Pe fundalul crizei și tensiunilor dintre Occident și Rusia în legătură cu Ucraina și cu principiul extinderii Alianței Nord Atlantice - NATO, un subiect diplomatic, de bucătărie internă, preocupă acum aliații: cine va fi succesorul lui Jens Stoltenberg?
Actualul secretar general al Alianței, al cărui mandat expiră în luna octombrie, a fost deja numit... viitorul guvernator al băncii naționale a țării sale, Norvegia.
Încă de anul trecut, se vehiculează tot felul de nume, însă tensiunile cu Rusia au creat o problemă suplimentară: occidentalii simt că nu-și pot menține intenția mai veche de a numi în sfârșit un est-european in fruntea NATO, pentru că Putin ar lua ca pe o provocare numirea unui baltic sau a unui polonez... ca să nu mai vorbim de aceea că un șef civil al NATO provenit din țările baltice sau din Polonia ar putea fi suspectat de părtinire față de Rusia.
conduce Alianța din 2014 deja, de opt ani, după ce a fost prelungit o dată, iar cel de-al doilea mandat al lui expiră așadar anul acesta.
Nu există reguli precise pentru procedeul numirii secretarului general NATO si nici un algoritm al succesiunii, ci doar negocieri în culise intre statele membre, combinate cu necesitatea obținerii unui consens al celor 30 de membri.
Modalitățile alegerii unui șef al NATO au fost întotdeauna extrem de complexe. Înainte, alegerea secretarului general al Alianței coincidea și cu amețitoarele negocieri pentru înaltele posturi din UE (Comisie, Consiliu etc.). Secretarul general al NATO trebuie să fie un civil european (în vreme ce comandantul suprem al forțelor NATO din Europa trebuie să fie un general american, cartierul general militar fiind situat la Mons, tot în Belgia).
Interferență cu marile numiri din UE
Încă de la fondarea Alianței, s-a decis așadar o dată pentru totdeauna că liderul politic al Alianței, secretarul general, va fi întotdeauna un civil european, în vreme ce șeful militar va fi un american (actualmente generalul Tod D. Wolters).
Chiar dacă Organizația Tratatului Nord Atlantic este cu totul distinctă de Uniunea Europeană, era admis tacit, până în 2014, că țara care își plasează un secretar general al NATO trebuie să aibă mai puține pretenții la un post mare în UE.
Pentru a evita asta, la marile negocieri din 2014, toată lumea a acceptat tacit un non-european, norvegianul Jens Stoltenberg (Norvegia nu este membră în UE), astfel încât acel post să nu intre în pachetul târguielilor europene. La fel, Stoltenberg a fost ulterior prelungit, din nou pentru a evita ca postul lui să devină un jeton în târguielile europene.
De ce nu o femeie?
În ultimele săptămâni, însă, un alt nume a fost pus insistent în evidență: cel al lui Sophie Wilmès, fosta șefă a guvernului Belgiei și actualmente ministra afacerilor externe. Aceasta are un parcurs impecabil și vorbește cele două limbi oficiale ale NATO: franceza și engleza.
Cei 13 secretari generali ai NATO, de la fondare până astăzi, au fost: 3 britanici, 3 olandezi, 2 belgieni, un german, un italian, un spaniol, un danez și actualul norvegian Jens Stoltenberg.
Sophie Wilmès ar fi așadar al treilea secretar general NATO provenit din Belgia, știind că cel de-al doilea, Willy Claes, trebuise să demisioneze, în 1995, după numai un an de mandat, din pricina unei mai vechi afaceri de corupție din țara lui, cu ocazia achiziționării unor elicoptere militare italiene (afacerea „Agusta”).
Cei 30 de membri NATO vor trebui să se decidă relativ repede: summitului NATO pe anul acesta fiind prevăzut să aibă loc în iunie la Madrid, asta impune găsirea până atunci a succesorului potențial, astfel încât el sau ea să poată participa la lucrări în calitate de observator și succesor al actualului secretar general, care pe atunci va fi deja ocupat cu pregătirea viitoarelor sale responsabilități de… bancher-șef al Norvegiei.
