Linkuri accesibilitate

SUA: se va relansa economia până la alegerile prezidențiale din noiembrie?


Conferința de presă zilnică de la Casa Albă despre evoluția pandemiei de coronavirus.

Casa Alba re-evaluează recomandările vizând redeschiderea economiei americane.

Contextul este faptul că Statele Unite sunt încă în urma multor țărilor în privința testării populației, raportată la numărul de locuitori și zilnic, numărul cazurilor de coronavirus este foarte mare.

Corespondență de la Washington - recomandărle președintelui Donald Trump
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
Link direct

Grupuri de afaceri și demonstranți, în multe orașe americane, cer redeschiderea economiei. Deși președintele Trump l-a criticat pe guvernatorul din Georgia când acesta a redeschis economia, primul, el și-a exprimat sprijinul pentru demonstranții care cer „eliberarea” statelor lor, adică revenirea la lucru. Recomandările au accentuat diviziunile de la Casa Alba între experții în medicină și oficialitățile care se plâng că servicii religioase sunt îngrădite și profitabilitatea multor firme - compromisă. „Bisericilor nu le-a plăcut să li se spună cum sa funcționeze” -a declarat o oficialitate sub beneficiul anonimatului.

La mijlocul lui aprilie administrația a făcut public un plan in trei puncte, vizând redeschiderea țării. În prima faza restaurante, cinematografe, stadioane pot să fie redeschise cu condiția să ofere condiții pentru distanțare fizică. Baruri ca și școli și grădinițe vor rămâne închise în prima faza. Tot în prima fază, oamenii sunt încurajați să practice distanțarae socială, persoanele în vârstă și considerate vulnerabile rămân la domiciliu, iar salariații pot continua sa lucreze de acasă.

Dacă nu există indicii că virusul revine, statele pot trece la faza a doua care permite redeschiderea școlilor, călătorii ne-esențiale, în timp ce incinte de mari dimensiuni pot reduce restricțiile de distanțare socială și fizică.

În faza a treia, viața revine aproape la normal, dar localitățile mari trebuie să continue cu distanțarea fizică.

Noile recomandări, așteptate săptămâna aceasta, vor fi mai specifice. În ele se arată că instituțiile de cult pot lua în considerare, accepta sau respinge recomandările în funcție de tradițiile lor. Li se recomandă totuși întâlniri virtuale, în faza inițială. În privința restaurantelor, accesul limitat va duce probabil la falimentul multora. Se anticipează oricum că așteptările administrației ca economia să se relanseze până la alegerile din toamna să fie prea optimiste. Un motiv este că mulți consumatori își vor reduce substanțial apetitul, mai ales dacă se crede că toamna poate readuce virusul.

Statele Unite rămân țara cea mai afectată de Covid-19: luni, 27 aprilie, erau aproape un milion de cazuri de infectare și peste 55 de mii de decese legate de noul coronavirus.

XS
SM
MD
LG