Linkuri accesibilitate

Spionajul rus în Statele Unite


Clădirea în care se află Consulatul rus la Seattle, Washington, March 26, 2018
Clădirea în care se află Consulatul rus la Seattle, Washington, March 26, 2018

În jur de 150 de spioni ruși sub acoperire diplomatică ar fi fost activi în Statele Unite, înainte de expulzare.

Recenta expulzare a 60 de agenti rusi sub acoperire diplomatica a readus in memorie anii razboiului rece. Care este in general situatia cu spionajul intre cele doua mari puteri? O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington.

Acoperirea diplomatica este in continuare preferinta atit rusa cit si americana, cind vine vorba de spionaj – se arata intr-un articol aparut in Washington Post. Moscova recruteaza si imigranti de origine rusa, creaza firme fictive, trimite asa zisi turisti in America in misiuni pe termen scurt, recruteaza americani si penetreaza retele de computer.

Corespondența zilei de la Washington cu Valeriu Sela
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:27 0:00

FBI-ul monitorizeaza miscarile si comunicatiile celor suspectati de spionaj, dar agentia e confruntata cu cresterea activitatilor de spionaj ale Rusiei si accesibilitatea codificarii comunicatiilor. CIA-ul urmareste spioni care actioneaza in strainatate, Agentia Nationala de Securitate monitorizeaza comunicatiile internationale, iar FBI raspunde de spionii din interiorul tarii.

Dupa expulzarea celor 60, o oficialitate americana a spus, sub beneficiul anonimatului, ca peste 100 de spioni rusi sub acoperire diplomatica erau activi in Statele Unite, inainte de expulzare. Dar o alta sursa a aratat ca probabil oficialitatea a dat un numar mai mic decit cel real, pentru a nu alerta Moscova ca se stie si despre ceilalti. Sursa crede ca numarul real este in jur de 150.

Se estimeaza ca e nevoie de circa zece agenti FBI pentru a supraveghea un spion profesionist, in interval de 24 de ore. O strategie folosita de Moscova este ca, odata cu spionul sa iasa din reprezentantele diplomatice, un numar de persoane, pentru a pune pe urmaritori in dificultate.

Microsoft, firma cu sediul la Seattle, a fost vizata de spioni, care au incercat sa recruteze persoane care lucreaza in serviciul de codificare. Analisti spun ca spionajul rusesc s-a intensificat de cind Putin a redevenit presedinte in 2012 si apoi dupa ocuparea Crimeei.

Comentatori politici cred ca expulzarea, anuntata de administratia Trump va afecta serviciile de informatii de la Moscova si va scadea moralul agentilor. Asta pentru ca misiunile vor trebui predate personalului ramas in Statelor Unite sau unor persoane fara experienta. Riscul expulzarilor, din perspectiva informationala este ca atunci cind Rusia va inlocui agentii, FBI-ul va trebui sa ia de la capat, pe scara larga, detectarea. „Uneori e mai bine sa stii cine sint si sa-i urmaresti” - a declarat o oficialitate de la FBI.

XS
SM
MD
LG