Linkuri accesibilitate

SUA: multă tensiune, puține informații în prima dezbatere prezidențială


Prima dezbatere prezidențială Trump vs Biden în vederea alegerilor din 3 noiembrie, Cleveland, Ohio, 30 septembrie 2020

În America a avut loc prima din trei dezbateri televizate între candidații la președinție, republicanul Donald Trump și democratul Joe Biden. Alegerile sunt programate pe 3 noiembrie.

Corespondență de la Washington
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:57 0:00
Link direct

E foarte greu de descris fără a forța nota, cum a decurs prima dezbatere prezidențială între șeful executivului american, Donald Trump și candidatul democrat, Joe Biden. Este însă foarte probabil ca stilul acestei dezbateri, mai mult decât conținutul ei, să influențeze segmentul relativ minuscul al nehotărâților.

Strategia lui Trump a părut să fie de a ataca din primul până în ultimul moment, în speranța că în felul acesta își va dezechilibra oponentul.

Democratul Joe Biden nu a avut o dezbatere spectaculoasă, dar impresia stilistică lăsată în urmă de un președinte agresiv, intrerupând constant moderatorul și pe Biden și atacând fără oprire, de la aspecte politice până la inteligența și familia fostului vice-președinte, este una amară.

O alegătoare intervievată la un post de televiziune a spus că chiar dacă e de acord cu multe dintre afirmațiile președintelui, e deranjată de maniera în care acesta se comportă și – după toate probabilitățile – această notă stilistică va fi cea care poate influența. Analiști cu simpatii conservatoare susțin că Donald Trump a părut prea înverșunat și a pierdut o oportunitate să arate americanior și fațete necunoscute, eventual mai „prietenoase” ale caracterului său.

Au fost și două momente despre care se va vorbi, pentru că neliniștesc în America: unul când președintele a refuzat să-i condamne direct pe cei care se militează pentru supremația albilor. La asta s-a adăugat răspunsul la ultima întrebare, când Donald Trump a refuzat să se angajeze să le ceară susținătorilor săi să nu recurgă la violență, în cazul în care rezultatul scrutinului rămâne incert un timp, după alegeri ( din cauza voturilor prin corespondență) și să nu declare victorie, înainte ca toate voturile să fie numărate. Consultanți politici susțin că Trump avea nevoie să modifice dinamica cursei electorale la această dezbatere, pentru că e în urmă în sondaje. Biden trebuia să mențină avantajul de care se bucură în acest moment în preferințele alegătorilor și probabil a făcut-o fără să aibă o performanță excepțională.

Președintele pare enervat și de situația din sondaje și de recente dezvăluiri din presă, despre impozitele extrem de mici plătite la stat, de-a lungul anilor și și-a descătușat enervarea în timpul dezbaterii.

În cel mai bun caz pentru Trump, unii observatorii politici cred că scorul ar putea fi egal, dar alții susțin că la anumite categorii de alegători foarte importante pentru acest scrutin – femeile care locuiesc în suburbii și pensionari – performanța lui Donald Trump ar fi fost de natură să accentueze starea de extenuare pe care președinția sa a adus-o în țară, într-o perioadă în care oamenii sunt foarte încercați de pandemie, de criza economică și de tulburări sociale.

Urmatoarea dezbatere, cea a candidaților la vice-președintie, va avea loc săptămâna viitoare.

Mai mult
XS
SM
MD
LG