Linkuri accesibilitate

Statele Unite se uită cu scepticism la noul guvern taliban de la Kabul


Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al milițiilor taliban prezintă principiile după care va fi guvernat Afgansitanul, la o conferință de presă, kabul, 7 septembrie 2021.

Semnalele de până acum cu privire la maniera în care talibanii afgani vor guverna sunt contradictorii.

Corespondență de la Washington
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:18 0:00
Link direct

În primele sale intervenții de presă, purtătorul de cuvânt al talibanilor a spus că cei care au colaborat cu Statele Unite și guvernele afgane anterioare sunt amnistiați, nu au motive să se teama. Întrebat de ce crede că atât de mulți afgani încearcă să părăsească țara, purtătorul de cuvânt a dat vina pe Statele Unite, arătând că oferind afganilor posibilitatea de a se refugia în Occident, America privează țara de numeroși specialiști.

Referitor la situația femeilor și fetelor, cărora în timpul guvernării talibane anterioare li s-a interzis să învețe sau să lucreze, purtătorul de cuvânt a spus că acest lucru nu se va repeta, dar că femeile vor fi tratate în conformitate cu legea islamică – separate de bărbați în scoli și obligate de a fi însoțite de un bărbat din familie, pentru deplasări mai îndelungate de trei nopți.

Studenți la Universitatea din Kabul, organizate după regulile noii guvernări taliban, Afganistan, 6 septembrie 2021.
Studenți la Universitatea din Kabul, organizate după regulile noii guvernări taliban, Afganistan, 6 septembrie 2021.

Pe ansamblu, primele apariții publice ale talibanilor au sugerat o variantă diferită de anii ’90, cu restricții de genul celor aplicate în alte țări musulmane conservatoare, ca Arabia Saudită de exemplu. Dar există și mulți sceptici care nu cred în schimbarea la față a talibanilor, fiind de părere că este vorba numai de o schimbare conjuncturală, pentru că regimul de la Kabul nu poate rezista fără ajutoare financiare externe.

În declarațiile talibane s-a subliniat însă că țara nu va fi o democrație cu alegeri libere, pentru că acestea reprezintă opțiunile oamenilor și nu a forțelor divine.

Marți, 7 septembrie a fost anunțat noul cabinet taliban interimar și compoziția sa nu îi încurajează pe cei care speră că talibanii sunt reformați. Cabinetul este populat cu lideri din garda veche talibană, între care și liderului rețelei Haqqani, organizație considerată teroristă de către Statele Unite.

Ministrul interimar de interne – Sirajuddin Hqqani- este pe lista persoanelor vizate de FBI pentru activități teroriste. Premierul Muhammad Hassan Akhund – este desemnat și el drept terorist de către Națiunile Unite.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG