerea numarului de palestinieni considerati refugiati, de la cinci milioane, număr care include si rude ale refugiatilor initiali, pina la o zecime din cifra actuala. Aceasta reducere solicitata înseamna că cei care nu se califica pentru statutul de refugiat si-ar pierde si dreptul de a reveni in teritorii disputate, aflate in Israel. Analisti arata ca daca s-ar proceda asa cum administratia isi doreste asta ar inrautati si mai mult situatia din Gaza si crea perspectiva ca violentele sa se întețească.

In afara de contributiile pentru activitatile ONU, Statele Unite ofera sprijin direct in Cisiordania si Gaza. Saptamina trecuta administratia a anuntat ca peste 200 de milioane de dolari, de-acum alocati pentru acel ajutor, vor fi redirectionate. Aceste actiuni, care se adauga mutarii ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim fac parte dintr-un plan mai amplu al administratiei Trump de a reconfigura politica Statelor Unite in Orientul Mijlociu.

Desi putini in regiune cred ca dreptul palestinienilor de a reveni in teritorii din care ei sau predecesori provin, aflate in Israel, se va materializa, acest drept se afla in centrul negocierilor de pace din regiune. Administratia Trump nu poate modifica unilateral criteriile folosite de ONU pentru clasificarea refugiatilor, care in prezent includ pe cei proveniti din familiile celor care au parasit teritorii contestate din Israel. La Natiunile Unite, curentul de opinie este favorabil palestinienilor si mandatului agentiei specializate. Dar Donald Trump sustine ca daca agentia isi doreste finantare americana trebuie sa modifice regulile si maniera in care opereaza.

Ambasadoarea americana la ONU, Nikki Haley s-a referit in mod direct la atitudinea palestiniană față de negocieri si criticile la adresa Americii. Ea a spus ca, in ciuda acestor critici, autoritatile palestiniene vor bani din America pentru a finanta scoli si alte servicii din Cisiordania si Gaza, sau servicii pentru refugiati in Iordania, Siria si Liban. Administratia Trump cere si statelor arabe bogate din regiune sa contribuie la finantare, intre acestea Arabia Saudita sau Kuweit. Desi tari europene si arabe au contributii importante, Statele Unite sînt cel mai important donator pentru Agentia ONU pentru refugiati contribuind cu aproape o treime din bugetul de 1,1 miliarde de dolari.

XS
SM
MD
LG