Născută pe 5 mai 1978 în Nisporeni. A facut studii la Universitatea de Stat, Facultatea de Litere, specialitatea limba și literatura română. După absolvire, a activat la Aeroportul din Chișinău, în Sala Delegațiilor Oficiale. După 2 ani a hotărât să plece peste hotare. Crede că în 2 ani se va întoarce acasă, dar au trecut deja 16. Lucreaza într-o familie din Bologna, face și baby-sitting. Lucrează mult, dar nu se plânge. Nu i-a fost deloc ușor, mereu a fost cu gândul să revină acasă, este capabilă să ofere ceva societății, dar îi este frică. Încearcă să fie optimistă.
Luni
Munca începe la 8:30. Locuind în aceeași casă, mă trezesc calm pe la 7:00 - 7:30. Pornesc radioul pe unda preferată, îmi fac cafeaua, fără de care nu aș putea exista. Sînt dispusă să renunț la orice, din punct de vedere alimentar, numai nu la cafea:este marele meu viciu. Dau o privire rapidă pe rețea dacă s-a petrecut ceva peste noapte și mă pregătesc de muncă. Salut familiarii care între timp iau micul dejun și citesc ziarul național și local pe care le găsesc în fiecare dimineață la ușă și dacă nu sunt noutăți în care pot fi implicată și eu, fiecare merge pe propria stradă. Ziua de luni este lungă, eu mă ocup de sistemarea casei și de bucătărie. Meniul îl decidem împreună, astăzi vor fi 7 persoane la masă.Mare importanță se dă regimului alimentar și a trebuit să ajung în Italia ca să redescopăr peste ani că bucatele cele mai sănătoase sunt din produse km 0 și de cât mai puțină prelucrare, după cum se alimentau buneii noștri, cu ce-ți oferă anotimpul în grădină. Fetițele ar prefera "orezul aurit" la prânz, așa numesc ele risotto cu șofran. Deci prânzul este decis, cu salată sau orișicare legumă crudă și fructe.
Seară se mănâncă carne sau pește cu legume coapte, fie la vapor sau în cuptor.
Uleiul se folosește pe cât mai mult crud. Menționez acest fapt, căci este de importanță majoră regimul alimentar. Nu trebuie să trăim pentru mâncare, dar trebui să mâncăm pentru a putea trăi sănătos. În jurul orei 9:00, în fiecare zi, o aud pe mama, pe Skype. Nu stăm mult de vorbă, fiindcă ieri am vorbit mult și de toate. Vreau să o aud fiindcă locuiește singură și convorbirea îmi dă un sens de pace. În 17 ani de "exil voluntar", am fost mereu cu gândul că acuși, acuși mă voi întoarce acasă. Și de câte ori ajung parcă la o decizie, gândul se îndepărtează mereu. Însă după lokdown-ul acestei primăveri și după toate schimbările care se petrec pe care deja le percepem și la schimbările ce vor urma, pentru prima oară în toți acești ani, sînt mulțumită că mă aflu aici și de cine sînt înconjurată. Sper mult să se stabilească situația și în Moldova, căci este o rană atât de deschisă și atât de dureroasă. Nu am cunoștințe extraordinare, dar la școală mi-am făcut mereu tema pe acasă bine. Am ales facultatea de limbă și literatură română din plăcere și am un mare sens de neîmplinire că nu am continuat să merg pe această stradă… Evident, Italia mi-a schimbat mult viziunea asupra existenței și chiar de mi-a luat cei mai frumoși ani, eu rămân recunoscătoare și pentru ce mi-a dat.
Ziua trece repede și pe la 21:00 mă retrag în spațiul meu, aprind televizorul pentru companie și privesc o transmisiune de 20 minute, care abordează tema zilei, evident COVID-19. Are în fiecare seară câte 2-3 invitați, mereu diferiți și ascult opiniile acestora. Sunt mulți clowni și pe aici, dar sunt și multe minți sclipitoare și bine pregătite pe care le urmăresc cu drag.
Marți
Regimul este mereu același, dar astăzi este o zi mai ușoară. Pe lângă lucrările de casă, mai avem meșteri care trebuie să niveleze un perete și electricianul care schimbă sistemul de iluminare. Sînt persoane care se cunosc de o viață, deci fiecare își îndeplinește munca fără ospețe. Eu, în schimb, trebuie să-i supraveghez când au nevoie să iasă și să între în locuință.
După masă sînt dădaca, câțiva ani în urma, îmi era foarte greu și ieșeam doar cu una, cu cea mai mare. Acum fetițele sunt mari deja, au dădaca lor, dar marți rămâne după-amiaza noastră de înghețată. E zi de sărbătoare pentru noi. Fiecare își alege gustul preferat și savurăm din plin momentul așezându-ne pe o bancă în apropiere. Încercăm cu toții să ne comportăm de parcă nimic nu a fost, dar nu este posibil și rezervările fiecăruia dintre noi se citesc pe față. Ne plimbăm puțin prin parc și drumul spre casă (cu intenție) duce mereu direct în librărie. Anna(fetița cea mai mare) are pasiunea cărților, în special în evoluția dinozaurilor, așa că orice scuză este binevenită de a cumpăra o carte.
A fost destul o dată să zic cărțile sunt cadouri educative, or sunt mereu binevenite…
Cand ajungem acasă mama și bunica fetelor ne mustră de fiecare dată, căci cheltuim bani. Nouă pe o ureche întră și pe alta iese. Ajungând acasă, fiecare pleacă în propriile apartamente. Cina se ia la opt seara, suntem în trei mâncăm cu toții în liniște și fiecare se retrage în intimitatea sa…
Eu pe la 21:00 aprind televizorul și privesc TG Post, invitatul special este Giulio Tremonti, un ex ministru al economiei. Cu toate că a făcut parte din guvernul Berlusconi, este unul dintre puținii experți pe care eu îi înțeleg, știe despre ce vorbește fiind pregătit în materie, fără a folosi fraze gătite precum o fac mulți alții. Se strigă în gura mare că guvernul ia mai mult decizii politice decât de urgență medicală. Nimeni nu s-a așteptat la acest val violent și consecințele se prevăd deja dezastruoase. Dar se fac jocuri murdare și lumea înțelege deja că este luată de prostime… Îl confrunt cu dl Victor Ciobanu din Republica noastră și, evident, urmăresc evenimentele din țară. Încerc să-i ascult pe cei mai competenți.
Mă culc cu gândul la baștină. Nu este nostalgie, ci neputință.
Miercuri
Lucrez jumătate de zi. Practic toată atenția mi se pune pe întâlnirile programate după masă, încerc să fac totul ce nu reușesc să fac într-o săptămână(să merg la bancă, să fac cumpărături și ce mai trebuie). Acum totul trebuie programat, nu te primește nimeni fără ora ta. Dar se face mai puțin și cu mai multă atenție. La medic încă nu se merge, doar telefonic dacă nu este de urgență. Sfatul este ca analizele generale să fie amânate pentru septembrie. Din cauza lokdown-ului, mulți cetățeni au fost nevoiți să amâne intervenții, proceduri și acum se încearcă să se treacă la normalitate, dar nu este simplu. Și mulți riscă să moară nu de virus, ci de stop cardiac și probleme oncologice și nu numai. Multe dintre victimele primăverii au plătit cu propria viață din motivul că nu au putut primi asistența și atenția medicală cuvenită. Când pe 9 martie am fost izolați total și nu am ieșit timp de 59 de zile, am fost preîntâmpinați să facem tot posibilul să nu ajungem la spital. De aceea acum se lasă mai mult spațiu pentru cine are probleme de sănătate mai grave,fiind cu toții conștienți că nici cele secundare nu sunt de amânat pe prea mult timp. Din fericire, ne-am putut cu toții permite…
Când cineva mă întreabă ce mă ține în Italia, "nu te-ai săturat de bani"?!
Nu am avut niciodată salarii mari, dimpotrivă, dar nu am stat cu mâna întinsă la nimeni, ceea ce țara mea nu-mi poate oferi. Am încercat mereu să fiu în regulă și la evidență. De câte ori am nevoie fie de asistență medicală, fie necesități legale, totul se rezolvă(fără cozi la ușă, fără plicuri pe sub masă) Statul italian pentru mine ca cetățean străin există.
Îmi salut cunoscuții pe care îi am în oraș, la local. Unii încă se mai tem, alții cred că s-a exagerat în toate. Oricum, după această pauză forțată, se percepe totuși multă pozitivitate. Nu știu ce va fi peste 2 luni… Toții suntem de acord cu același motiv, dacă se mai repetă un așa stop la nivel național, multă lume va muri de foamete.
Deseară vreau să finisez "Melancolia" lui Cărtărescu…
(Merg la somn)
Joi
Se începe cu 08:30 și este una din diminețile în care nu știi de unde s-o apuci… Sonerie la ușă, sună telefonul, vine domnul care se ocupă de draperii și totul se întâmplă la un loc. Între timp știu deja că sunt mulți la prânz, trebuie de mers și la cumpărături și de pregătit masa. Este una dintre zile, cândva era mai des, când vrei să ieși pe ușă și să mergi fără a te uita înapoi… Și unde să te duci?! N-ai încotro… Așa că îmi fac lucrul cum pot mai bine, mă mai cert eu cu mine însămi până ajung să fac pace și trece. În orele de pauză îi scriu Corneliei despre carte.
Tare greu am citit-o de data aceasta, nu este în armonie cu perioada dată.
Am început-o de vreo trei ori, apoi am lăsat-o și am reluat-o în zilele astea. A mers, modul narativ al scriitorului îmi place mult. E despre singurătate, ca să vezi…
Chiar de am mers la facultatea de Litere, mi-a plăcut mai mult sintaxa. Cititul literaturii era cam de nevoie. În schimb, îmi reușeau bine selectările criticilor literari. Și acuma încerc din toată informația pe care o găsesc să fiu pe cât de selectivă, dar o mai dau în bară, căci mai "lunecă" și informatorii veritabili… Prea multe și prea de toate. Pasiunea cititului mi-a apărut în Italia, mai întâi pentru a domestici limba, apoi mi-a devenit cea mai bună companie.
Vineri
Pe la nouă o sun pe mama. Parcă binișor, îmi zice despre timp, că are de mers la grădină și printre altele îmi spune :"Știi s-a deschis un" măriȘor". Zic" mare novosti"... Vai de capul nostru. Plin de magazine Nisporeniul nostru. Două supermarkete doar în centru, de câte ori am întrat în ele, mereu pustii. Și mai pot da crezare sărmanilor oameni care se bucură de câțiva bănuți reducere, căci sărăcia e nemiloasă. Însă nu-i pot înțelege pe cei ce postează pe rețea interviul acestei "cârtițe politice", făcându-i publicitate gratuită. Mai rămâne să mai fie ales și primar(din nou) și suntem țara tuturor posibilităților de corupție și minciună. Și eu mă întreb de unde vin toate astea, răspunsul mi-l dau singură: de la educație. Educație nu înseamnă doar respectarea regulilor, ci respectul față de om, în genere. Noi nu avem spirit civic, zicem una și facem alta… Ne revoltă reprezentanții guvernului, dar trebuie să admitem că majoritatea populației sunt ca ei:mincinoși, hoți și oportuniști. Guvernarea unei țări este oglinda poporului. Foarte puțini sunt cetățenii onești și de bună credință, care la rândul lor, dacă încearcă să se impună pentru dreptate sunt insultați și abandonați…
Totul se bazează doar pe aparență și acesta este rezultatul conceptului de instruire, a promova fără de merite
. Așa s-au format "buratinii de lemn", cu vreo două limbi străine cunoscute, fără nici o posibilitate și capacitate de decidere. Acest lucru nu se întâmplă doar în țara noastră. În orice societate mereu a fost și masa cultă și mediocritate, întotdeauna a fost bine și rău, sunt părți de dreapta și de stânga, dar nu știu cum proporțiile erau pare sau unde se merge spre dezvoltare, intelectualitatea prevalează. La noi, în schimb, e multă ignoranță și cel mai trist e că omul nici nu vrea să schimbe această situație. Vârstnicii dau vina pe tineret că este fără interes și responsabilitate. Dar de ce nu se întreabă ce societate a moștenit tânăra generație?! Tineretul nu are nevoie de critică și povețe, tineretul are nevoie de exemplu și coerență.
Timpuri grele se așteaptă pretutindeni, evident țările mai slabe vor suferi din greu…
Sper ca popoarele să tindă spre democrație, căci pe cât de șubredă n-ar fi ea, totuși e mai bună decât o dictatură perfectă.
Ziua a trecut repede și sînt obosită tare, nu am putere nici să privesc televizorul, nici să citesc ceva. Mâine mergem la mare…
"Visul meu e să îmbătrânesc într-o lume de pace și să țăs covoare la război."