În cursul serii și al nopții de duminică, 31 mai, protestele au continuat în Statele Unite, cu accente violente din California și până pe coasta de est, la Washington, Phildelphia și New York.
Agențiile de știri din întreaga lume relatează despre ce se întâmplă iar regimuri represive ca cele din China sau Iran, nu pierd prilejul să demaște rasismul în America și riposta uneori dură a poliției la actualele demonstrații. Dar în timp ce în China sau Iran sau alte țări cu regimuri autoritare, oamenii trăiesc zi de zi în teroare, sunt lipsiți de dreptul la rezistență pașnică și nu au speranța că protestele lor vor genera vreo schimbare, în Statele Unite, în ciuda situației grele și în ciuda odioasei crime care a declanșat actualele manifestații, există speranță.
Este motivul pentru care majoritatea protestează pașnic, știind că de-a lungul anilor au fost realizate progrese substanțiale, în chestiuni de drepturi civile și rasiale. Dar există încă serioase probleme în Statele Unite.
Un sistem legal, care - în ciuda progreselor - dacă nu discriminează pe criterii rasiale, deși o face, îi nedreptățește pe cei nevoiași, între care mulți sunt de culoare. Un afroamerican care se urcă la volan știe că există o probabilitate de două ori mai mare să fie oprit de poliție și percheziționat decât un alb. Este doar unul dintre multiplele exemple.
Relațiile dintre poliție și comunitățile de culoare nu sunt bune, asta în condițiile în care de o parte și de cealaltă există un exces de arme de foc, care de multe ori sunt folosite.
Incidente ca cel care i-a luat viața lui George Floyd sunt rare, dar capătă o semnificație mare pentru că de multe ori, polițiștii vinovați nu sunt pedepsiți adecvat. Apoi să nu uităm că toate aceste evoluții au pe fond pandemia de coronavirus, cu oameni care trăiesc în relativă izolare de circa trei luni.
Pandemia are un efect economic devastator, în ultimele trei luni, 40 de milioane de americani au cerut ajutor de șomaj, ceea ce se poate compara doar cu Marea Depresiune din anii 30 ai secolului trecut. La toate acestea se adaugă lipsa unei reacții politice, la cel mai înalt nivel, care să încerce să vindece, nu sa divizeze.
Sunt realități incontestabile care au aprins flăcări, nu doar metaforice, în America. Există excese și poate elemente extremiste și vandali care alimentează violențele, dar există și numeroase gesturi de solidaritate inter-rasială: lideri de poliție și polițiști, care se alătură manifestanților, își exprimă solidaritatea și îi tratează cu respect; lideri politici locali, care sesizează semnificația momentului și se ridică la înălțimea situației.
Și de aici vine și speranța că în ziua de după confruntare, suficiente voci se vor exprima politic și vor opta pentru progres și unitate.