Linkuri accesibilitate

Statele Unite pe punctul de a reduce numărul militarilor din Afganistan


mazar-e-Sharif, forțe afgane de securitate, decembrie 2019

Ministrul american al apărării. Mark Esper, vrea să reducă numărul de militari staționați în Afganistan „cu sau fără un acord de pace" cu milițiile Taliban pentru a da astfel prioritate teatrelor de operaţiuni din regiunea indo-pacifică, precum şi concurenţei strategice cu China.

Într-o declarație de presă, Esper a spus că potrivit comandantului forțelor americane din Afganistan, generalul Austin Miller ar fi posibil ca dubla misiune a trupelor americane „de a lupta împotriva grupărilor jihadiste şi de a instrui armata afgană", poate fi făcută și cu mai puțin militari.

Președintele Donald Trump anunțase la sfârșitul lui noiembrie că ar vrea să reducă numărul militarilor americani din Afganistan la 8.600, de la aproximativ 13.000 - 14.000 cât sunt în prezent.

XS
SM
MD
LG