Donald Tusk, președintele Consiliului European, a părut, câteva clipe, cel mai lucid politician român. Prezent, alături de greii Uniunii Europene, la București, el le-a vorbit într-o română curată și cursivă celor prezenți, dar și spectatorilor de dincolo de murii pictați ai Ateneului, despre România, valorile și perspectivele ei. A făcut-o cum puțini politicieni români știu și pot s-o facă: firesc și direct, exact și empatic. A dovedit că are proprietatea sensurilor și că se descurcă bine în spațiul cultural românesc. Cei care l-au ascultat au putut face comparația dintre el și ceilalți vorbitori și nevorbitori din sală. Pe bună dreptate cei care susțin că în Europa Occidentală produsele (politicienii, de pildă) diferă calitativ de cele din România au un motiv în plus s-o facă. La supermarketul românesc, politicienii au multe E-uri, calorii și aditivi, dar puține fibre, vitamine și minerale.
Florin Iordache, pe postul de ersatz al lui Liviu Dragnea și la bine și la rău, și-a folosit limba de lemn pentru a-i convinge pe toți că partidul lui se simte bine în Europa, fără a preciza dacă nu cumva se referă la Eurasia. La rândul său, șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu vocație de model, a îmbrăcat cămașa Armani a sacrificiului vorbind despre subiectul fierbinte al instituțiilor care păstrează metode trecute, obiceiurile, pentru a arăta „şi mai mult care sunt aspectele care deranjează şi care sunt instituţiile ce s-au transformat în spiritul european”. A înțelege tensiunile dintre coaliția majoritară și aceste instituții „învechite” ar dovedi solidaritatea celorlalte state europene cu România, crede șeful Senatului.
Întreaga festivitate de lansare a președinției rotative a României la cârma Consiliului Uniunii Europene a fost o plimbare printre oglinzi paralele și de multe ori strâmbe. Probabil că așa se vor fi simțit demnitarii europeni simțind în ceafă răsuflarea unor pușcăriași notorii ca Adrian Năstase, Adrian Severin (europarlamentar cu suflet mare și buzunare largi) sau a fiului Vioricăi Dăncilă (care a stat în loja oficială, alături de Emil Constantinescu, semn că acesta din urmă a fost învins de sistem nu doar ca președinte, ci și ca pensionar).
Dar lista invitaților la această ceremonie nu e neapărat semnificativă prin prezențe, ci mai ales prin absențe. A lipsit din motive de sănătate, se zice, Ion Iliescu căci probabil că e prea multă bucurie în Oda bucuriei ca să-și riște stenturile. Absent a fost și Traian Băsescu pe a cărui tură, indiferent de impresia trecută, prezentă și viitoare pe care o lasă lumii matrozul din el, s-a finalizat aderarea la Uniunea Europeană. Absența lui e cu atât mai inexplicabilă cu cât, cu o zi înainte de festivitate, publica pe pagina sa de socializare o notă entuziastă propunând trei direcții de atac pentru președinția României la Consiliu UE: să lupte pentru a convinge Regatului Unit al Marii Britanii să nu părăsească Uniunea, să propună o planificare a strategiilor de adoptat pe următorul sfert de veac pentru constituirea Statelor Unite ale Europei și să găsească resursele pentru finanțarea magistralei de transport fluvial Rotterdam-Constanța. S-ar putea ca aceste proiecte să fie subiectul viitoarei campanii electorale a partidului pentru alegerile europarlamentare din mai acest an. Oricum, fostul președinte a preferat să-și rostească discursul în singurătatea paginii de socializare (primind, de altminteri, multe aprecieri pozitive). Poate și pentru că nu mai vrea să se expună (are relații tandru-nerespectuoase cu Juncker care cândva îl pupa pe creștet) căci, se spune (dar sursele sunt nesigure), ar fi în tatonări pentru o asociere cu PNL ca să aibă un viitor electoral mai rosé de calitate superioară.
Au lipsit, de asemenea, reprezentanții Casei Regale. Regele Mihai a fost unul dintre vectorii de imagine și influență din lupta pentru aderare, și absența prințesei Margareta, Custode al Coroanei României, tace multe vorbe de recunoștință și spune multe altele despre ingratitudinea și oportunismul politicienilor. Dar trebuie să-i înțelegem și pe organizatori (cei care au trecut data greșită cu un an în minus pe invitațiile la festivitate): la urma-urmei, o invitație adresată prințesei însemna un loc (două) mai puțin pentru activiștii partidului, pasionați de Simfonia a noua că e cu happy-end, are imnul Uniunii la final. Chiar și președintele Iohannis a ezitat mult până să se decidă să vină. Poate pentru că are un contencios constituțional cu guvernul pe tema neconfirmării unor miniștri.
Este o luptă care s-a intensificat, de fapt, de când președintele Iohannis a spus că guvernul nu este pregătit de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene. Motivul pentru care a făcut această afirmație, a explicat el după aceea, ar fi fost legat de criza de personal a administrației: ministrul pentru Afacerile Europene fusese concediat și nu i se găsise încă înlocuitor. La finele lui noiembrie, pe baza acestei crize de personal, guvernul a vrut să schimbe fotoliile în cabinet, recondiționând unele fețe de miniștri și aducând altele noi, însă președintele Iohannis nu le-a acceptat numirea. Spunea pe-atunci că guvernul Dăncilă nu are nici măcar prim-ministru, că e condus de „infractorul Dragnea.” În chiar ziua festivității de la Ateneu, Iohannis a transmis la guvern scrisorile prin explica de ce respinge în continuare numirea celor doi miniștri de la Transporturi și Muncă (în principal, pentru că-i consideră incompetenți). Prevăzând acest răspuns, oamenii lui Dragnea spun că săptămâna viitoare vor fi propuși aceeași miniștri, pentru a treia oară, poate e cu noroc.
Un alt absent a fost Liviu Dragnea, despre care OLAF, organismul european antifraudă, susține că este unul dintre cei care se pare că au dat iama în borcanul cu miere al fondurilor europene. Nu degeaba se tot vorbește despre clasa politică de la București ca despre o rudă săracă cu duhul căreia nu ar fi bine să-i lași cheile cutiei cu economii pe mână. În replică, Dragnea a început noul an cum l-a încheiat pe precedentul, la „cremenal”, de data aceasta depunând o plângere împotriva Comisiei Europene la Curtea Europeană de Justiție. El le cere judecătorilor ca raportul care-l vizează pe el și pe prietenii de la TelDrum să fie casat pe motiv că nu a fost audiat însă experții spun că nu are prea mari sorți de izbândă pentru că dosarul e pe rolul unei instanțe naționale. Absența lui de la festivitatea europeană este motivată așadar rațional și sentimental: nu ar fi suportat să dea ochi în ochi cu Juncker, împotriva căruia a depus plângerea, dar nici să-și întrerupă vacanța în Maldive cu logodnica. Nu rămâne decât să ne întrebăm cum ar fi sunat discursul lui dacă ar fi fost prezent. Nici Viorica Dăncilă, nici Florin Iordache, aceste Guri de Aur ale șefului de partid, nu prea i-au făcut cinste: nu au spus nimic despre noua securitate, despre Statul Paralel și persecuția politică, temele preferate ale șefului PSD. Mai mult, Viorica Dăncilă a recidivat și s-a pupat din nou în Peața independenții cu Jean-Claude Juncker.
Întâmplător sau nu (dar, cum spun detectivii, cine mai crede în coincidențe?) în ziua acestei ceremonii, 10 ianuarie, s-au împlinit șase luni de la reprimarea manifestației de protest a românilor diasporeni din Piața Victoriei. Atunci a murit Ilie Gâzea, otrăvit de gazele lacrimogene lansate de jandarmi. În aceeași noapte au fost răniți, bătuți și arestați sute de protestatari. România a fost subiectul uneia dintre cele mai stânjenitoare ședințe a Parlamentului European în noiembrie, când s-a discutat despre uzul și abuzul de violență din timpul reprimării manifestației. România s-a ales cu o altă pată greu de șters din istoria recentă, plenul europarlamentar luând chiar în discuție activarea articolului 7 al tratatului UE care ar fi dus la suspendarea dreptului la vot al României.
În fața Ateneului s-au strâns mai multe sute de persoane pentru a le reaminti celor din sală că în România încă se mai moare pentru libertate. Sau în lipsa acesteia. La șase luni după acele evenimente nu există niciun vinovat, cercetările trenează, iar ministrul de Interne care a dirijat circulația pulanelor și a grenadelor propune avansarea la excepțional a comandanților de pluton. Dar nu există încă nici condamnați în celelalte mari dosare al istoriei recente, nu avem nici măcar un vinovat pentru tragedia de la Colectiv, iar autoritățile se zbat din greu să prezinte abuzurile din 10 august drept o aplicare legitimă a forței așa cum au făcut-o și cu celelalte represiuni din ultimii treizeci de ani de la Revoluție, ba chiar și cu cele de dinainte pe când Iliescu îi scria discursuri lui Ceaușescu.
Acest sentiment de zădărnicie face ca, văzând cu ochii, manifestațiile de protest din România să-și piardă din elan și exuberanță. Iarna vrajbei politice a înghețat drumurile și multora li se pare că la capătul lor nu sclipește decât poleiul.
