Pe un teren de antrenament înghețat bocnă, din estul Ucrainei, câteva deținute se pregătesc pentru misiuni cu drone pe linia frontului.

O femeie cu indicativul „Kupo” ghidează un quadcopter spre aterizare. Ca și celelalte cursante de aici, ea a fost eliberată din închisoare pentru a servi într-un batalion „Șkval”, o unitate militară formată din deținuți.

„De ani de zile încercam să intru în armată”, ne-a spus Kupo, în timp ce o altă femeie prelua telecomanda și drona se înălța din nou, zumzăind, deasupra copacilor.

„Din 2023, am depus cereri peste tot”, și-a mai amintit fosta deținută. „Pe atunci, chiar și când au început să accepte deținuți în armată, nu luau femei.”

Patruzeci și șase de brigăzi, a spus ea, au respins-o înainte ca recrutorii din Batalionul Șkval al Brigăzii 59 a Ucrainei să vină la închisoarea lui Kupo.

Recrutorii militari i-au scos din calcul mai întâi pe cei care nu erau apți fizic, precum și pe dependenții de droguri sau cei care comiseseră violuri sau omoruri multiple. Aproximativ 100 de femei s-au oferit să servească în batalionul de deținuți, a spus Kupo, și doar aproximativ 20 au fost acceptate.

„Multe femei încă așteaptă”, a mai spus ea.

Kupo a fost condamnată la vârsta de 23 de ani pentru motive despre care refuză să vorbească. După cinci ani petrecuți în închisoare, s-a decis să nu mai irosească nici măcar o zi.

„Nu are rost să stai în închisoare. Trebuie să fii de folos. Cred că pot contribui cu puținul meu la o mare victorie. Totul va fi bine, chiar și în cel mai rău caz”, a spus ea.

Kupo a fost eliberată din închisoare definitiv cu condiția să servească în armată „până la sfârșitul războiului” cu Rusia. Dar ea știe că multe dintre deținute nu vor supraviețui atâta. Le așteaptă misiuni de mare risc în unele dintre cele mai periculoase zone ale frontului.

Femeile de aici se antrenează pentru misiuni de recunoaștere, care sunt mai puțin riscante decât misiunile de asalt ale infanteriei - pe care le primesc mulți condamnați. Un instructor de la poligonul de antrenament se alătură conversației. „Pentru voi, infanteria este ultima soluție.” O altă femeie răspunde: „Vom obține rezultate cel puțin la fel de bune ca bărbații.”

Kupo face un semn cu capul către un grup de condamnați în vârstă care se antrenează în apropiere. „Ba chiar mai bune”, glumește ea.

În timp ce majoritatea femeilor de pe acest poligon de antrenament au sub 30 de ani, majoritatea bărbaților sunt deja la vârsta mijlocie. Războiul se prelungește, iar Ucraina se chinuiește să găsească suficienți bărbați. Căutarea se extinde.

Bărbații de aici, de la poligon, au trecut printr-o lună de antrenament și se află acum în așteptare. Un ordin care îi va trimite în prima lor misiune de asalt ar putea veni în orice moment.

În mijlocul comenzilor strigate de un instructor, un condamnat se așează să-și tragă sufletul. Deși a vizitat numai Franța, nefiind de acolo, i s-a dat numele de cod „Francezul”.

„Este greu pentru mine”, s-a plâns el, „la vârsta mea, este greu”. Va face curând 58 de ani.

„Francezul” susține că a fost victima unei înscenări pusă la cale de polițiști corupți din Georgia și închis acolo, apoi extrădat în Ucraina. S-a înrolat pentru a lupta la scurt timp după întoarcerea în țara natală, a mai spus el.

Printre alte motive, el invocă răzbunarea împotriva Rusiei ca motiv de luptă.

„Nu noi am mers peste ei, ci ei peste noi”, a spus el.

Orașul său natal se află în regiunea Luhansk, ocupată în prezent de Rusia, unde el și familia sa au lucrat de generații întregi în mine. Soția lui a fugit la începutul războiului în Franța, pentru a locui acolo împreună cu fiica lor.

„Când se va termina războiul, vreau neapărat să-l duc pe Sjava la Paris”, a spus Frenchman, arătând spre un soldat condamnat din apropiere cu care împărțea o țigară.

„Da, în Franța!”, a răspus Sjava, entuziasmat.

În afară de Ucraina, Sjava a mai vizitat doar Polonia, în anii 1990.

„M-au închis acolo. Aveam o armă la mine, un pistol”, a spus el, adăugând că, după trei zile petrecute într-o celulă din Polonia, a fost trimis înapoi în Ucraina. Avea 16 ani pe atunci și a intrat din nou în bucluc în Ucraina. Spune că și-a petrecut ultimii 35 de ani în închisoare.

„În orașul meu, toată lumea mă știe de bandit”, recunoaște Sjava.

Condamnatul a spus că dorința de a avea ceva demnitate și un scop în viață l-a determinat să schimbe salopeta de deținut cu o uniformă militară. Dar era conștient de pericol.

„Știm la ce ne ducem. Toată lumea înțelege că nu va fi o plimbare”, a spus Sjava. „Sunt optimist, dar sunt pregătit și pentru ce e mai rău.”

La trei săptămâni după acea conversație, Sjava și-a recăpătat libertatea, dar cu un preț groaznic.

În timpul primei sale misiuni de asalt, a fost grav rănit. I-au fost amputate ambele picioare și apăroape toate degetele.

Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te