Linkuri accesibilitate

SUA: economia, în așteptarea unui compromis între republicani și democrați


Membri ai conducerii Congresului, între care democrata Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților și republicanul Mitch McConnell, liderul majorității republicane din Senat (foto arhivă).

Programul de stimulare a economiei americane, din vară, s-a dovedit un mare succes, diminuând mult impactul pandemiei de Covid-19. Al doilea program, negociat acum, riscă să se împiedice de calculele electorale.

Corespondență de la Washington
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:29 0:00
Link direct

Ca o consecință a acestor factori încă nu a fost adoptat un nou program de stimulare a economiei, iar efectele primului sunt pe cale să se epuizeze.

Deocamdată Casa Albă și republicanii din Congres, pe de o parte și democrații, pe de altă parte, se acuză reciproc că ar fi cauza pentru care americanii și firmele comerciale în dificultate, nu primesc ajutorul așteptat. Acum, președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi a dat Casei Albe un ultimatum de 48 de ore pentru a negocia un compromis și în felul acesta să arate că tratează cu seriozitate un acord bi-partizan.

Obiectivul este un program de stimulare a economiei, înainte de alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. Pelosi a stat de vorbă la telefon timp de o oră, sâmbătă seară cu ministrul de finanțe, Steven Mnuchin și aparent au fost realizate progrese.

Una dintre concesiile făcute democraților este se pare un plan de testare, la nivel național, pentru coronavirus.

După ce inițial președintele Trump anunțase că renunță la negocieri, bursa a reacționat negativ și el s-a răzgândit, cerându-i ministrului de finanțe să meargă chiar mai departe decât cifra discutată inițial cu democrații de 1,8 bilioane de dolari, chiar dacă această propunere un se bucură de mult sprijin printre republicanii care domină Senatul.

Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell a spus săptămâna trecută că nu va supune la vot în plen un compromis între democrați și Casa Alba, care să prevadă cheltuieli atât de mari, în schimb dorește să creeze un fond de ajutoare, materializat în suplimentarea câștigurilor pentru americani, în valoare de 500 de miliarde de dolari.

O altă controversă este legată de ajutorarea statelor și localităților afectate de pandemie. Democrații spun că guvernul federal trebuie să le întărească bugetele, în timp ce republicanii văd în asta o încercare de a vira fonduri către administrații locale democrate ineficiente. Convorbirile dintre Pelosi și Mnuchin se reiau luni, 19 octombrie.

XS
SM
MD
LG